TOP-DAY
VIDEO | Cea mai tare ratare din 2015! Cu poarta goală, dintr-un metru, a dat pe lângă

FCSB
EXCLUSIV | Mirel Rădoi nu vine la FCSB! FRF îl forțează să rămână la echipa națională

Mirel Rădoi nu vine la FCSB! Și nu doar pentru că Edi Iordănescu va rămâne cel puțin până la finalul campionatului la formația patronată de Gigi Becali, ci pentru că Federația Română de Fotbal insistă ca Rădoi să-și prelungească înțelegerea care expiră în noiembrie!
Recent, în presa din România apăruseră informații conform cărora Mirel Rădoi ar negocia cu Gigi Becali o revenire la FCSB. Cum contractul lui Rădoi cu FRF expiră la finalul lunii noiembrie, iar antrenorul a declarată că nu va mai continua la echipa națională, s-a speculat că Rădoi e gata să preia o echipă de club.
Edi Iordănescu rămâne până la finalul sezonului la FCSB
Zvonurile care îl dădeau pe Rădoi la FCSB erau amplificate și de ”nesincronizările” dintre Gigi Becali și Edi Iordănescu. Nemulțumit că echipa nu joacă mai spectaculos, Becali l-a ”atins” pe Iordănescu în public, dar tehnicianul roș-albaștrilor n-a fost prea deranjat de ieșirea lui Becali.
Mai mult, finanțatorul roș-albaștrilor și-a domolit reacția cu alte câteva declarații care au reconfirmat că, per total, relația sa cu Edi Iordănescu a rămas una bună. În prezent, FCSB are 7 victorii consecutive cu Edi Iordănescu antrenor și continuă lupta de urmărire a liderului CFR Cluj.

Stoichiță îl vrea pe Rădoi selecționer în continuare
”Știu ce a declarat Mirel Rădoi, dar ceea ce vă pot spune e că eu, Răzvan Burleanu și Mirel Rădoi ne vom întâlni pentru a discuta prelungirea contractului”, a fost reacția lui Mihai Stoichiță, șeful Comisiei Tehnice de la FRF.
După ce și-a anunțat plecarea de la națională, Mirel Rădoi n-a ieșit să comenteze niciuna dintre informațiile apărute în ultima perioadă. Surse apropiate lui Rădoi confirmă că antrenorul a fost deranjat de faptul că Stoichiță și Burleanu nu l-au susținut în momentele dificile, dar nu exclude acum să-și extindă mandatul de la națională.
Dinamo
FCSB – Dinamo | Vești excelente pentru fanii roș-albaștrilor! Ce se întâmplă cu Budescu și Keșeru la Derby de România

FCSB – Dinamo se joacă azi, de la 21:00, în fața a peste 37.000 de spectatori, pe Arena Națională. Episodul 149 din Derby de România vine cu schimbări în ambele tabere. Dinamoviștii au transferat puternic în ultima perioadă, iar FCSB a răspuns prin aducerile lui Budescu și Keșeru.
Atât Edi Iordănescu cât și Dario Bonetti pregătesc nume noi în formulele de start pentru derby-ul din această seară. La FCSB va fi titular Claudiu Keșeru, în timp ce Constantin Budescu, dat incert în ultimele zile, va fi doar pe banca de rezerve. Ceea ce reprezintă o veste bună, totuși, pentru fanii roș-albaștrilor, pentru că se zvonea că Budescu va rata complet derby-ul.
Dincolo, Dinamo îi va avea din primul minut pe teren pe Cosmin Matei, Gabi Torje și Ivanovski, toți trei veniți doar de câteva zile în lotul ”câinilor”
FCSB – DINAMO | Echipele probabile
FCSB: Vlad – Crețu, Miron, Vinicius, Radunovici – Olaru, Ovidiu Popescu, Oaidă – Cordea, Keșeru, Octavian Popescu
Dinamo: Iliev – Radu, Giafer, Ricardo Grigore, Filip – Crețu, Răuță, Cosmin Matei – Torje, Ivanovski, Sorescu
Derby-ul dintre FCSB și Dinamo va fi arbitrat de Istvan Kovacs, central contestat în mai multe rânduri de oficialii și fotbaliștii celor de la FCSB. ”Centralul” a avut probleme atât cu Florinel Coman cât și cu Florin Tănase, ambii absenți acum, dar a fost acuzat direct și de patronul Gigi Becali, în special după duelurile cu CFR Cluj.
Naţională
ANALIZĂ | De ce nu e doar vina lui Markovici + de ce l-a expus Rădoi

Jovan Markovici a fost cel mai criticat fotbalist al naționalei după remiza pe care România a obținut-o la Skopje, 0-0, în fața Macedoniei de Nord. Cu multe viteze în minus, desincronizat în multe momente, încă cu un surplus de greutate și aproape sufocat după fiecare sprint, Markovici a arătat ca un fotbalist care urmează să se retragă, nu care abia își începe aventura în fotbalul serios.
Dar, până la a-l face praf pe Markovici, nu cumva e și vina lui Mirel Rădoi? Fără dubiu, e doar vina lui Markovici că are 20 de kilograme în plus (sau că le-a avut), e vina lui că duce o viață extrasportivă care îl face să gâfâie pe teren și să se miște ca un fotbalist de 40 de ani, dar fotbalistul Craiovei nu e vinovat că a intrat pe teren. A fost băgat acolo de, măcar în teorie, cel mai bun staff tehnic al României. Căci așa se presupune că se întâmplă la echipele naționale…
Nu am ce să-i reproșez lui Markovic, e un copil, nu ne putem aștepta să ne salveze. Cu ce avem încercăm să mergem mai departe, va trebui să muncească mai mult și o va face, noul staff de la Craiova îl va ajuta. Cu siguranță va prinde mai mult încredere, iar la națională va avea alte evoluții
Mirel Rădoi – SELECȚIONERUL ROMÂNIEI
Așadar, la interviurile de după meci, Rădoi parcă l-a protejat și nu prea pe Markovici. Evitând să-i reproșeze public atacantului modul în care s-a prezentat la Skopje, Rădoi indică totuși că nu se va baza serios pe Markovici în meciurile viitoare, dacă situația medicală a fotbaliștilor cu experiență va fi una bună.
Ne-au dispărut atacanții
Altădată cu soluții excelente în ofensivă, aici vorbind de generațiile foarte bune din trecut, sau cu soluții decente, amintind aici de ce s-a petrecut în ultimii ani în fotbalul românesc, acum România a ajuns să nu mai aibă variante de atac.
Pușcaș e dat dispărut, Florin Andone se luptă să revină după accidentări serioase, Keșeru încearcă să revină în prim-plan odată cu transferul la FCSB, Alibec se tot accidentează, Florin Tănase e și nu e vârf, iar restul băieților cu potențial sunt îndrăgostiți de jocul în bandă și nu pot face față în poziția de ”9” clasic.
Un atacant e ”mort” când mijlocașii joacă prost
E greu să-i găsești scuze lui Markovici, în special pentru că el, ca imagine, cu kilograme în plus și cu oboseală după primele 20 de minute, arată rău de tot. Dar, dacă am încerca să vedem mai în detaliu ce s-a petrecut aseară, n-avem cum să nu vorbim despre modul catastrofal în care au evoluat mijlocașii naționalei. În special cei cu valențe ofensive.
Stanciu a ieșit la rampă doar când a încercat, fără nicio șansă, să tragă de la distanță, Cicâldău a fost pronunțat doar când a fost aproape de bătaie cu Nikolov, fostul său coleg de la Viitorul, în timp ce Sorescu și Man au avut, la rândul lor, prestații absolut dezamăgitoare.
De pe bancă, Rădoi i-a aruncat la luptă pe preasupăratul Răzvan Marin și pe un alt Marin, Marius, sperând că influența italiană va schimba cumva soarta jocului. Evident, n-a fost așa, asta pentru că oamenii care au intrat au fost cel puțin la fel de slabi.
Și-atunci, când fotbaliștii care ar trebui să pună în valoare un atacant joacă atât de slab, ce să facă și atacantul, care la rândul lui e slab?!
Liga 1
EXCLUSIV | Rapid se mulțumește cu Alex Ioniță! ”Lovitura” cu Ben Arfa nu mai este de actualitate

Posibila venire a lui Hatem Ben Arfa la Rapid i-a agitat pe suporterii giuleșteni, dar, în realitate, starul francez n-a fost niciodată aproape de a veni în România. În schimb, Rapid va trebui să se mulțumească acum doar cu Alex Ioniță, fotbalist devenit liber de contract după despărțirea de CFR Cluj.
”Șusta” cu Ben Arfa la Rapid a prins rapid în mediul online, iar informația, în mare măsură de domeniul fantasticului, s-a răspândit imediat printre suporterii rapidiști, dornici de un nume mare în Giulești. Mijlocașul francez n-a avut niciodată în plan să vină în România, mai ales că Rapid nu poate oferi un salariu mai mare de 10.000 de euro pe lună! Sumă mult sub pretențiile lui Ben Arfa.
Alex Ioniță e Ben Arfa de ”avarie” 🙂
Revenind la lumea reală, Rapid urmează să anunțe transferul lui Alexandru Ioniță, jucător care s-a despărțit de CFR Cluj. Rămas în postura de jucător liber, Ioniță va putea semna în orice moment cu Rapid, fără să fie afectată mutarea de expirarea perioadei de mercato.
Suspendat un an pentru dopaj, Alex Ioniță poate juca din nou într-o partidă oficială după data de 30 septembrie 2021.
Dacă lucrurile vor decurge bine la negocieri, acolo unde încă se discută pe seama duratei contractului, atunci Ioniță se va întoarce la Rapid.
- În 2014, Astra Giurgiu plătea 500.000 de euro pentru a-l transfera pe Alex Ioniță de la Rapid. Patru ani mai târziu, CFR achita 1.000.000 de euro pentru a-l aduce în gruia pe mijlocaș, dar Ioniță nu s-a adaptat cerințelor lui Dan Petrescu.
În ultima zi a perioadei de transferuri, Rapid l-a transferat și pe Albert Stahl. Venit de la Astra, Stahl i-a costat pe giuleșteni 100.000 de euro și a semnat un contract valabil pentru următoarele trei sezoane.
FCSB
ANALIZĂ | Cum schimbă Budescu și Keșeru tactica lui Edi Iordănescu la FCSB! Cine sare din noua schemă

Constantin Budescu și Claudiu Keșeru sunt transferurile de top pe care FCSB le-a reușit în această perioadă. Pe lângă cei doi fotbaliști, care au mai îmbrăcat tricoul roș-albastru, a mai fost adus și Valentin Gheorghe, iar Edi Iordănescu va modifica puternic așezarea vicecampioanei României.
În prezent, cu Florinel Coman și Florin Tănase accidentați, lucrurile par destul de simple la nivel de prim 11. Keșeru, Budescu și Vali Gheorghe au șanse mari să apară în formula de start chiar de la meciul cu Dinamo. Unicul semn de întrebare e la Budescu, ultimul sosit.
Unde va juca Budescu?
În urmă cu ceva timp, când Becali era încă antrenor principal, mesajul pentru Budescu a fost clar: ”Vine la FCSB doar dacă vrea să joace vârf!”. Și Budescu n-a venit atunci. Acum, ținând cont că a fost adus și Keșeru, iar pe bancă mai sunt Dumiter și Mamut, Edi Iordănescu îl va folosi pe Budescu în zonele unde acesta s-a și remarcat. Tocmai din acest motiv, FCSB varianta de toamnă ar putea fi în 4-2-3-1 și nu în 4-3-3 cum a fost până acum.
Keșeru va ocupa, în mod cert, poziția de atacant, iar Budescu, Octavian Popescu și Cordea vor fi cei trei jucători din spatele său. Vali Gheorghe ar urma să-și înceapă aventura la FCSB din postura de rezervă, dar fotbalistul știe că a fost adus pentru back-up, la nevoie. O rezervă scumpă, dar o rezervă capabilă să-ți schimbe jocul în momentul în care va intra pe teren.
Desigur, zona mijlocașilor centrali va fi asigurată de Darius Olaru și Ovidiu Popescu, cu Oaidă și Perianu variante de rezervă.
Echipa probabilă pentru meciul cu Dinamo
În acest moment, unicul semn de întrebare pe care Edi Iordănescu îl va avea e dacă Budescu poate sau nu să joace din primul minut în ”El Clasico” de România. Dacă testele vor arăta că e apt, atunci Budi va fi titular, dacă nu, Vali Gheorghe va debuta la FCSB direct într-un derby cu Dinamo.
Straton – Crețu, Miron, Vinicius, Radunovici – Olaru, Ovidiu Popescu – Cordea, Octavian Popescu, Vali Gheorghe – Keșeru
Există și posibilitatea ca Edi Iordănescu să fie mai precaut și să utilizeze o formula mai defensivă în fața ”câinilor”, asta doar în cazul în care Budescu nu va juca din primul minut. Vali Gheorghe ar rămâne pe bancă, sistemul ar rămâne și el 4-3-3, iar Oaidă ar completa zona de trei a mijlocașilor, Cordea, Tavi Popescu și Keșeru rămânând cei 3 oameni ofensivi.
Regula U21 îi dă bătăi de cap lui Edi Iordănescu
Octavian Popescu, jucător aflat într-o continuă scădere de formă, va rămâne în continuare în primul 11, profitând de regula U21. Altădată fără emoții în ceea ce privește introducerea unui jucător tânăr în teren, acum FCSB se află în situația de a avea probleme cu jucătorul sub limita de vârstă.
Tavi Popescu joacă slab, dar e peste Perianu, alt candidat eligibil pentru regula U21, și peste Ianis Stoica, jucător care se încadrează și el aici. Astfel, indiferent dacă FCSB îi va avea disponibili pe Budescu, Coman, Tănase, Keșeru, Cordea sau Vali Gheorghe, unul dintre locurile din ofensivă va fi ocupat de Octavian Popescu. Asta pentru că pare greu de crezut că Edi Iordănescu va miza pe Ovidiu Perianu la mijlocul terenului sau pe Târnovanu în poartă, în fața lui Straton sau Vlad.
Dinamo
EXCLUSIV | Dinamo își abandonează din nou tinerii! Cum s-a evaporat ”New Dinamo” și în 2021

Cu amenințarea retrogradării deasupra capului, Dinamo a renunțat, pentru a câta oară?!, la ideea de ”new”. În plină insolvență, după ce i s-a ridicat interdicția de transferuri, clubul din Ștefan cel Mare a apăsat butonul de panică și a transferat, în doar câteva zile, șapte fotbaliști. Sau, mă rog, șapte jucători!
Patru înfrângeri consecutive au fost suficiente pentru ca noua conducere a lui Dinamo să abordeze stilul mai vechilor șefi și șefuleți! ”Câinii” își sacrifică din nou tinerii, fie ei și destul de modești din punct de vedere al talentului, pentru a aduce sau readuce, după caz, câțiva jucători ceva mai experimentați, în ideea unui ”plus de valoare”.
7 transferuri în mai puțin de o săptămână
Odată ridicată interdicția de transferuri, fără ca vreo plată să fie făcută, Iuliu Mureșan, președintele lui Dinamo, s-a pus pe adus ”întăriri”. Sau, să nu fim chiar răi, renunțăm la ghilimele. S-a pus pe adus întăriri.
Portarul Plamen Iliev (29 de ani), fundașii Constantin Nica (28 de ani) și Răzvan Popa (24 de ani), mijlocașii Gabriel Torje (31 de ani), Cosmin Matei (29 de ani), Cătălin Itu (21 de ani) și atacantul Mirko Ivanovski (31 de ani) sunt noii fotbaliști de la Dinamo, după cum notează și gsp.ro.
Iliev, la vremea lui, portar decent pentru Liga 1, îndrăgostit și el de gafe memorabile, vine să-i ia locul lui Eșanu, băiat îndrăgit de galerie, cu ceva talent, dar expus atât din cauza apărării, cât și a valului pe care l-au cocoțat cei care-l vedeau noul Lobonț.
Mai apoi, venirile lui Nica și Răzvan Popa ar putea bloca, de exemplu, aparițiile lui Giafer, tânăr cu real potențial, ori ar subția aparițiile lui Bani, dacă Nica ar juca pe postul de fundaș dreapta, iar Sorescu va fi urcat în postura de extremă. Din nou, minus pentru tinerețe!
Cât de buni mai sunt cei vechi?!
Torje face parte din categoria Cristi Tănase, Alex Chipciu. Cândva, băieții ăștia promiteau mult. În lipsă de turci sau arabi care să-i mai plătească regește, au tras spre România și ne-au ajutat să înțelegem de ce n-au mai prins contracte pe afară. Execuțiile încă le-au mai rămas, pe alea probabil nu le vor pierde niciodată, dar când nu mai poți să alergi fotbalul se complică și mai tare. De Cosmin Matei nu mai pomenim, că el are talent, dar mereu s-a întâmplat ceva care nu l-a lăsat să facă și ceva cu talentul ăsta.
Dintre toți, excluzându-l aici, v-ați dat seama!, și pe Ivanovski, singurul transfer bun e al lui Itu. Mă rog, împrumut! Profitând de faptul că Dan Petrescu ar interzice tinerii pe planeta Pământ, dacă ar putea, Iuliu Mureșan a tras sforile și a adus la Dinamo un jucător foarte bun, care bagă alunecări și care va ridica, în mod sigur, nivelul cel mai de jos în care, de exemplu, se chinuie Răuță, Stelu Filip sau cine a mai fost încercat pe la mijlocul terenului.
FCSB
Sezon nou, obiceiuri vechi! Primul jucător OUT din echipa FCSB! Becali, enervat în 45 de minute

FCSB a început cu dreptul noul sezon competițional, scor 3-0 pe terenul Astrei, dar Gigi Becali s-a enervat deja pe unul dintre fotbaliștii titularizați de Toni Petrea!
Iulian Cristea a fost ridiculizat de mai multe ori în primele 45 de minute ale meciului de la Giurgiu de Denis Alibec, iar Gigi Becali a ordonat schimbarea fundașului la pauză. Petrea s-a conformat și a fost introdus Briceag, jucător adus de Becali și transformat din fundaș stânga în fundaș central.
Pentru că Briceag s-a descurcat decent, Becali le-a transmis celor din staff că vrea să-l vadă pe jucătorul dat afară de Craiova titular în meciul din Europa League, cu armenii de la Shirak.
Partida FCSB – Shirak se joacă joi seară, de la 21:30, pe Arena Națională, în turul I preliminar al Europa League.
FCSB
EXCLUSIV | Becali s-a răzgândit! Decizie de ultimă oră la FCSB! S-a terminat vacanța pentru vedete

FCSB a folosit o echipă formată din mai mulți juniori în meciul cu Gaz Metan Mediaș, iar presa a vorbit despre faptul că vedetele roș-albaștrilor au intrat în vacanță după câștigarea Cupei României.
Realitatea e însă alta, iar FotbalTop.ro a aflat că Florinel Coman, Dennis Man, Ovidiu Popescu, Valentin Crețu și căpitanul Florin Tănase s-au întors luni la baza de pregătire din Berceni. Jucătorii vor reintra în programul normal al echipei și vor fi pe teren la ultimele două jocuri din playoff-ul Ligii I.
De altfel, deși s-au vehiculat mai multe scenarii, cei cinci fotbaliști n-au fost niciodată anunțați că vor intra într-o vacanță prelungită. Din contră, imediat după finalul partidei din Cupă, cu Sepsi (1-0 pentru FCSB), jucătorii au fost anunțați că au liber până luni, 27 iulie, și că vor rata doar partida de la Mediaș.
Așa cum a declarat în mai multe rânduri, Becali vrea ca FCSB să aibă pe teren cea mai bună garnitură în meciul cu CFR Cluj pentru a respecta competiția, asta chiar dacă roș-albaștrii au obținut deja calificarea în Europa League.
Dinamo
Când ”ultrașii” devin patroni și își îngroapă echipele. De ce e bine ca suporterii să fie pe stadioane, nu în birouri

Sub frumoasa titulatură de ”socios”, băieții din peluzele românești tot încearcă să pună mâna pe echipele pe care le iubesc. Frustrările acumulate sub patronajul milionarilor cu averi dubioase și dosare penale îi fac pe suporteri să-și dorească să treacă din tribune în birouri.
Numai că ideea de ”suporter-patron” este greșită și nu poate funcționa niciodată la un nivel de performanță. Suporterii lui Dinamo și băieții din Peluza SUD care au migrat din Liga I spre Liga a 4-a încearcă să-și facă propriile echipe. Lăudabil gest de a strânge bani și de a compensa nepriceperea patronilor, dar una e să faci coregrafii frumoase și să te înjuri cu rivalii și cu totul alta e să reușești să conduci un club de fotbal.
S-o luăm cu începutul. Peluza SUD, plictisită să n-aibă activitate după ce au refuzat să mai meargă la meciurile FCSB-ului, începe să pună presiune pe CSA să înființeze o echipă de fotbal. Așa apare, cu largul ajutor al lui Florin Talpan, în Liga a 4-a, CSA Steaua. Nici nu mai contează că Steaua n-a jucat niciodată în viața ei în Liga a 4-a. Oamenii au cerut și li s-a dat. Au certat jucătorii, i-au dezbrăcat, au strâns și bani pentru ei, au adus sponsori, au cumpărat bilete, s-au implicat mai mult decât le permitea peluza. Și au reușit ”performanța” de a rata de două ori promovarea în Liga a 3-a, iar acum, ca un tablou complet, se bucură că echipa lor a fost declarată campioană la masa verde pentru că alte grupări, mai sărace și fără sprijin de la tot felul de ministere, n-au reușit să găsească bani pentru a respecta protocoul impus în pandemie. Bravo!

Și acum să revenim la fotbalul profesionist. Peluza Cătălin Hîldan a fost atât de mâhnită de halul în care Negoiță a condus Dinamo încât băieții cu coregrafii și scenografii frumoase au înființat ”Doar Dinamo București” și s-au pus pe cumpărat acțiuni. Diferența dintre Dinamo și CSA, sau, na, dintre fanii lui Dinamo și Peluza SUD e că dinamoviștii se pricep și la strâns bani mai mulți, dar au și un PR mult mai bun. Asemănarea, totuși, între cele două grupări e că ambele nu se pricep să conducă un club de fotbal.
Dacă iubești o echipă nu înseamnă că vei fi priceput s-o patronezi. Dacă tu îl înjuri pe Rici Grigore, să zicem, pentru că efectiv nu-ți place de el, s-ar putea ca un antrenor pus de un patron să știe să-l folosească pe Rici și echipa să aibă de câștigat. Mă rog, exemplul cu Rici e greșit, pentru că, în cazul lui, ambele variante sunt excluse. Haha.
Dinamoviștii și-au început mandatul în forță, au fost aproape să-l omoare pe Neagoe pentru că, pur și simplu, oamenii nu-l plăceau și gata. Apoi s-au luat puternic de Prunea, îl tot cer zilnic pe Rednic înapoi, s-au contrat cu Bălănescu, i-au dat foc lui Negoiță la verdeața de la RIN pentru că, nu-i așa, asta face un suporter-patron. După o scurtă perioadă de liniște cu Uhrin, timp în care au cumpărat suficiente acțiuni, fanii-patroni-dinamoviști au primit acceptul de a-și pune propriul antrenor. Și l-au ales, fraților!, pe Mihalcea, om care-i ducea direct în Liga a 2-a. S-au trezit, aproape spre foarte târziu, și i-au urat drum bun, încercând salvarea cu SMURD-ul Gigi Mulțescu și cu asistentul Țălnar.
Pentru că există, chiar și în presă, câțiva ziariști de peluză care îi încurajează, suporterii vor continua să se implice masiv în viața echipei. În ce fotbal sănătos la cap se întâmplă așa? Ah, că există galerii puternice care sunt ascultate de conducerea clubului, asta este o altă poveste, dar eu sunt curios când au pus ”ultrașii” lui Real Madrid ultima dată un antrenor sau, că să nu săriți că Real n-are ultrași, să încercăm să ne amintim când celebra peluză a Borussiei Dortmund și-a bătut/dezbrăcat jucătorii ultima dată sau când au intrat pe teren ca să-și schimbe antrenorul…
FCSB
FCSB – Botoșani 1-1. Pe Argeș în jos. Tot mai jos! Cum se autodistrug constant roș-albaștrii (TABELA CU NOTE)

FCSB – Botoșani 1-1, iar roș-albaștrii continuă prestațiile dezamăgitoare sub comanda lui Bogdan Argeș Vintilă. Supus total ordinelor lui Becali, Vintilă pare că a pierdut complet vestiarul și nimeni din teren nu-l mai ascultă.
”Nu știm ce se întâmplă! Mereu începem bine, dar apoi, pe parcurs, totul se schimbă!”, spune Dennis Man. Păi, dragă Dennis, voi vă pierdeți întotdeauna pe parcurs pentru că pe bancă nu aveți un antrenor. Vintilă pare tipul de om care n-are niciodată absolut nicio idee. Și, prin absurd, dacă ar avea… n-ar avea curaj, sau voie, s-o pună în aplicare.
Rupți în două din punct de vedere fizic și fără vreo idee tactică, jucătorii celor de la FCSB sunt în mare pericol de a rata calificarea în cupele Europene. La acest moment, Sepsi e o nucă tare, iar finala de Cupă nu pare deloc la îndemâna roș-albaștrilor.
”Dacă jucăm așa cum am făcut-o azi, nu câștigăm cupa”, a spus, amărât, Becali, la finalul meciului. Ce a uitat să zică e că echipa joacă fix așa cum el a programat-o. Fără antrenor, cu schimbări aiurea în timpul meciurilor care au dinamitat vestiarul, n-ai cum să obții rezultate, n-ai cum să joci bine.
TABELA CU NOTE FCSB
Vlad: 3 – A scos o lovitură liberă, pe colțul său. A luat un gol de la 30 de metri pe care un portar serios l-ar fi scos destul de lejer. Rămâne unul dintre cei mai slabi portari pe care i-a avut FCSB în poartă. Pe lângă Vlad, Carlos sau Andrey păreau Duckadami 🙂
Crețu: 6 – Aleargă de zor în bandă, haotic, dar reușește foarte rar să dea o centrare bună. Stilul Bănel Nicoliță. Măcar el își dorește în fiecare meci.
Miron: 5 – Dacă nu se va trezi mai repede, va pleca fără să-și mai aducă aminte cineva că el a jucat la FCSB. L-a pierdut din marcaj pe Dzugandzic și a fost salvat doar de faptul că atacantul n-a putut să reia pe poartă. Nu oferă siguranță și joacă doar pentru că FCSB n-are variante mai decente, ca să nu zic mai bune.
Iulian Cristea: 1 – Da, ați citit bine! Nota 1. Doar din oficiu, pentru că ceea ce face el e de-un amatorism impresionant. Cum să faultezi, în postură de ultim apărător, când echipa ta conduce cu 1-0, în minutul 15? Pentru ce?! Poate rata Usain Bolt. Așa ceva se face doar în minutul 90, când te sacrifici pentru echipă.
Panțîru: 5 – Pauza lungă și-a spus cuvântul. A fost inexistent pe fază ofensivă. Probabil va arăta mai bine în următoarele jocuri.
Olaru: 5 – A avut și meciuri mai bune. Poate un pic sub nivel din punct de vedere fizic. A jucat doar 45 de minute. Rămâne singurul mijlocaș central care aduce un plus echipei când e în teren.
Ovidiu Popescu: 5 – A jucat puțin la mijloc, apoi a trecut pe linia de fund, unde n-a fost solicitat.
Florin Tănase: 3 – Un căpitan nu are voie să se prezinte atât de slab la un meci. La nicio echipă din lume. Florin Tănase a fost teribil de slab la mijlocul terenului și, confirmat deja, absent total când a trecut, pe final, în poziția de vârf.
Dennis Man: 4 – Cu Man se întâmplă ceva. Ori e supărat pe Vintilă, ori pe situația lui sau a echipei. Efectiv el nu a alergat mai deloc, n-a avut chef de joc, n-a avut inspirație. A intrat, mai mult de serviciu, în câteva combinații reușite, dar cu o asemenea prestație n-are cum să prindă un transfer mai sus de liga a 2-a din Spania.
Coman: 7 – Florinel Coman ar putea fi cel mai bun produs de export al fotbalului românesc. Doar că el are nevoie de-un antrenor adevărat lângă el pentru a da un randament total. Unul care să-l antreneze, să-i mai spună câteva aspecte tehnice, tactice. Și de un preparator fizic care să-l facă să reziste mai mult de 60 de minute, atât cât poate el de doi ani încoace să joace.
Adi Petre: 5 – După două meciuri bune, Adi Petre nici n-a mai fost schimbat la pauză, dar nici adus vreun mare plus azi. E la orice oră din zi și din noapte peste atacantul Florin Tănase, dar încă îi lipsesc golurile ca să se descătușeze. A avut câteva un-doi-uri bune, se poate construi frumos pe el. Are doar 22 de ani.
Petrolul
EXCLUSIV | Situație explozivă la Petrolul. Oficialii clubului se tem de ce e mai rău. Cum pot rata ”lupii” promovarea

Șase jucători și un om din cadrul clubului au fost depistați pozitiv cu coronavirus la Petrolul Ploiești, iar meciul ”lupilor” cu UTA a fost amânat. Sunt șanse foarte mari ca și partida cu Rapid să fie amânată, iar oficialii Petrolului se tem de ce e mai rău: echipa să nu mai poată juca toate meciurile din playoff-ul Ligii a 2-a.
Conform informațiilor obținute de FotbalTop, se pare că petroliștii se gândesc la un scenariu negru, acela că echipa să nu mai aibă timp pentru a juca cele cinci meciuri din playoff-ul Ligii a 2-a. Concret, un astfel de scenariu ar lăsa-o pe Petrolul în Liga a 2-a și pentru sezonul viitor, lucru de neconceput pentru fanii de pe ”Ilie Oană”.
CE SE ÎNTÂMPLĂ DE ACUM ÎNCOLO
În momentul de față, cei șase jucători depistați pozitiv au fost izolați de restul lotului și urmează să repete testarea în cursul săptămânii viitoare. Ceilalți fotbaliști din lotul lui Costel Enache vor fi supuși la un nou control, atunci când se speră ca nimeni să nu mai iasă pozitiv.
Dacă echipa va reuși să treacă, în efectiv complet (exceptându-i pe cei șase fotbaliști depistați acum pozitiv) de această nouă testare, atunci FRF ar putea să-i permită Petrolului să joace derby-ul cu Rapid.
Rămâne însă de văzut dacă Federația își va asuma un risc și va da undă verde pentru ca Petrolul să evolueze într-un meci oficial, sau dacă oficialii de la FRF îi vor ține pe tușă încă o etapă pe ”lupii” galbeni.
De râsu'-plânsu'
PAMFLET | Am fost la un antrenament al FCSB: ”Intru și ce văd?! MM și Sandu Tudor citeau. Din psalmi. Vintilă era la rugăciune”

Sâmbăta dimineață, trecut binișor de 12, am plecat spre Berceni, locul de strânsură al FCSB. După ce m-am întors de 2 ori, odată pentru că uitasem reportofonul, apoi pentru masca lu’ pește prăjit, mi-a mai tăiat și o pisică drumul. Una neagră. Superstițios, dau să scuip în sân. Și scuip. Constat că am masca pe moacă. Mda… Renunț la ea. La mască. Ce-o fi, o fi. Plec în trombă. Nervos. Nervos polițistul ce tocmai îmi urmărise plecarea de Formula 1.
– Actele, vă rog, și… bla, bla, bla…
– Poftiți actele !
– Poftiți amenda !
Operativ, frate. Cinste lui, cinste polițistului. Cu chiu, cu vai, ajung la baza de pregătire. Doi cerberi îmi vin în întâmpinare. Politicoși, mă întrebară:
– Ce cauți, bă ? Cu ce ocazie p-aci ?
Arăt legitimația cu FotbalTop, ăia belesc ochii cât cepele și imediat mi se deschide poarta. Întreb unde-i biroul antrenorului.
– Vezi că scrie pe ușă…
Intru țanțoș. Clopotele băteau ca la Patriarhie. Un preot, apărut de pe-o alee lăturalnică, mă interpelă brusc.
– La rugăciune sau la fotbal ?
– Azi, la fotbal, zic ușor stânjenit.
– Mergi tot înainte, fiule, și-mi indică traseul. Ajung. Intru. Încep să citesc pe uși. Pe prima scria „Tămâie și lumânări”. Upsss… Următoarea era cu „Acatiste”. Mă gândeam că sigur am greșit intrarea. În sfârșit, a treia ușă avea scris „Antrenori”. Bat și intru. Înăuntru, Meme Stoica și Alexandru Tudor. Citeau. Din Psalmi. Întreb de Vintilă. Îmi spun că e la rugăciune.
– Și jucătorii ?
– Cu Vintilă, îmi răspunde Meme, fără să scoată ochii din carte.
– Durează mult ?
– Cam o oră…
Ies afară. Din încăperea cu ”Acatiste” iese un preot. Intrăm în vorbă. Aflu că, în fiecare săptămână, fotbaliștii trec pe acolo. Își trec dorințele pe hârtie și le dau lui. Sunt secrete. Cu greu aflu că Moruțan se roagă numai pentru gagici, Coman pentru limuzine, Man vrea mormane de bani, Miron tânjește după chefuri trăsnet, cu femei și băutură, iar Vâna se roagă să-i ia gagica lui Oaidă. „Problema e că ăla n-are. Dovadă că sunt încurcate rău căile Domnului”, zice preotul, râzând în hohote. Cât îl privește pe Tănase, nu se știe ce vrea, că scrie ca un doctor căruia îi mai și tremură mâna. Ce frumos povestește preotul tainele lor…
Au venit și jucătorii, urmați de Vintilă.
Mă roagă (sic!) să-i urmez la terenul de antrenament. Merg cu pas grăbit, în urma lor. Se așează în cerc. Li se alătură Tudor. Începe să le vorbească. Despre înțelepciune și supușenie. La sfârșit, le urează succes în pregătire.
Începe antrenamentul. Ceva exerciții. Teme interesante. Unii sar în cârca altora. Problema apare la perechi. În spatele lui Moruțan a sărit Miron. Mi-am adus aminte de desenele animate cu puiul de căprioară Bambi. După trei pași, a fost în genunchi. În cădere, Miron l-a agățat pe Momcilovici, cărat de Panțâru. S-a format o grămadă. Sârbul a început să comenteze, nervos.
– What do you do, bro ? We are vai de mama noastră, and you make joke….
A intervenit Vintilă, foarte autoritar.
– Hai, vă rog, vreau seriozitate…
Se luă o pauză, pentru calmare. În timpul ăsta, Coman era plin de fumuri. Trăgea dintr-o țigară cu nesaț. Aruncă chiștocul șmecherește. Fix în geanta doctorului. Plecă râzând.
Vintilă sună iar adunarea. Îi împărți in două. Într-o parte cei mai slabi, în partea cealaltă cei mai puțin talentați. Echipele par echilibrate. Dovadă că Vintilă are ochi bun, le vede ca nimeni altul. Pentru fraza asta, după ce citește, aștept să mă cinstească. Dar nu ca data trecută, când mi-a dat colaci și colivă, că nimerisem la un antrenament, după un praznic. În fine…
Când să fluiere începutul jocului, primi un telefon.
– Da, nea Gigi, da… Sigur, nea Gigi, sigur…. Am înțeles, nea Gigi, am înțeles. N-am făcut bine echipele ?
Le schimb, da, le schimb…ăia din dreapta trec în stânga și cei din stânga vin în dreapta. Gata, cum zici, așa fac, doar mă știi. Cine te-a anunțat, Mache? Ha, ha, ha, eu credeam c-o freacă prin birou, dar el e geană pe băieți. Să trăiești, nea Gigi, hai, pa !
Jocul începu. Vlad i-o dădu lui Cristea, ăsta lui Crețu, iar Crețu înapoi la Vlad, care dădu pe lângă ea. Gol frumos. Mingea a fost repusă repede. Vână sprintă pe dreapta, urmărit de Ovidiu Popescu. Coman strigă: „ia-l, ia-l cu fulgi! „ și așa făcu. Doamne, ce frumos a zburat ăla peste panourile de reclame.
Doctorul și-a dat seama că nu-i a bună, așa că dădu să-și ia geanta pentru îngrijire. Vână țipa, doctorul țipa, geanta fumega. Coman, pitit după Vintilă, se hlizea. Filip îi reproșă că nu e profesionist și i-o pomeni pe mă-sa. Nu ramase nici Florinel dator. Apăru în fugă Tudor, cu busuiocul în mână. Îi adună și-i stropi, în timp ce bolborosea fraze din care înțelegeam la sfârșit „piară necuratul”.
Meciul se reluă. Pasă în față, apoi pasă în spate, iar în față, din nou în spate. Precis e ceva tactic. Apoi, o lansare în adâncime, preluare Man și șut puternic, peste gard, direct într-o mașină de gunoi.
– Man, reglează tirul ! E a șasea minge pe care o trimiți săptămâna asta la Glina, la groapa de gunoi.
– Mi-a sărit din smoc, mister, se plânse perla.
– Schimbă partea cu Moruțan, la el nu sunt smocuri, plus că el nu trage la poartă.
La soluția asta nu m-aș fi gândit. Omul e genial, v-am zis.
Un fulger brăzdă cerul. Urmară tunete puternice. Toți se opriră și se închinară. Începu ploaia, iar antrenamentul se opri. Cel mai ofticat era Coman. Zicea că avea o mare poftă de joc. Toți au râs, nu l-a crezut nici dracu. Doamne iartă-mă !
M-au rugat să mai trec pe la ei. Cică le place cum scriu, că-s obiectiv și prezint doar lucruri reale. Le-am promis că voi reveni.
Articol de Nicolae Silișteanu / Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare 🙂
FCSB
Astra – FCSB 3-2. Gigi Groparul. Cum și-a distrus Becali echipa cu o schimbare

Astra – FCSB 3-2, după ce FCSB a condus cu 2-0, la Giurgiu, și părea că se distrează cu niște băieți care aveau chef de orice altceva, mai puțin de fotbal. Numai că în scenă, la pauză, a intrat Gigi Becali, care și-a distrus echipa cu o schimbare ilogică.
Adrian Petre, omul pe care Becali nu-l suportă doar pentru că a dat 500.000 de euro pe el și băiatul încă nu marchează pe bandă rulantă, s-a mișcat excelent cu Dinamo, iar acum, cu Astra, a făcut fix ce trebuie să facă un atacant. Extrem de mobil, a intrat în combinații, a dublat și redublat, iar așa a ieșit și pasa de gol pentru Dennis Man.
Omul fiert pe profit din Pipera a zis că face o nouă aroganță și l-a mai umilit o dată pe Adi Petre, schimbându-l la pauză pe Petre cu Dumitru. FCSB primește rapid gol, iar apoi se vede în imposibilitatea de a ataca. Florin Tănase e chinuit de fotbal total atunci când e pus să joace vârf, dar, ca într-o pedeapsă continuă, Becali continuă să-l bage acolo.
Pe limba lui Gigi Groparul, ”Dumnezeu l-a pedepsit” pentru nedreptatea constantă pe care i-o face lui Petre și pentru tot haosul pe care îl generează implicarea lui la echipă. În mod logic, fotbalul nu poate fi păcălit la infinit, vezi și cazul lui Dinamo, iar un picaj dramatic pentru FCSB este scenariul normal pentru modul în care Gigi Becali își bate joc de această echipă, de jucătorii și de istoria ei. Amin.
Dinamo
Dinamo – Voluntari 0-1. CE miHALcea DE ECHIPĂ

Dinamo – Voluntari 0-1, iar ”câinii” par că se chinuie să-și consolideze ultima poziție din Liga I. Mihalcea e incapabil s-o scoată din criză, iar ”Dinamo în Liga a 2-a” nu mai pare doar gluma cu care îți tachinai prietenii dinamoviști.
Î Î Î Î. Nu e o greșeală de scriere. Așa arată linia de rezultate a lui Dinamo din playout. Patru înfrângeri consecutive și un autosabotaj absolut de neimaginat pentru o formație cu o asemenea tradiție. ”Doar Dinamo București” e și un mesaj care atunci când lucrurile merg prost incită la ironii, dar adevărul e că fanii ”câinilor”, cei care l-au adus și încă îl țin în spate pe Mihalcea, ar putea debuta în zona de conducere cu o retrogradare.
Dinamo nu doar că joacă prost, Dinamo reușește performanța de a nu juca nimic, de a fi inexistentă. Un asemenea antifotbal, cu doi mijlocași defensivi modești, ca Filip și Mrzljak, e tot ceea ce a putut Mihalcea. Unde mai punem că Sorescu, unicul om din acest lot care pare că se și pricepe și că pune și suflet, e tras fundaș dreapta. Practic, să ai un singur jucător și pe ăla să-l ții cât mai departe de poarta adversă.
Împins pe scări pentru același antic ”New Dinamo”, Uhrin reușise să o facă pe Dinamo să joace ceva. Nu foarte spectaculos, dar cu el pe bancă dinamoviștii băteau FCSB și Astra, ori mai făceau un egal cu CFR.
BONUS. Pentru că așa e când se alege praful, Voluntari a câștigat grație golului marcat de Ion Gheorghe, fost junior al lui Dinamo, campion cu trupa de U19 condusă de Bratu acum ceva ani, om pentru care Negoiță n-a găsit un rest de 50.000 de euro pentru a-l răscumpăra.
Rapid
A încălcat Rapid protocolul MTS? Cum au fost surprinși rapidiștii la primul antrenament | FOTO

Ministerul Tineretului și Sportului a permis reluarea antrenamentelor în grupuri de câte patru pentru sporturile de echipă, dar rapidiștii pare că au încălcat regula chiar de la primul antrenament. ABONEAZĂ-TE ACUM LA CANALUL NOSTRU DE YOUTUBE!
TelekomSport a surprins mai multe imagini de la ședința de pregătire condusă de Dan Alexa, iar pe teren au fost mai mulți jucători decât prevede legea în perioada stării de alertă.

Conform sursei citate, cel puțin 10 fotbaliști au fost prezenți la prima ședință de pregătire a rapidiștilor. Giuleștenii se pregătesc puternic pentru startul playoff-ului din liga secundă.
CLASAMENT PLAYOFF LIGA 2
UTA – 20 pct.
Mioveni – 20 pct.
Turris – 20 pct.
FC Argeș – 19 pct.
Petrolul – 19 pct.
Rapid – 19 pct.