Connect with us

Pasiune nemuritoare: suporterii Universității Craiova

sursa: sportpictures.eu

Fotbalul a fost dintotdeauna trăit la intensitate maximă în Craiova. Fie că vorbim de atitudinea din teren a jucătorilor, fie că vorbim de spectacolul din tribune, “sportul rege” a fost respectat și “răsfățat” la fiecare meci. Așadar, cum spun oltenii, Craiova a avut un număr 9 – Ion Oblemenco, un număr 8 – Ilie Balaci și, în permanență, al 12-lea jucător în tribune.

Primul lider

În anii ’70 a început Universitatea Craiova să obțină primele trofee din istorie, tot atunci a apărut și prima galerie, numită “Ajax”. Primul său conducător, totodată și primul din istorie clubului, a fost Mihai Ostrovski.

Decedat în 1999, fostul lider de galerie, cunoscut drept “Nea Mihai”, a locuit în același bloc cu tatăl marelui Ilie Balaci, ceea ce, după cum se zvonește, l-ar fi ajutat foarte mult în relația cu jucătorii de atunci ai oltenilor.

În data de 25 mai 1975, sub conducerea lui Mihai Ostrovski, galeria oltenilor a intrat în istoria fotbalului românesc. 500 de suporteri au dormit atunci pe stadion pentru a fi siguri ca nu vor rata partida cu Dinamo, câștigată ulterior de Universitatea Craiova cu 3-0.

 

sursa: google.com

Imnul

O echipă precum Universitatea Craiova nu putea avea decât un imn care să se bată de la egal la egal cu cele mai frumoase cântece din fotbalul mondial. Astfel, odată cu parcursul excepțional al oltenilor din 1983, când au ajuns în semifinalele Cupei UEFA, Adrian Păunescu a hotărât că Universitatea merită un imn pe măsură. Așa a apărut “Oltenia, Eterna Terra Nova”, unul dintre cele mai frumoase imnuri din istoria fotbalului.

Versuri:
De bucurie rar avurăm parte

În unele duminici, pe la nunţi,
Sîntem olteni pe viaţă şi pe moarte
Sîntem olteni, adica sîntem munţi.

Un rost ne-a dat măicuţa noastra, dulcea,
Să fim, dintre români, cei mai fierbinţi,
Din Dolj şi pîna-n Olt, şi pînă-n Vîlcea,
Şi pînă-n Gorj şi pînă-n Mehedinţi!

 Oltenia, Eterna Terra-Nova

Un cîntec are astăzi şi-n priviri
Hai Universitatea! Hai Craiova!
Tu, Campioana unei mari iubiri!

La Tricolorul românesc se-nchină
Şi-i face jurămînt prin luptă, azi,
Oltenia, provincia latină,
A lui Mihai, al nostru, cel viteaz.

Oltenia pandură a lui Tudor
Şi-a lui Arghezi şi-a atîtor duşi
Oltenia celui mai mare sculptor
Al omenirii, Constantin Brâncuşi.

Oltenia, Eterna Terra-Nova
Un cîntec are astăzi şi-n priviri
Hai Universitatea! Hai Craiova!
Tu, Campioana unei mari iubiri!

Salut fratern, Moldova, Bucovina,
Salut fratern, Ardeal, şi tu, Banat,
Salut fratern, Muntenie vecină,
Şi Maramureş, neam ne-ngenuncheat.

Priviţi această sacră frumuseţe:
Oltenia pămînt de oameni buni
Şi pumn pedepsitor cu cinci judeţe,
Căuş al palmei vechilor tăciuni.

Oltenia, Eterna Terra-Nova
Un cîntec are astăzi şi-n priviri
Hai Universitatea! Hai Craiova!
Tu, Campioana unei mari iubiri!

Olteni sîntem în matca noastră,
Olteni am fost şi-aşa vom fi,
Iar Flamura roş, galbenă, albastră
Se oglindeste bine şi în Jii.

Tot ce avem, noi am făcut cu trudă
Şi n-am trăit din milă şi pomeni;
Spre binele acestei ţări asudă
Şi semeţia noastră de olteni.

Oltenia, Eterna Terra-Nova
Un cîntec are astăzi şi-n priviri
Hai Universitatea! Hai Craiova!
Tu, Campioana unei mari iubiri!

Suporteri celebri

În mod cert, Universitatea Craiova este unul dintre cele mai iubite cluburi din fotbalul românesc. Inclusiv cei mai mari artiști ai țării noastre au recunoscut că susțin echipa alb-albastră. Astfel, pe lângă poetul Adrian Păunescu, și nume importante precum Tudor Gheorghe, Amza Pellea, Fănuș Neagu, iar lista poate continua, cu toții au fost în permanență alături de Craiova.

Advertisement

Facebook

Copyright © 2020 FotbalTop / www. fotbaltop.ro

LIKE PENTRU PONTURI GRATIS