Connect with us

Steaua București. Povestea celui mai titrat club din România

sursa: uefa.com

Nu-i greu de ghicit care este cel mai titrat club de fotbal din România. Evident, Steaua București a dominat pentru o lungă perioadă de timp competițiile interne și este singura echipă care a adus Cupa Campionilor în România. Deși clubul se zbate în momentul de față în Liga a IV-a din București, istoria, tradiția, suporterii și palmaresul echipei impun respect pentru culorile roș-albastre. Vă invităm la o scurtă incursiune în timp, de la primele meciuri, în 1947, până la situația actuală a clubului.

Începuturile

Armata Română, prin vocile generalilor și ale maiorilor, a demarat discuțiile pentru crearea unui club sportiv încă din 1946. Astfel, la nici un an de la prima idee, visul conducătorilor militari a prins contur. Asociația Sportivă Armata și-a deschis porțile în 1947, din nevoia tinerilor încorporați de a practica sporturile mult iubite. Chiar dacă nu se bucura de reputația din zilele noastre, fotbalul a reprezentat prima secție a clubului Armatei. După reorganizarea sistemului de disputare din prima ligă a României, A.S. Armata a fost admisă în campionat, însă startul a fost de coșmar.

Primul gol marcat a venit abia în etapa a treia a campionatului, într-o înfrângere rușinoasă, scor 1-7, cu CFR Timișoara. Florin Marinescu a intrat în istorie drept jucătorul care a înscris primul gol din istoria Stelei. În cele din urmă, A.S. Armata a încheiat sezonul pe locul al 14-lea, din 16 echipe, ceea ce n-a fost deloc pe placul generalilor. A urmat o reconstrucție serioasă, transferuri pe bandă rulantă, iar rezultatul s-a simțit la final cu primul trofeu cucerit după doar doi ani de la înființarea clubului: Cupa României.

sursa: steauafc.ro

În 1951 și în 1952, echipa militarilor a cucerit primele două eventuri din istoria clubului. Nu-i de mirare că, în sezoanele următoare, trofeele au curs pe bandă rulantă, iar în 1956, militarii au reușit o nouă performanță notabilă. 12 jucători au fost convocați la echipa națională a României, care a învins, la Belgrad, reprezentativa Iugoslaviei.

Stadionul Ghencea

Unul dintre cele mai importante momente din istorie este cel de pe 9 aprilie 1974. În fața a 30.000 de spectatori, Armata a inaugurat stadionul de fotbal din Complexul Ghencea. Terenurile de antrenament, vestiarele și arena erau ultramoderne pentru acele vremuri, astfel că rezultatele care au urmat nu sunt întâmplătoare.

sursa: mapio.net

Seara magică de la Sevilla

Performanțele notabile ale clubului au atras atenția tuturor microbiștilor, iar tot mai mulți părinți au început să-și dea copiii la fotbal. După ce în 1961 și-a schimbat numele în Steaua București, pe modelul echipelor conduse de Armată din Estul Europei, clubul roș-albastru a inaugurat, în 1966, un centru de copii și juniori.

Acolo au crescut nume importante din istoria Stelei, precum: Anghel Iordănescu, Ilie Dumitrescu, Dan Petrescu, Marcel Răducanu, iar lista poate continua. În mod cert, rezultatele Centrului de copii și juniori s-au simțit din plin în anii ce au urmat, iar totul a culminat cu cea mai importantă seară din istoria fotbalului românesc.

sursa: ard-wien.de

Pe 7 mai 1986, la Sevilla, Steaua a învins-o pe FC Barcelona, la loviturile de departajare, și a cucerit Cupa Campionilor Europeni. Deși au trecut 31 de ani de la această performanță, nicio altă echipă din România n-a mai reușit să cucerească un trofeu european. Povestea o știm cu toții. După o remiză albă pe toată perioada de joc, cele două echipe au intrat la loviturile de departajare. Duckadam a intrat în istoria fotbalului mondial, a apărat patru lovituri, iar Steaua s-a impus cu 2-0 și a cucerit trofeul.

Primul 11 al Stelei din finala Cupei Campionilor: Duckadam – Iovan, Belodedici, Bumbescu, Bărbulescu – Balint, Bălan, Boloni, Majearu – Lăcătuș, Pițurcă.

Performanțele următoare

Steaua nu s-a mulțumit doar cu trofeul cucerit în 1986. Un an mai târziu, roș-albaștrii au cucerit și Supercupa Europei, în fața ucrainenilor de la Dinamo Kiev.

sursa: uefa.com

Apoi, în 1989, steliștii au ajuns din nou în finala Cupei Campionilor. De această dată, însă, deznodământul n-a mai fost la fel de fericit. Cu jucători în teren precum Maldini, Costacurta, Baresi, Rijkaard, van Basten, Gullit sau Ancelotti, AC Milan a fost prea puternică pentru Steaua și s-a impus cu 4-0.

Roș-albaștrii au continuat să domine fotbalul românesc, iar în 1994, echipa națională a României, care a fost la un pas de semifinalele Campionatului Mondial, a avut în componență șase jucători trecuți pe la Steaua: Hagi, Petrescu, Belodedici, Dumitrescu, Panduru și Gâlcă.

Momentul declinului

În 1998, în urma unor noi cerințe venite din partea celor de la UEFA, conform cărora echipele departamentale nu mai pot evolua în primele ligi, secția de fotbal s-a desprins de clubul CSA Steaua. Pentru a nu lăsa la voia întâmplării o echipă cu un palmares atât de bogat, Clubul Armatei și Ministerul Apărării au continuat activitatea sub forma unei asociații sportive non-profit: Asociația Fotbal Club Steaua București.

Conflictul cu Gigi Becali

Cu mari problem financiare, Steaua a intrat într-o nouă eră. În ianuarie 2003, Adunarea Generală a votat transformarea clubului în societate pe acțiuni și trimiterea sa către Gigi Becali. Latifundiarul din Pipera a preluat puterea totală și toată lumea a fost mulțumită. Cu trecerea timpului, Becali a schimbat nenumărați antrenori, a iscat multe conflicte la echipă, însă a și investit, iar asta s-a simțit din plin. Echipa a jucat semifinala Cupei UEFA, în 2005, a castigat trofee interne, dar toate reușitele, începând cu anul 2003, au fost șterse din istorie și repartizate clubului FCSB, nu Stelei.

De ce? Din cauza procesului dintre Becali și Armată. În iarna lui 2015, instanța a decis că echipa condusă de latifundiarul din Pipera nu mai are dreptul de a folosi numele “Steaua”, emblema și nici nu se mai poate antrena în baza de pregătire din Ghencea. Astfel, în Liga I a rămas FCSB, iar Steaua a dispărut.

Renașterea

Din dragoste pentru culorile roș-albastre și după un conflict cu Gigi Becali, Marius Lăcătuș s-a înțeles cu Armata, iar în vara lui 2017 a reapărut Steaua. Sub conducerea managerială a fostului atacant și sub bagheta antrenorului Ion Ion, clubul Armatei a luat-o de jos, iar în momentul de față luptă cu șanse reale de promovare în Liga a III-a.

sursa: sportpictures.eu

Palmaresul Stelei:

Liga I (20): 1951, 1952, 1953, 1956, 1960, 1961, 1968, 1976, 1978, 1985, 1986, 1987, 1988, 1993, 1994, 1995, 1996, 1997, 1998, 2001.

Cupa României (21): 1949, 1950, 1951, 1952, 1955, 1962, 1966, 1967, 1969, 1970, 1971, 1976, 1979, 1985, 1987, 1988, 1989, 1992, 1996, 1997, 1999.

Supercupa României (4): 1994, 1995, 1998, 2001

Liga Campionilor (1): 1986

Supercupa Europei (1): 1986

 

Advertisement

Facebook

Copyright © 2020 FotbalTop / www. fotbaltop.ro

LIKE PENTRU PONTURI GRATIS