Connect with us

Special

Premiile FotbalTop.ro | Echipa Europei 2009

Published

on

premiile-fotbaltopDupă ce am decalat cu câteva zile acordarea Premiilor FotbalTop.ro, iată-ne reîntorşi şi gata de a desemna cel mai bun unsprezece format din fotbalişti care evoluează în campionatele importante ale Europei.

Nu ne-a fost uşor să alegem rezervele, dar titularii!!?? Manchester, Real Madrid şi Barcelona sunt echipele care oferă cei mai mulţi jucători, dar nu lipsesc şi jucătorii surpriză. Vizionare plăcută!

.

PORTARIker Casillas (Real Madrid)

.

Deşi nu s-a putut bucura de niciun trofeu în 2009, Casillas rămâne cel mai bun goalkeeper în opinia FotbalTop.ro.

.

FUNDAŞ DREAPTADaniel Alves (Barcelona)

.

Văzut drept unul dintre cei mai buni fundaşi de bandă din lume, Dani Alves a confirmat acest lucru şi după transferul său de la Sevilla la Barcelona. Chiar dacă a lipsit din cauza unei suspendări în finala Champions League, Alves a avut contribuţia sa în câştigarea trofeului de către Barcelona.

.

FUNDAŞ CENTRALJohn Terry (Chelsea)

.

În ciuda scandalurilor în care a fost implicat atât el cât şi familia lui, John Terry a evoluat extraordinar atât în tricoul lui Chelsea, dar şi în meciurile disputate pentru naţionala Angliei.

.

FUNDAŞ CENTRALCarles Puyol (Barcelona)

.

Căpitanul celei mai bune echipe din lume în 2009 nu putea lipsi din formaţia anului propusă de FotbalTop.ro. Puyol a oferit siguranţă şi încredere defensivei Barcelonei în drumul acesteia spre câştigarea tuturor trofeelor puse în joc.

.

FUNDAŞ STÂNGAPatrice Evra (Manchester United)

.

Sosit în 2006 pe „Teatrul Viselor”, Evra este un component de bază al echipei lui Sir Alex Ferguson, având evoluţii apreciate în 2009. După ce vremea lui Roberto Carlos a apus, Evra a fost văzut de mulţi specialişti drept unul dintre cei mai buni fundaşi stânga din lume.

.

MIJLOCAŞ DREAPTACristiano Ronaldo (Real Madrid)

.

Pentru Cristiano Ronaldo ne-a fost greu să alegem o poziţie anume. Dacă la Manchester evolua în banda dreapta, la naţionala Portugaliei joacă în centru, în timp ce la Real Madrid are o libertate de mişcare greu înţeleasă de specialişti, dar aminte de adversari?! Noi am ales să-l aşezăm pe partea dreaptă a terenului în echipa anului 2009.

.

MIJLOCAŞ CENTRALYoann Gourcuff (Bordeaux)

.

Poate surpriza plăcută a acestui an. A impresionat pentru Bordeaux, devenind rapid din jucătorul împrumutat de Milan unul dintre oamenii de bază ai angrenajului grupării franceze. FotbalTop.ro îl consideră cel mai bun mijlocaş central, alături de următorul selectat.

.

MIJLOCAŞ CENTRAL Xavi Hernandez (Barcelona)

.

Mintea limpede de la mijlocul terenului Barcelonei nu putea lipsi din unsprezecele conturat de FotbalTop.ro. Pasele sale decisive, ruperile de ritm şi constanţa de care a dat dovadă în 2009 nu puteau să nu facă din Xavi unul dintre artizanii succesului echipei catalane.

.

MIJLOCAŞ STÂNGALionel Messi (Barcelona)

.

La fel ca şi în cazul lui Cristiano Ronaldo, este foarte greu în a-i da un post anume lui Lionel Messi. Noi îl aşezăm în partea stângă a mijlocului terenului, dar putem oricând forţa ofensiva aruncându-l pe Messi în avanposturi. Pentru toate golurile din 2009, pentru toate fazele care au devenit generice de televiziune, dar şi pentru golul cu capul marcat în finala Champions League, Messi nu putea lipsi din Echipa Europei 2009.

.

ATACANT Zlatan Ibrahimovic (Inter/Barcelona)

.

Atunci când îl priveşti nu te gândeşti că poate fi un jucător tehnic. Totuşi, execuţiile fantastice reuşite atât în tricoul lui Inter, dar şi în prezent pentru Barcelona te uimesc. FotbalTop.ro îl consideră unul dintre cei mai compleţi atacanţi din lume.

.

ATACANTRaul Gonzalez (Real Madrid)

.

O legendă vie, un atacant extraordinar, un profesionist desăvârşit. Mai simplu, Raul Gonzalez. Idolul de pe Bernabeu primeşte un loc în Echipa Europei 2009 ca recunoştinţă pentru o carieră de-a dreptul fantastică.

.

Rezerve:

.

1. Petr Cech (Chelsea)

2. Sergio Ramos (Real Madrid)

3. Maicon (Inter)

4. Nemanja Vidic (Manchester)

5. Cesc Fabregas (Arsenal)

6. Steven Gerrard (Liverpool)

7. Frank Lampard (Chelsea)

8. Xabi Alonso (Liverpool/Real Madrid)

9. Thierry Henry (Barcelona)

10. Pato (AC Milan)

11. Wayne Rooney (Manchester United)

Informaţii:

text şi analiză: FotbalTop.ro

De râsu'-plânsu'

PAMFLET | Am fost la un antrenament al FCSB: ”Intru și ce văd?! MM și Sandu Tudor citeau. Din psalmi. Vintilă era la rugăciune”

Published

on

Sâmbăta dimineață, trecut binișor de 12, am plecat spre Berceni, locul de strânsură al FCSB. După ce m-am întors de 2 ori, odată pentru că uitasem reportofonul, apoi pentru masca lu’ pește prăjit, mi-a mai tăiat și o pisică drumul. Una neagră. Superstițios, dau să scuip în sân. Și scuip. Constat că am masca pe moacă. Mda… Renunț la ea. La mască. Ce-o fi, o fi. Plec în trombă. Nervos. Nervos polițistul ce tocmai îmi urmărise plecarea de Formula 1.



–   Actele, vă rog, și… bla, bla, bla…

–   Poftiți actele !

–   Poftiți amenda !

Operativ, frate. Cinste lui, cinste polițistului. Cu chiu, cu vai, ajung la baza de pregătire. Doi cerberi îmi vin în întâmpinare. Politicoși, mă întrebară:

–  Ce cauți, bă ? Cu ce ocazie p-aci ?

Arăt legitimația cu FotbalTop, ăia belesc ochii cât cepele și imediat mi se deschide poarta. Întreb unde-i biroul antrenorului.

–  Vezi că scrie pe ușă…

Intru țanțoș. Clopotele băteau ca la Patriarhie. Un preot, apărut de pe-o alee lăturalnică, mă interpelă brusc.

– La rugăciune sau la fotbal ?

– Azi, la fotbal, zic ușor stânjenit.

– Mergi tot înainte, fiule, și-mi indică traseul. Ajung. Intru. Încep să citesc pe uși. Pe prima scria „Tămâie și lumânări”. Upsss… Următoarea era cu „Acatiste”. Mă gândeam că sigur am greșit intrarea. În sfârșit, a treia ușă avea scris „Antrenori”. Bat și intru. Înăuntru, Meme Stoica și Alexandru Tudor. Citeau. Din Psalmi. Întreb de Vintilă. Îmi spun că e la rugăciune.

– Și jucătorii ?

– Cu Vintilă, îmi răspunde Meme, fără să scoată ochii din carte.

– Durează mult ?

– Cam o oră…

Ies afară. Din încăperea cu ”Acatiste” iese un preot. Intrăm în vorbă. Aflu că, în fiecare săptămână, fotbaliștii trec pe acolo. Își trec dorințele pe hârtie și le dau lui. Sunt secrete. Cu greu aflu că Moruțan se roagă numai pentru gagici, Coman pentru limuzine, Man vrea mormane de bani, Miron tânjește după chefuri trăsnet, cu femei și băutură, iar Vâna se roagă să-i ia gagica lui Oaidă. „Problema e că ăla n-are. Dovadă că sunt încurcate rău căile Domnului”, zice preotul, râzând în hohote. Cât îl privește pe Tănase, nu se știe ce vrea, că scrie ca un doctor căruia îi mai și tremură mâna. Ce frumos povestește preotul tainele lor…

Au venit și jucătorii, urmați de Vintilă.

Mă roagă (sic!) să-i urmez la terenul de antrenament. Merg cu pas grăbit, în urma lor. Se așează în cerc. Li se alătură Tudor. Începe să le vorbească. Despre înțelepciune și supușenie. La sfârșit, le urează succes în pregătire.

Începe antrenamentul. Ceva exerciții. Teme interesante. Unii sar în cârca altora. Problema apare la perechi. În spatele lui Moruțan a sărit Miron. Mi-am adus aminte de desenele animate cu puiul de căprioară Bambi. După trei pași, a fost în genunchi. În cădere, Miron l-a agățat pe Momcilovici, cărat de Panțâru. S-a format o grămadă. Sârbul a început să comenteze, nervos.

–  What do you do, bro ? We are vai de mama noastră, and you make joke….

A intervenit Vintilă, foarte autoritar.

–   Hai, vă rog, vreau seriozitate…

Se luă o pauză, pentru calmare. În timpul ăsta, Coman era plin de fumuri. Trăgea dintr-o țigară cu nesaț. Aruncă chiștocul șmecherește. Fix în geanta doctorului. Plecă râzând.

Vintilă sună iar adunarea. Îi împărți in două. Într-o parte cei mai slabi, în partea cealaltă cei mai puțin talentați. Echipele par echilibrate. Dovadă că Vintilă are ochi bun, le vede ca nimeni altul. Pentru fraza asta, după ce citește, aștept să mă cinstească. Dar nu ca data trecută, când mi-a dat colaci și colivă, că nimerisem la un antrenament, după un praznic. În fine…

Când să fluiere începutul jocului, primi un telefon.

– Da, nea Gigi, da… Sigur, nea Gigi, sigur…. Am înțeles, nea Gigi, am înțeles. N-am făcut bine echipele ?

Le schimb, da, le schimb…ăia din dreapta trec în stânga și cei din stânga vin în dreapta. Gata, cum zici, așa fac, doar mă știi. Cine te-a anunțat, Mache? Ha, ha, ha, eu credeam c-o freacă prin birou, dar el e geană pe băieți. Să trăiești, nea Gigi, hai, pa !

Jocul începu. Vlad i-o dădu lui Cristea, ăsta lui Crețu, iar Crețu înapoi la Vlad, care dădu pe lângă ea. Gol frumos. Mingea a fost repusă repede. Vână sprintă pe dreapta, urmărit de Ovidiu Popescu. Coman strigă: „ia-l, ia-l cu fulgi! „ și așa făcu. Doamne, ce frumos a zburat ăla peste panourile de reclame.

Doctorul și-a dat seama că nu-i a bună, așa că dădu să-și ia geanta pentru îngrijire. Vână țipa, doctorul țipa, geanta fumega. Coman, pitit după Vintilă, se hlizea. Filip îi reproșă că nu e profesionist și i-o pomeni pe mă-sa. Nu ramase nici Florinel dator. Apăru în fugă Tudor, cu busuiocul în mână. Îi adună și-i stropi, în timp ce bolborosea fraze din care înțelegeam la sfârșit „piară necuratul”.

Meciul se reluă. Pasă în față, apoi pasă în spate, iar în față, din nou în spate. Precis e ceva tactic. Apoi, o lansare în adâncime, preluare Man și șut puternic, peste gard, direct într-o mașină de gunoi.

– Man, reglează tirul ! E a șasea minge pe care o trimiți săptămâna asta la Glina, la groapa de gunoi.

– Mi-a sărit din smoc, mister, se plânse perla.

– Schimbă partea cu Moruțan, la el nu sunt smocuri, plus că el nu trage la poartă.

La soluția asta nu m-aș fi gândit. Omul e genial, v-am zis.

Un fulger brăzdă cerul. Urmară tunete puternice. Toți se opriră și se închinară. Începu ploaia, iar antrenamentul se opri. Cel mai ofticat era Coman. Zicea că avea o mare poftă de joc. Toți au râs, nu l-a crezut nici dracu. Doamne iartă-mă !

M-au rugat să mai trec pe la ei. Cică le place cum scriu, că-s obiectiv și prezint doar lucruri reale. Le-am promis că voi reveni.

Articol de Nicolae Silișteanu / Acest text este un pamflet și trebuie tratat ca atare 🙂

Continue Reading

Campionate

Asta e adevărata ştire! Ronaldo se reapucă de fotbal (VIDEO)

Published

on

ronaldo

Unul dintre cei mai mari atacanţi (dacă nu cel mai mare) se pregăteşte să revină pe terenul de fotbal, cel pe care l-a părăsit, în mod oficial, în 2011.

(mai mult…)

Continue Reading

Special

Galerie FOTO | Atunci erau frumoșii nebuni ai marilor stadioane! Antrenorii, pe vremea când erau jucători

Published

on

wenger

Timpul nu iartă pe nimeni, iar dovada supremă o reprezintă aceste fotografii ce-i înfățișează pe oamenii care astăzi stau pe băncile tehnice ale celor mai puternice echipe de pe planetă.

(mai mult…)

Continue Reading

Special

Galerie FOTO | Imagini ŞOCANTE! Cele mai dure accidentări din istoria fotbalului

Published

on

Djibril Cisse

Fotbalul este unul dintre cele mai spectaculoase sporturi, dar meciurile se pot transforma în rău în câteva secunde! Vă prezentăm, în câteva imagini, unele dintre cele mai dure accidentări din istorie.

(mai mult…)

Continue Reading

De râsu'-plânsu'

Râsu’-Plânsu’ | ÎNCEPE să ne placă Dolce

Published

on

dolce111

Un banal acord între subiect și predicat le-a dat mari bătăi de cap angajaților de la Dolce Sport. Imaginea surprinsă în timpul unui buletin de știri al specialiștilor de la cunoscuta stație tv cu profil sportiv reușește să dărâme toate barierele în materie de limba română.

(mai mult…)

Continue Reading

Special

FOTO şi VIDEO | Fotbalul, joc de FMI. N-au evoluat în nicio partidă oficilă, dar au adunat 828 de întâlniri…

Published

on

2

Trupa de gagici a apărut pe la 1914. De fapt, atunci s-a născut, la Preston, o fabrică de muniție, unde lucreză femei, pentru că barbații-s pe front. Așa apare Dick, Kerr & Co., o echipă de fotbal feminin!!!

(mai mult…)

Continue Reading

Special

FOTO şi VIDEO | Battiston, față-n față cu… MOARTEA! Printre cele mai dure faulturi văzute pe un teren de fotbal

Published

on

fault1

Harald Schumacher, fost portar al naționalei RFG, a intrat în istoria fotbalului mondial pentru cel mai dur fault din toate timpurile

(mai mult…)

Continue Reading

Special

VIDEO | 1959, anul în care Dumnezeu a coborât pe un teren de fotbal

Published

on

pele

Cele mai frumoase goluri marcate pe stadioanele lumii de-a lungul vremii. Un subiect pe cât de vast, pe atât de controversat. Milioane de împătimiți și tot atâtea păreri, clasamente sau preferințe. Mulți dintre cei care au devorat meciuri de fotbal în ultimele decenii merg pe mâna „dumnezeiască” a lui Maradona și spun că a doua reușită a „Mesiei” argentiniene în meciul de pomină cu englezii, de la Mundialul din 86, nu are concurență.

(mai mult…)

Continue Reading

Special

FOTO şi VIDEO | Eros Ramazzotti: „Italienii învață, încă din burtică, să iubescă două lucruri – mingea și muzica!”

Published

on

5

Când îl șicanezi dacă-i place fotbalul, nu se supără. Se uită la tine, ironic, surâde și spune: ”O întrebare mai bună pentru un italian nu ai? Păi macaronarii sunt învățați încă din burtică să iubească două lucruri: mingea și muzica!” El le-a potrivit pe ambele. Eros Ramazzotti se intitulează.

(mai mult…)

Continue Reading

Special

VIDEO | Cristiano Ronaldo a câştigat Balonul de Aur! Vezi toate golurile marcate în 2014

Published

on

cristiano

Portughezul Cristiano Ronaldo a primit, pentru a treia oară în carieră, Balonul de Aur! Ceremonia a avut loc la Zurich, iar în marea finală CR7 i-a depăşit pe Manuel Neuer şi Lionel Messi.

(mai mult…)

Continue Reading

TOP-Sexy

FOTO: Încalci legea, numai ca să te apere ea! Avocata Elisabeth Martinez, noua iubită a lui Neymar

Published

on

elisabeth1

Dacă vă întrebaţi care ar fi unul dintre motivele pentru care Neymar nu străluceşte atât de tare în tricoul Barcelonei în această perioadă, atunci vă transmitem că perla catalanilor are o nouă cucerire!

(mai mult…)

Continue Reading

Campionate

Galerie FOTO | Cum arată FOTBALUL în ligile inferioare din Serbia! Seamănă cu România?

Published

on

teren1

Câteva fotografii cu terenurile din ligile inferioare ale Serbiei sunt ţinta glumelor pe reţelele de socializare! Numai că, după câteva zâmbete, ne dăm seama că imaginile seamănă destul de mult cu nivelul de organizare întâlnit şi în România!

(mai mult…)

Continue Reading

De râsu'-plânsu'

Alegeri EUROSTELARE | Exit Poll: Situaţia antrenorilor doriţi de Steaua

Published

on

alegeri

După abdicarea lui Meister Reghecampf şi încercarea acestuia de a subordona serile reci ale şeicilor de la Al Hilal, steliştii au început, conform Constituţiei de la Poarta Albă, alegerile pentru un povăţuitor fin spre măreţele bătălii ce se întrezăresc în perioada imediat următoare

(mai mult…)

Continue Reading

Cupa României

Steliştii sunt în finala Cupei României! Cele mai tari glume după Dinamo-Steaua

Published

on

steaua2

„Câinii” au vrut o minune, ba chiar şi-au confecţionat şi tricouri speciale, dar n-au obţinut mai mult de-o remiză norocoasă în returul cu Steaua, scor 1-1. În meciul tur, steliştii se impuseseră cu scorul de 5-2. Inevitabil, va propunem cele mai bune glume după cele două manşe ale Clasicului românesc.

(mai mult…)

Continue Reading

De râsu'-plânsu'

FOTO: N-o să uite niciodată echipele la care a jucat! Ce tatuaj şi-a făcut un jucător italian

Published

on

tatuaj

Daniele Portanova nu s-a mulţumit ca echipele pentru care a jucat să rămână doar în CV şi a ales o metodă originală pentru a le aduce şi păstra alături de el toată viaţa.

(mai mult…)

Continue Reading
Advertisement

Facebook

Trending

Copyright © 2020 FotbalTop / www. fotbaltop.ro

LIKE PENTRU PONTURI GRATIS