Connect with us

Ștefan Covaci: creatorul fotbalului total

România a avut și are în continuare antrenori uriași. Însă, de departe, cel mai mare este Ștefan Covaci. Poate că mulți români nu-l știu, însă Covaci este antrenorul care a condus marea echipă a Ajaxului din anii ’70 către cele mai mari performanțe și, totodată, antrenorul care a pregătit naționala Franței.

Începutul

Născut la 2 octombrie 1920, în Timișoara, Ștefan Covaci a început fotbalul în orașul natal, însă, la doar 14 ani, a plecat în Oradea. Acolo a și făcut pasul către seniori, trei ani mai târziu. După un sezon excelent la Oradea, belgienii de la Charleroi l-au cumpărat în 1938. În 1941, Covaci a revenit în țară, la Ripensia Timișoara, iar după o scurtă aventură la CFR Turnu Severin, a venit la Cluj. Mai întâi la Ferar, apoi la CFR, iar din 1950 a semnat cu Universitatea, unde, de altfel, și-a și încheiat cariera în 1953.

Cariera de antrenor

La doar 33 de ani, Ștefan Covaci a renunțat la cariera de jucător și a trecut pe banca tehnică. Astfel, din jucătorul Universității Cluj în 1953, Ștefan Covaci a devenit, în același an, antrenorul Universității Cluj. A stat pe banca tehnică a studenților nouă ani, mai exact până în 1962, când a acceptat oferta staff-ului tehnic al naționalei României de a merge antrenor secund. A făcut parte din conducerea tehnică a tricolorilor până în 1967. A mers la Steaua și a cucerit campionatul încă din primul sezon, apoi alte două Cupe ale României.

Ajax: fotbalul total

În 1971, stilul ofensiv al steliștilor a ajuns până la urechile șefilor lui Ajax. Aceștia au venit cu o ofertă pentru antrenorul roș-albaștrilor, iar Ștefan Covaci a lăsat Bucureștiul și am mers la Amsterdam.

Cu marele Johan Cruyff în teren, “lăncierii” lui Ștefan Covaci au câștigat în acel sezon cinci trofee, printre care și Cupa Campionilor Europeni. După o calificare la limită în fața portughezilor de la Benfica, scor 1-0 la general, Ajax s-a impus cu 2-0 în marea finală cu Inter, după “dubla” reușită de Johan Cruyff.

A urmat un nou sezon excelent, culminat, și de această dată, cu trofeul Cupei Campionilor Europeni. Tot în fața unei echipe italiene, Juventus Torino, Ajaxul lui Ștefan Covaci s-a impus cu 1-0, grație golului marcat de Johnny Rep, încă din minutul 5.

Însă, după acel trofeu, Ștefan Covaci a părăsit-o cu Ajax. După cele șapte trofee cucerite alături de “lăncieri” în două sezoane, antrenorul român a mers la naționala Franței. A stat doi ani, apoi a revenit pe banca tricolorirlor, însă, de această data, în calitate de principal. În 1980 s-a despărțit din nou de România, a mers la Panathinaikos, unde a cucerit Cupa Greciei, iar în sezonul 1986/1987 a pregătit-o pe AS Monaco. Tot atunci s-a și retras din fotbal. Ștefan Covaci s-a stins din viață la 12 mai 1995, în Cluj-Napoca, după o luptă cu cancerul pulmonar.

Palmaresul lui Ștefan Covaci

Steaua:
Divizia A: 1968
Cupa României: 1969, 1970

Ajax:
Eredivisie: 1972, 1973
Cupa Olandei: 1972
Cupa Campionilor Europeni: 1972, 1973
Supercupa Europei: 1972
Cupa Mondială a Cluburilor: 1972

Panathinaikos:
Cupa Greciei: 1982

Advertisement

Facebook

Copyright © 2020 FotbalTop / www. fotbaltop.ro

LIKE PENTRU PONTURI GRATIS