Connect with us

Petrolul Ploiești: istoria merge mai departe

sursa: sportpictures.eu

Petrolul Ploiești are în spate o istorie bogată de peste 90 de ani. O istorie cu amintiri frumoase, cu trofee, dar și cu multe momente grele pentru fanii prahoveni. Toate momentele importante din istoria clubului Petrolul, inclusiv meciul memorabil cu Liverpool din 1966, le vom descoperi împreună în rândurile următoare.

Începutul

Aventura clubului Petrolul Ploiești în fotbalul românesc a început în 1924, când echipele ROMCOMIT și Triumf, forțate de problemele financiare, au fuzionat și au dat naștere unuia dintre cele mai puternice cluburi din București din perioada interbelică, Juventus.

sursa: fcpetrolul.ro

Deși poate părea surprinzător, Juventus, actuala Petrolul Ploiești, a jucat în primii ani în culorile roș-albastre. Echipa a fost admisă în campionatul din București, în categoria Onoare. Cum fuziunea celor două cluburi s-a produs abia la jumătatea sezonului 1924/1925, Juventus a mai prins meciuri doar în primăvara anului 1925 și a terminat campionatul pe locul al patrulea.

Primul trofeu

După un titlu de vicecampioană, Juventus câștigă primul său trofeu din istorie. Bucureștenii se impun la finalul sezonului 1929/1930 și își trec în cont titlul de campioni ai fotbalului românesc.

Stadionul “Ilie Oană”

Cu asemenea performanțe, jucătorii lui Juventus au primit drept răsplată un stadion modern, cel puțin pentru acea vreme, la Ploiești. Construită în 1937, inițial doar cu o tribună, arena a participat la toate momentele importante din istoria clubului.

Până în anii ’50, stadionul din Ploiești a fost închis complet, a avut două peluze, încă o tribună, iar din 1990 a primit numele de “Ilie Oană”. La începutul anilor 2000, stadionul a fost demolat, iar în locul său a apărut o arenă ultramodernă. Cu o capacitate de 15.073 de locuri, noul stadion din Ploiești a fost inaugurat în 2011.

sursa: fcpetrolul.ro

Schimbările de nume și alte două trofee

În sezonul 1947/1948, la scurt timp după încheierea celui de-Al Doilea Război Mondial, Juventus devine Distribuția, iar după doar un an, ia numele de Petrolul. Clubul nu rezistă prea mult sub această titulatură, astfel că, după doar câteva luni, echipa primește numele de Competrol, apoi, în 1950, Partizanul, iar, într-un final, în 1951, Flacăra.

După doar un an, Flacăra se mută la Ploiești, iar echipa se va numi, începând cu 1952, Petrolul. Deși venirea pe banca tehnică a lui Ilie Oană nu i-a ajutat pe prahoveni să se salveze de la retrogradare, însă atunci a început reconstrucția. S-a reușit promovarea în 1954, iar în sezonul următor, Petrolul s-a bătut de la egal la egal cu Dinamo București.

Prahovenii au ratat, însă, al doilea titlu din istorie, după ce s-au încurcat în ultimele două etape ale campionatului, în meciurile cu Locomotiva Timișoara și cu Progresul București. Reconstrucția gândită de Ilie Oană a prins contur în sezonul 1957/1958, grație primelor meciuri disputate de clubul prahovea în Cupa Campionilor Europeni.

Meciurile jucate împotriva campioanei Germaniei de Est, Wismut Karl Max Stadt, i-au “călit” pe ploieșteni, iar în 1958 și în 1959, Petrolul își trece în palmares două titluri de campioană.

sursa: fcpetrolul.ro

Ultimul titlu

În vara lui 1963, Petrolul Ploiești cucerește Cupa României, după ce s-a distrat în finală cu Siderurgistul Galați. În acel moment, Ilie Oană împlinea 11 ani petrecuți pe banca tehnică a prahovenilor.

Au urmat doi ani extrem de dificili pentru echipa ploieșteană, în special pentru suporterii ei. Generația condusă excelent de Mircea Dridea în teren intra în umbră, rezultatele deveneau din ce în ce mai modeste, iar Petrolul nu mai era echipa care băga frica în orice adversar din fotbalul românesc. Totul a culminat cu o veste îngrozitoare pentru suflarea prahoveană. După 13 ani petrecuți pe banca echipei, Ilie Oană și-a anunțat demisia pentru a merge la echipa națională a României. În locul legendarului antrenor, pe banca Petrolului a venit un tânăr promițător, Constantin Cernăianu, pe atunci în vârstă de doar 32 de ani.

Însă, tot răul spre bine. Deși nimeni nu mai spera la un nou titlu, Petrolul a început perfect sezonul 1965/1966. A câștigat primele două meciuri și a luptat de la egal la egal cu Rapid. Până la urmă, la finalul sezonului, ploieștenii au terminat campionatul pe primul loc, cu un avans de șase puncte față de giuleșteni, și și-au trecut în palmares încă un titlu, ultimul, de altfel, până în momentul de față.

sursa: fcpetrolul.ro

Marea victorie cu Liverpool

În sezonul următor, tot cu Cernăianu pe bancă, Petrolul mai reușește o performanță notabilă. La 12 octombrie 1966, campioana Angliei (țară a cărei națională era campioană mondială), Liverpool, este învinsă pentru prima dată de o echipă românească. După 0-2 în Anglia, Petrolul se impune cu 3-1 la Ploiești, astfel că este nevoie de o rejucare. Cea de-a treia partidă dintre cele două echipe, disputată la Bruxelles, se termină cu victoria lui Liverpool, însă jucătorii de atunci ai Petrolului au rămas în istoria fotbalului românesc.

Ultimele trofee, falimentul și renașterea Petrolului

Au urmat ani la rând dominați de Steaua, Dinamo și Craiova în fotbalul românesc, perioadă în care Petrolul s-a mulțumit doar cu o Cupă a României cucerită în 1995. După ani buni petrecuți în liga secundă, ploieștenii revin pe prima scenă a fotbalului românesc în 2011.

Construirea noii arene “Ilie Oană”, aducerea lui Cosmin Contra și transferurile cu nume făcute la Petrolul au tras un semnal de alarmă pentru celelalte adversare din Liga I. De altfel, în 2013, ploieștenii câștigă Cupa României, scor 1-0, după o finală disputată în fața celor de la CFR Cluj.

sursa: fcpetrolul.ro

Au urmat meciuri memorabile cu Vitesse, Viktoria Plzen sau Dinamo Zagreb, în Europa League, însă ascensiunea Petrolului n-a durat prea mult. Din cauza problemelor financiare, clubul a intrat în insolvență în 2015. La finalul sezonului 2015/2016, SC FC Petrolul SA intră oficial în faliment.

Însă, ploieștenii n-au renunțat prea ușor la clubul lor de suflet. Asociațiile de suporteri și foștii jucători ai clubului au reînființat clubul, pe care l-au înscris în Liga a IV-a. S-a promovat încă din primul an, s-a câștigat licitația organizată de Primăria Municipiului Ploiești pentru mărcile clubului, iar acum Petrolul Ploiești își continuă ascensiunea către Liga I.

sursa: fcpetrolul.ro

Palmares Petrolul Ploiești

Liga I:
Campionate câștigate (4): 1929-30, 1957-58, 1958-59, 1965-66
Locul 2 (2): 1955, 1961-62

Liga a II-a:
Campionate câștigate (7): 1954, 1976-77, 1981-82, 1984-85, 1988-89, 2002-03, 2010-11
Locul 2 (1): 1980-81

Liga a IV-a:
Locul 1: 2016-2017

Cupa României:
Cupe câștigate (3): 1962-63, 1994-95, 2012-13
Finalistă (1): 1952

Supercupa României:
Finalistă (2): 1995, 2013

Advertisement

Facebook

Copyright © 2020 FotbalTop / www. fotbaltop.ro

LIKE PENTRU PONTURI GRATIS