FCSB l-a transferat pe Ionuț Vînă, iar detalii despre cât de bună este această mutare pentru echipa lui Bogdan Andone puteți să citiți aici. Jucătorul de la Viitorul a deschis seria ”sosirilor” de la FCSB. Gigi Becali a anunțat că vrea încă trei jucători.

BECALI, ORDIN PENTRU MM STOICA: ”IA-L IMEDIAT!”

Imediat după ce l-a prezentat pe Ionuț Vînă, care vine excelent pentru sistemul 4-3-3 pe care îl vrea Becali la FCSB, Gigi a adus în discuție trei fotbaliști pe care și-i dorește la echipă.

Mie îmi plăcea de Moutinho ăla de la CFR Cluj, iar acum nu l-am mai văzut. M-am dus și l-am întrebat pe MM Stoica de ce nu joacă Mautinio, că eu așa îi zic, și MM mi-a zis că l-au lăsat liber de contract.

Păi dacă e liber de contract, atunci ia-l tu imediat! Așa i-am zis lui MM. Acum, să vedem ce rezolvă. Mie îmi era mereu frică de Moutinho atunci când juca cu noi”, a spus Becali.

Moutinho este un nume surpriză, ținând cont că fotbalistul portughez n-a reușit în România. Dan Petrescu l-a ținut la Cluj doar șase luni, iar ardelenii n-au fost mulțumiți de prestațiile mijlocașului.

Moutinho poate juca mijlocaș stânga, dar și mijlocaș central. Astfel s-ar încadra în ceea ce caută acum FCSB: jucători care să fie capabili să joace în 4-3-3.

SURPRIZA SALOMAO

Profitând tot de faptul că e liber de contract, Gigi Becali îl dorește la FCSB și pe Diogo Salomao, fostul jucător al lui Dinamo.

Salomao este un jucător de bandă și a avut evoluții bune în Liga I. N-ar putea fi însă titular, atât timp cât Becali îi impune în echipă pe Florinel Coman și Dennis Man, iar Salomao nu pare un jucător care să se mulțumească cu statutul de rezervă.

Mai mult, Salomao nu este deloc ieftin, iar mutarea nu ar fi deloc una rentabilă, ținând cont că fotbalistul în vârstă de 30 de ani va avea un salariu mare și nu va juca meci de meci.

CINE E FUNDAȘUL STÂNGA?

O să mai transferăm și un fundaș stânga, asta e clar!”, e anunțul lui Becali. Dar cine vine? Roș-albaștrii au două variante concrete: Florin Ștefan și Bradley De Nooijer.

Dacă internaționalul român poate veni oricând, aici depinzând doar disponibilitatea lui Becali de a plăti un milion de euro, situația nu e la fel în cazul jucătorului olandez. De Nooijer vrea să plece în străinătate, are o ofertă concretă și ar putea lua în calcul FCSB doar dacă nu reușește transferul acolo.

1 Comentariu

  1. […] Cei trei mijlocași centrali, un meci foarte bun. Oaidă e un câștig pentru FCSB, Nedelcu pare ”refreshuit” după EURO U21, iar Florin Tănase a demonstrat, din nou, că este cel mai important jucător de la FCSB, asta chiar dacă e criticat constant de toată lumea. Foarte bun ca inter, a făcut ambele faze și a marcat ambele goluri. Omul meciului, fără discuție. Bonus, FCSB va arăta și mai bine la mijloc după venirea lui Vînă. […]

LASA UN RASPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here