dezbatere
EXCLUSIV | Ionuţ Rada: „Sper ca Steaua să câştige titlul”

Fostul fotbalist al Stelei, Ionuţ Rada, a acceptat să vorbească în exclusivitate pentru cititorii FotbalTop.ro despre planurile sale de viitor, convocarea la echipa naţională, jocurile în tricourile Rapidului şi Stelei, dar şi despre foştii săi patroni, George Copos şi Gigi Becali.
.
FotbalTop: În primul rând, cum a fost trecerea? Atât de la o echipă la alta, ori de la o ţară la alta, dar şi de la o mentalitate la alta.
.
Ionuţ Rada: Trecerile de la o echipa la alta (cum a fost cazul mutărilor din ţară) au fost benefice din toate punctele de vedere. Şi aici mă refer la trecerea de la Craiova, locul unde am debutat în fotbal, la Rapid şi, bineînţeles, din Giuleşti la Steaua. Au fost momente foarte frumoase. Cu Rapid am debutat în cupele europene, în timp ce, ajuns la Steaua, cea mai titrată echipă din România, am evoluat în Champions League. Acum am făcut din nou pasul, sper eu înainte, la o altă echipă. Cum mentalitatea mea este de a nu mă opri în niciun punct şi de a merge mereu înainte, sper să am parte de continuitate pentru a-mi realiza o carieră cât mai frumoasă.
.
„Antrenorul îţi dă încredere”
.
FotbalTop: Să începem cu-nceputul. Tu ai fost adus la Steaua de Gică Hagi. Cât a contat pentru tine încrederea acordată de cel mai mare fotbalist român?
.
Ionuţ Rada: Pentru mine a contat enorm că m-a sunat Gică Hagi să ma întrebe dacă aş vrea să vin la Steaua. Atunci a fost momentul când am simţit că îmi făcusem bine treaba la Rapid şi sosise momentul pentru o altă provocare. Un antrenor când dă încredere unui jucător, acel fotbalist se poate autodepăşi. Acest lucru mi s-a întâmplat şi cu domnul Stoichiţă, căruia îi mulţumesc cu această ocazie.
.
FotbalTop: Acum că te-ai despărţit de Steaua, ne poţi spune dacă regreţi vreo clipă momentul în care ai decis să semnezi cu echipa din Ghencea?
.
Ionuţ Rada: Niciodată! Nici o secundă nu regret paşii aleşi de mine în carieră şi chiar dacă au mai fost şi puţine momente mai dificile am învăţat să trec peste ele.
.
FotbalTop: Iei în calcul o revenire în România? Şi dacă da, te-ai întoarce la Steaua sau la Rapid în cazul unor oferte?
.
Ionuţ Rada: Deocamdată nu mă gândesc la o revenire în campionatul românesc. Încerc să avansez cât mai mult şi să joc la un nivel cât mai ridicat.
.
FotbalTop: Cine crezi că va lua campionatul anul acesta în Liga I?
.
Ionuţ Rada: Sper ca Steaua să câştige campionatul şi să primesc şi eu o medalie de campion pentru munca depusă alături de colegii mei în această primă parte a sezonului.
.
FotbalTop: De ce ai ales să pleci din Ghencea tocmai acum când erai un titular incontestabil la echipă? A contat şi partea financiară?
.
Ionuţ Rada: Am ales să mă transfer pentru că aşa am considerat că este mai bine atât pentru familie, cât şi pentru mine şi club. Părerea mea este aceea că în fotbal nu există denumirea de „titular incontestabil”, indiferent de nume.
.
„Sferturile Cupei Uefa: fantastice”
.
FotbalTop: Care a fost cel mai frumos meci în care ai jucat?
.
Ionuţ Rada: Meciurile din sferturile de finală ale Cupei Uefa. A fost o atmosferă fantastică.
.
„Muncesc pentru a reveni la naţională”
.
FotbalTop: Galeria Stelei sau cea a Rapidului?
.
Ionuţ Rada: Le apreciez pe ambele şi le respect în acelaşi mod.
.
FotbalTop: Când o să-l vedem pe Ionuţ Rada cu mâna la inimă, îmbrăcat în galben şi intonându-i-se imnul ţării?
.
Ionuţ Rada: Eu sper ca acest moment să se întâmple cât mai curând. Răzvan mă ştie foarte bine. Muncesc mult pentru a reveni la echipa naţională. Dacă voi avea evoluţii bune aici, atunci am şansa să fiu convocat.
.
FotbalTop: Trei cuvinte în care l-ai caracteriza pe Gigi Becali? Dar pe George Copos?
.
Ionuţ Rada: Ambii îşi doresc să fie pe primul loc, dar cum ştie toată lumea că nu este loc decât pentru unul, vom vedea cine va reuşi acest lucru. Altceva nu aş comenta.
.
„Oricine poate fi înlocuit”
.
FotbalTop: Cât de mult a contat plecarea lui Mirel Rădoi de la Steaua? S-a simţit despărţirea de căpitan?
.
Ionuţ Rada: Este normal să conteze la început. Însă aşa cum am spus mereu, oricine poate fi înlocuit, indiferent de nume. Greu sau uşor, asta poate decide doar timpul.
.
FotbalTop: Ce aşteptări ai de la 2010 şi de la noua ta destinaţie?
.
Ionuţ Rada: Îmi doresc ca eu şi familia mea să fim sănătoşi şi, bineînţeles, să meargă totul bine aici, la Al Nasr.
.
FotbalTop: Un mesaj pentru cititorii FotbalTop.ro…
.
Ionuţ Rada: Cititorilor FotbalTop le urez un an nou plin cu bucurii, sănătate şi, dacă e vorba de sport, atunci să fie cât mai mult sport pentru fiecare dintre noi.
.
Informaţii:
INTERVIU realizat de Bianca Dumitru şi Alberto Boţoghină
dezbatere
Toată lumea râde de comentatorii TVR, dar…

…Spania a fost adevărata GLUMĂ a acestui turneu final! Şapte goluri primite, unul marcat (din penalty), două înfrângeri şi eliminare. Şi ce farmec să mai aibă încoronarea lui Felipe într-o asemenea situaţie?
dezbatere
ANALIZĂ | De ce nu se impune Anglia?

Fanii englezi şi-au dorit ca egalul cu Statele Unite din prima etapă a Mondialului să fie doar un accident, însă îngrijorarea s-a instalat de-a binelea după ce naţionala lui Fabio Capello nu a fost în stare să se impună nici în faţa mai puţin cotatei Algeria.
Dacă în partida cu americanii portarul Robert Green a fost scos ţap ispăşitor, deşi întreagă echipă a jucat lamentabil, iată că după meciul cu Algeria, încheiat cu scorul de 0-0, vina apasă atât pe Capello, cât şi pe unii jucători folosiţi.
dezbatere
EXCLUSIV | Arbitrajul judeţean – între galben şi roşu

Fotbalul e un sport. Şi, ca orice sport, e acelaşi peste tot. Indiferent că este practicat în curtea şcolii, pe uliţele de la ţară, pe terenuri artificiale, pline de nămol sau pe oricare stadion celebru.
Dar lucrurile nu sunt chiar aşa cum par la prima vedere. Există diferenţe mari nu numai între fotbalul spaniol şi cel românesc, între cel englez şi cel francez, dar şi între Liga I şi ligile inferioare din România.
dezbatere
Popescu a decis: „NU CANDIDEZ!”

Gică Popescu a decis să nu participe la alegerile pentru preşedinţia Federaţiei Române de Fotbal. Motivaţia pe care „Baciul” a dat-o hotărârii sale a fost aceea că refuzul de a candida reprezintă un prostest la adresa schimbării datei alegerilor FRF.
dezbatere
Reuşeşte Gică Popescu să câştige alegerile la FRF?

Bineînţeles, mai întâi va trebui să şi candideze. Dar asta vom afla miercuri, 6 ianuarie 2010, atunci când Gică Popescu va susţine o conferinţă de presă unde, cel mai probabil, va anunţa dacă îl va înfrunta pentru a doua oară pe Mircea Sandu sau dacă va renunţa la candidatura pentru şefia Federaţiei Române de Fotbal.
dezbatere
Va reuşi Unirea să treacă de Liverpool?

Liverpool a mai evoluat contra unei formaţii româneşti în Cupa Uefa în anul 2003. Steaua, antrenată pe vremea aceea de Victor Piţurcă, avea să fie eliminată de o echipă a lui Liverpool ce-i avea în teren pe Kewell, Heskey, Diouf sau Gerrard.
dezbatere
DEZBATERE: Cine este jucătorul anului în Liga I ?

FotbalTop.ro vă invită să vă spuneţi părerea cu privire la cel mai bun jucător al anului 2009 din Liga lu’ Mitică.
Puteţi alege de la români la străini, de la portari la atacanţi, cu rugămintea de a vă argumenta opinia.
Aşteptăm nominalizaţii dumneavoastră!
Declaraţia Zilei
Gura lui Borcea…adevăr grăieşte?

Obişnuiţi cu celebrul „Lăsaţi-ne să ne pregătim de Champions League” sau „Aduce-ţi-ne adversari, că în România nu mai avem cu cine să jucăm”, în ultimul timp suferim enorm. Cum de ce? Pentru că un alt celebru, cel care a lansat frazele de mai sus, a cam ieşit puţin câte puţin din peisaj.
V-aţi dat seama despre cine e vorba, nu? Mhm, chiar el. Cristiaaan Borcea.
Declaraţia Zilei
Declaraţia Zilei/ Dragomir: Rezultatul lui Dinamo, locul 3, trebuie felicitat!

Oracolul din Bălceşti nu se dezminte. Devenit un obişnuit al declaraţiilor siropoase sau, din contră, extrem de dure la adresa echipelor din Liga I şi fotbalului românesc în general, şeful LPF recidivează astăzi.
Privind de la îndepărtare haosul de la Dinamo, dându-si cu părerea despre venirea lui Sabău la cârma echipei din Ştefan cel Mare şi cu zâmbetul pe buze, ce deobicei, Mitică de la Ligă spune pe bune.
Declaraţia Zilei
Declaraţia Zilei/ Vasile Turcu: „Rednic nu o să mai antreneze pe nicăieri, avem şi noi relaţii prin Belgia”

Astăzi, la rubrica „Declaraţia Zilei”, protagonistul este, din nou, Vasile Turcu.
Modul în care dinamoviştii îşi rezolvă treburile uimeşte pe zi ce trece. În public, că aşa-i mai „cool”, cu o grămadă de cuvinte dure, că aşa-i mai „tare”. Dupa zeci de jigniri aduse la adresa antrenorului Mircea Rednic în urma pierderii titlului de către dinamovişti, acţionarul lui Dinamo continuă seria de acuze şi ameninţări.
Declaraţia Zilei
Declaraţia zilei/ Vasile Turcu: L-am făcut profesor la mişto, că e papagal şi nu se prinde

Rubrica pe care FotbalTop a pus-o la dispoziţia dumneavoastră, „Declaraţia Zilei”, vine astăzi cu alte vorbe interesante rostite de mai marii fotbalului românesc. Aşa cum ne-am obişnuit în ultimul timp, capul de afiş al ziarelor şi emisiunilor sportive îl ţine acţionarul dinamovist, Vasile Turcu.
Omul, nu numai că a uitat cum el, alături de colegii săi din conducere, îl ridica, nu cu mult timp în urmă, în slăvi pe Mircea Rednic, dar acum vine şi spune că atunci făcea totul … la mişto.
Declaraţia Zilei
Declaraţia zilei/ Vasile Turcu: Steaua va fuziona cu Dinamo şi se va numi DS :)

Ratând încă o dată calificarea in grupele Ligii Campionilor, pierzând orice şansă la titlu în urma înfrângerii cu FC Braşov din penultima etapa a Ligii I, dinamoviştii fac haz de necaz. Dacă Cristi Borcea a renunţat să mai iasă în faţa presei, aşa cum o făcea atunci când cerea adversari din străinătate pentru echipa sa, spunând că în ţară nu mai are cu cine juca, Vasile Turcu a devenit un obişnuit al emisiunilor sportive si al ziarelor cu, mai mult sau mai puţin, acelaşi profil sportiv.
Astfel, după ce l-a atacat permanent pe antrenorul câinilor, Mircea Rednic, după ratarea obiectivului din acest an, Vasile Turcu a făcut astăzi o declaraţie, pe cât de amuzantă pentru suporterii de rând, pe atât de frustrantă pentru suporterii dinamovişti.
Declaraţia Zilei
Declaraţia zilei/ Varga: Obiectivul nostru este Europa League

Modestia e la ordinea zilei la Urziceni, chiar dacă echipa antrenată de Dan Petrescu se află, cu două etape înainte de terminarea campionatului, pe locul întâi în clasament, la un punct distanţă de Dinamo.
Dacă în ceea ce priveşte echipa din Ştefan cel Mare ne-am obişnuit cu grandomania specifică acţionarilor, când vine vorba de Unirea Urziceni vorbim de o modestie ieţită din comun.
Declaraţia Zilei
Declaraţia zilei/ Florin Călinescu: Dacă va juca în Liga Campionilor, Dinamo o să ia peste 40 de goluri în 6 meciuri

Mai sunt trei etape de disputat până la finalul campionatului, lupta e strânsă în drumul spre titlu şi, automat, cel pentru un loc în Liga Campionilor, dar oamenii de fotbal şi nu numai încep de pe acum a da verdicte.
După victoria cu 3-1 în faţa lui Poli Timişoara, dinamoviştii par din ce în ce mai siguri ca ei vor fi fericiţi câştigători ai acestui sezon şi îşi fac din ce în ce mai multe planuri pentru debutul în cea mai importantă competiţie intercluburi din Europa.
Declaraţia Zilei
Declaraţia zilei/ Becali: Înainte să aleg antrenorul fac o rugăciune ca să am inspiraţie

După acceptarea demisiei lui Marius Lăcătuş, Becali şi-a intrat, de data aceasta oficial, în rolul de antrenor al Stelei. Dacă până mai ieri trimitea foile antrenorului, astăzi îşi face propria tactică pentru acest final de sezon. Cum au mai rămas doar trei etape şi în acelaşi timp trei meciuri grele pentru echipa din Ghencea, contra lui Poli Timişoara, Unirii Urziceni şi Universităţii Craiova, patronul-antrenor al Stelei va avea mult de muncă.
-
FCSB3 săptămâni ago
EXCLUSIV | Gigi Becali a decis iar! Cine e titular la FCSB pe un post surpriză în meciul cu UTA
-
FCSB3 săptămâni ago
UTA – FCSB 3-1. Deștepții și mult prea deștepții! Mutarea catastrofală care a înclinat soarta meciului
-
FCSB2 săptămâni ago
Numele surpriză care se adaugă pe lista lui Gigi Becali! Cine ar vrea să antreneze la FCSB
Pingback: stelista_yo » Blog Archive » EXCLUSIV FotbalTop.ro | Ionuţ Rada: “Sper ca Steaua să câştige titlul”
Pingback: Anul din care am avut ce învăţa - Fotbal Top