Flavius Stoican / sursă: fcpetrolul.ro

Petrolul Ploiești a pierdut meciul de pe teren propriu cu Gloria Buzău, scor 0-1, iar Flavius Stoican a vrut să-și dea demisia, după ce a fost contestat puternic de fanii ”lupilor” galbeni. ABONEAZĂ-TE ACUM LA CANALUL NOSTRU DE YOUTUBE!

După șapte etape în care n-a cunoscut înfrângerea, Petrolul Ploiești s-a împiedicat de Buzăul lui Ilie Stan, formație care nici măcar n-are drept de promovare. Prestația lamentabilă a lui Marinescu și compania i-a făcut pe fanii petroliști să-i ceară demisia lui Stoican și să-i contreze puternic pe mai mulți jucători.



Pe finalul jocului, Flavius Stoican le-a făcut semn celor din galerie să înceteze cu cerutul demisiei, arătând că va pleca singur. A fost momentul în care fanii s-au oprit și totul mergea către o plecare a antrenorului. Numai că… surpriză!

Stoican nu doar că nu și-a anunțat demisia la interviul de după partidă, dar a apărut în fața camerelor și a vorbit ca și când ar avea un plan de viitor.

Nu trebuie să tragem linie după un singur meci, în condițiile în care am avut șapte meciuri la rând când n-am pierdut. Nu pot să las oricum echipa în mijlocul campionatului”, a spus Stoican.

Cine l-a convins pe Stoican să nu renunțe la post? Au reușit oare jucătorii sau conducerea l-a temperat pe tehnician? Cel mai probabil, dacă nu va reuși să câștige ultimele două meciuri din acest an, Stoican va pleca de la Petrolul.

LASA UN RASPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here