FCSB
Ce se întâmplă cu Gikiewicz. Răspunsul ciudat al lui Vintilă. Unde a dispărut polonezul

Polonezul Gikiewicz a ieșit din calculele celor de la FCSB, care susțin însă că i-au pus la dispoziție toate condițiile pentru a se antrena în continuare. Totul pentru a nu fi acuzați că unui jucător cu contract în vigoare i se ia dreptul la muncă.
Mai mult, roș-albaștrii au început să și filmeze antrenamentele pe care polonezul le susținea în compania secundul Nastai, tocmai pentru a putea demonstra că respectă legea. Vineri după amiază a apărut informația conform căreia, jucătorul nu s-a mai prezentat la antrenamente și a fost dat dispărut de conducerea de la FCSB.
„Problema e că a dispărut efectiv. Are un program săptămânal la care nu s-a mai prezentat. În mod gradat, se poate ajunge la rezilierea contractului!”, a declarat Narcis Răducan pentru Digisport.
Lui Gikiewicz i s-a luat și mașină oferită inițial, pentru a i se oferi alta, mult mai puțin performantă.
„Avem documente că a primit o mașină. Nu ne-am aliniat la salonul auto de la Geneva, dar când eram tânăr îmi doream mașina lui”, a mai spus Narcis Răducan.
Bogdan Vintilă a fost întrebat la conferința de presă de dinaintea partidei cu Academica Clinceni dacă între timp a apărut Gikiewicz.
„Nu a reapărut! Nu e problema mea. E un jucător al clubului, care nu intră în lot pentru acest joc, nici pentru urmptoarele.
(Dar l-ați găsit?)
Nu. Nici nu l-am căutat”, a declarat Bogdan Vintilă.
Polonezul a dezvăluit singur unde se află. A postat pe Instagram o fotografie de pe o plajă din Croația, acolo unde și-a făcut singur antrenamentul.
La transferul polonezului, la finalul lunii iulie, finanțatorul Becali nu se arăta prea entuziasmat de sosirea polonezului.
„E un polonez. A semnat pe 6 luni. Nici nu ştiu cum îl cheamă. Mi l-a recomandat cineva şi am mers pe mâna lui. Omul vrea bani doar dacă confirmă”, a spus Becali la Telekom Sport.
[feedzy-rss feeds=”https://betmag.ro/feed/” max=”1″ feed_title=”no” refresh=”12_hours” target=”_blank” meta=”No” summary=”no” ]
[feedzy-rss feeds=”https://bilete-pariuri.ro/pariuri-sportive/bilete-castigatoare/feed/” max=”1″ feed_title=”no” refresh=”12_hours” target=”_blank” meta=”No” summary=”no” ]
FCSB
Numele surpriză care se adaugă pe lista lui Gigi Becali! Cine ar vrea să antreneze la FCSB

În ultima vreme, tot mai mulți oameni din fotbal, dar și microbiști, s-au pronunțat cu referire la situația antrenorului de la FCSB. Împărțiți în două tabere, nu puțini au fost aceia care au susținut cu tărie că, în perioada următoare, lui Gigi Becali îi va fi din ce în ce mai greu, dacă nu chiar imposibil, să găsească un antrenor cu licență PRO.
Dificultatea constă în acceptarea pretențiilor patronului de-a face și desface totul la echipa, rolul „licenţiatului” fiind doar de …decor.
Sunt destui, însă, care cred că lista celor aflați în așteptarea unui telefon din Pipera (din biserica sau nu) nu este lipsită de pretendenți. Diverși antrenori, mai mult sau mai puțin cotați, plus foști fotbaliști (sau jucători de fotbal… sic !) nu ar spune pas solicitării, argumentele fiind mai mult sau mai puțin plauzibile, iar altele de-a dreptul hilare.
În ultima categorie avem un „new entry”, pe nume Florin Gardoș. Da, da, fotbalistul cu 5 trofee în carieră de jucător încheiată în 2022: două campionate (2013 și 2014), o Cupă (2011) și o Supercupă (2013) cu FCSB, plus o Cupă cu CS Universitatea Craiova, în 2018. De amintit și vacanță de lux (18 meciuri/ 4 ani) în Premier League, la Southampton.
Întrebat de cei de la Fanatik dacă și-ar asuma postul de antrenor la FCSB, răspunsul acestuia este de-a dreptul uluitor: „Sincer, dacă astăzi, la 34 de ani, aș avea licența Pro și nu aș fi antrenat nicio echipă de primă ligă, da, m-aș duce la FCSB… Aș fi mai mult un ofițer de presă decât un antrenor, dar pentru o perioadă aș face chestia asta. Cu Gigi Becali m-aș înțelege bine, atât timp cât îmi cunosc rolul și nu am nicio atribuție„.
Comentariile par de prisos, nu ?
FCSB
UTA – FCSB 3-1. Deștepții și mult prea deștepții! Mutarea catastrofală care a înclinat soarta meciului

UTA – FCSB 3-1. La Arad, cu stadionul plin, elevii lui Laszlo Balint au oprit seria alarmantă de rezultate proaste chiar în fața unei echipe care se luptă la titlu. După o primă repriză în care s-a intrat la egalitate, 1-1, iar FCSB a fost echipa mai bună și mai periculoasă, totul s-a schimbat radical în partea secundă.
De ce? Explicăm în cele ce urmează. Nu prea lung, căci mutările aberante nu pot fi explicate într-un mod deștept, evident :). După cum excelent am anticipat aici pe FotbalTop.ro, Florinel Coman a fost vârf, iar Tavi Popescu și-a reluat locul în banda stângă. Edjouma, Șut și Olaru au refăcut trioul care ține tot jocul FCSB-ului în ultimele luni.
Doar că la pauză, când n-ai antrenor e foarte dificil. Și e de-a dreptul imposibil când schimbările ți le face Gigi Becali. Fără nicio logică, Edjouma e scos, iar în locul lui intră Cordea. Teoretic, o singură schimbare. Practic, se fac 4 schimbări!!! Tavi Popescu trece inter, Coman se duce în banda stângă, Miculescu trece vârf, iar Cordea ocupă banda dreaptă!
Și de aici n-am mai avea ce să comentăm. FCSB a fost ruinată la mijlocul terenului, unde Tavi Popescu nu poate juca niciodată inter cu o echipă care bagă materiale precum UTA, iar Olaru, total neinspirat, n-a putut oferi nimic fantezist. Cordea a fost absolut zero, deci schimbare ratată, în timp ce Miculescu n-a existat ca vârf. Revenit în banda stângă, doar Coman a mai arătat câte ceva bun în partea a doua.
FCSB
EXCLUSIV | Gigi Becali a decis iar! Cine e titular la FCSB pe un post surpriză în meciul cu UTA

Gigi Becali chiar e de capul lui la FCSB! Patronul vicecampioanei nu-și mai ascunde deloc implicarea, dar situația din prezent îl lasă efectiv singur la butoane! Leo Strizu a demisionat, Mihai Pintilii e suspendat, iar în dreptul antrenorului cu licență stă… nimeni!
Aflată în perioada de grație, de 30 de zile, FCSB nu se va grăbi să pună un antrenor principal cu licență PRO! Becali și MM Stoica vor împinge la maximum căutările, în speranța că vor găsi o variantă decentă măcar la nivel de comunicare, asta pentru a evita haosul generat de Leo Strizu.
Până la găsirea unui nou antrenor de fațadă, Gigi Becali se pregătește intens pentru un nou meci din postura de ”principal” și a găsit soluția pentru a acoperi lipsa lui Compagno. Atacantul convocat pe lista preliminară la naționala Italiei e suspendat pentru duelul cu UTA, astfel că FCSB va trebui să-l suplinească.
Gigi Becali îi mută (aproape) ca pe tabla de șah
Soluția logică ar fi fost titularizarea lui Omrani, doar că atacantul pare că a venit în vacanță la FCSB și nu reușește să se impună. Nici nu e foarte supărat, pentru că au trecut anii în care era preocupat exclusiv de fotbal, iar salariul de la FCSB se încasează și fără apariții fotbalistice.
Convins că Omrani e aproape ”retras”, Gigi Becali ar fi avut varianta David Miculescu, doar că puștiul pentru care a plătit 1,7 milioane de euro nu se regăsește nici el. Pe nicio poziție! Încercat absolut în toate rolurile, Miculescu, prezentat de Becali ca ”noul Lewandowski” este, pentru moment, o afacere proastă pentru FCSB.
Și de aici începe strategia lui Becali! În primul 11 își va face loc Edjouma, pedepsit cu Petrolul, iar asta înseamnă că Tavi Popescu merge la locul lui în banda stângă. Florinel Coman nu va sta pe bancă, din contră!, va fi alesul pentru postul de atacant, în timp ce Cordea ar urma să rămână în banda dreaptă. Deși și aici, din ce ne spun sursele noastre, ar putea să se apeleze la o bandă de forță defensivă, cu Crețu fundaș și Sorescu extremă.
Târnovanu – Sorescu, Dawa, Tamm, Radunovici – Olaru, Șut, Edjouma – Tavi Popescu, Florinel Coman, Cordea
FCSB
FCSB – U Cluj 1-1. Ce nu s-a văzut la TV! Toni Petrea, exasperat de prestația unui fotbalist

FCSB – U Cluj s-a terminat 1-1, iar prestația vicecampioanei a dinamitat atmosfera de la club chiar după prima etapă. Inexistenți în atac și extrem de vulnerabili în apărare, jucătorii lui Toni Petrea au fost distruși la final de patronul Gigi Becali.
Sunt aproape 20.000 de spectatori pe Arena Națională. E 17 iulie, iar Bucureștiul nu umple stadioane, de fel, în perioada concediilor. Numai că fanii roș-albaștrilor au vrut să fie alături de FCSB în acest start de campionat. Doar că, așa cum se întâmplă de ani buni, băieții pentru care fotbalul se oprește la banii încasați în cont au evoluat modest și i-au dezamăgit pe cei din tribune.
Toni Petrea, exasperat de prestația unui fotbalist de la FCSB
Când o echipă evoluează foarte slab este extrem de important să-i urmărești antrenorul. Iar noi am făcut asta, duminică seară, pe Arena Națională. Iar Toni Petrea s-a chinuit pe bancă la fel cum fotbaliștii de la FCSB au făcut-o pe teren.
Tehnicianul roș-albaștrilor și-a încurajat rareori echipa, lucru surprinzător, dar a reacționat nervos la nereușitele elevilor săi. Totuși, un fotbalist a reușit să-l aducă în pragul disperării pe Toni Petrea.
Este vorba despre Sorin Șerban! Fundașul stânga impus de Becali în prima echipă a evoluat pentru că Radunovici n-a fost disponibil și a fost clientul preferat al lui Petrea. Drept dovadă, Șerban a și fost schimbat la pauză, dar antrenorul a părut de mai multe ori că vrea să-l scoată încă din prima repriză.
O pasă riscantă, cu capul, la propriul portar dată de Șerban a oferit momentul serii pentru Petrea. Antrenorul s-a întors furios spre bancă, și-a dus mâna la inimă și a dialogat nervos cu colaboratorii săi, înainte de a se așeza pe scaun.
Vali Crețu, Edjouma și Darius Olaru au fost alți fotbaliști care l-au făcut pe Toni Petrea să-și arate dezamăgirea în unele momente ale jocului.
FCSB
Motivul ciudat pentru care Toni Petrea încă nu a semnat cu FCSB. De ce îl amână pe Gigi Becali

Toni Petrea încă nu a semnat un nou contract cu FCSB, actuala înțelegere fiind scadentă la finalul lunii iunie. Până în prezent, deși se spune că are un acord verbal cu Gigi Becali, tehnicianul nu și-a dat acordul final pentru parafarea actelor.
FCSB a ratat un nou titlu în Liga 1, iar roș-albaștrii s-au mai văzut pentru încă un an pe locul secund, în postura de vicecampioană. Este a doua oară când Toni Petrea nu reușește să ia titlul cu FCSB. După prima experiență, antrenorul a refuzat să rămână la echipa bucureșteană.
Acum, FCSB a părut că e cel mai aproape de titlu, dar s-a împiedicat de Voluntari, 2-2 în penultima etapă, iar finala cu CFR Cluj nu s-a mai jucat cu titlul pe masă. Chiar dacă n-a luat titlul, Gigi Becali e mulțumit de modul în care conduce Toni Petrea echipele și îl dorește în continuare la echipă și pentru sezonul viitor.
Motivul ciudat pentru care Toni Petrea îl amână pe Gigi Becali
Din informațiile care circulă în anturajul celor de la FCSB, Toni Petrea e deranjat de două aspecte: diminuarea de salariu și faptul că Gigi Becali nu vrea să ofere un buget pentru a întări echipa în câteva poziții cheie.
În primul mandat, Toni Petrea a câștigat 5.000 de euro lunar, în timp ce în stagiunea recent încheiată a fost remunerat cu 10.000 de euro în fiecare lună de contract. Pentru un nou contract, valabil doar un an, Gigi Becali i-a propus lui Petrea doar 8.000 de euro pe lună, o scădere importantă față de anul trecut.
Pentru moment, așa cum anunța și Mihai Stoica, nu sunt motive de îngrijorare la FCSB, asta pentru că Toni Petrea ar fi dispus să accepte și un contract mai mic, dacă va primi totuși asigurări că se vor face transferuri în această vară. Antrenorul vrea neapărat doi fundași centrali, dar și un atacant.
FCSB
EXCLUSIV | FCSB continuă să facă aceeași greșeală care îi ruinează șansele la titlu

Abia s-a terminat sezonul în Liga 1, dar FCSB se chinuie să meargă pe aceeași cărare a locului secund pe care a tot parcurs-o în ultimii ani. Fără să învețe nimic din eșecurile suferite, Gigi Becali și Mihai Stoica aleg să spulbere din interior șansele roș-albaștrilor la titlu.
Gigi Becali i-a reziliat contractul lui Andrei Miron, asta deși jucătorul mai avea încă 6 luni în acte la FCSB. Să spunem că asta e o decizie care se poate întâmpla peste tot, deși Miron, exceptând faza din meciul cu Voluntari, a avut un sezon bun la FCSB, alături de Iulian Cristea.
În fine, să revenim. Becali îl ”împinge pe scări” pe Miron și… FCSB nu caută să aducă alți fundași centrali, deși echipa l-a pierdut și pe Vinicius. Dar ce face FCSB?, veți întreba, poate. Ei, bine, FCSB, prin vocea managerului Mihai Stoica își anunță deja strategia falimentară.
Pe lângă Iulian Cristea, care, să ne reamintim, e mijlocaș defensiv la bază, FCSB vrea să atace titlul, deci să-l bată pe Dan Petrescu, cu Haruț și Nedelcu pe posturile de fundași centrali.
Haruț e absolut modest pe toate posturile pe care evoluează, fără să iasă cu absolut nimic în evidență, iar evoluțiile de la Botoșani ar fi trebuit să-i îngrijoreze pe roș-albaștri, nu să-i facă să fie siguri că au om tare în apărare.
Iar Nedelcu… bietul băiat a zis clar că el e mijlocaș defensiv, acolo e clar că dă cel mai bun randament, doar că Gigi Becali îl vrea doar fundaș, iar MM Stoica s-a căit și el și parcă tot fundaș îl vede.
BONUS! FCSB are o mare problemă și în atac, dar ce mai contează… dacă tot ești praf în defensivă, la ce folos să-ți vopsești mașina de la poartă.
FCSB
Real, Liga și Mihai Stoica – specialistul nepriceput

Real Madrid a câștigat pentru a 14-a oară Liga Campionilor, dar sigur că madrilenii nu se vor putea bucura la maximum pentru că, în România, managerul eternei vicecampioane din fotbalul românesc nu recunoaște meritele echipei lui Ancelotti.
Ca orice manager în funcție care se respectă, Mihai Stoica are rezervat un anumit interval orar la o televiziune din sport unde poate spune lucruri deștepte, dar, nu de puține ori, iese în decor cu judecăți mult sub potențialul pe care îl avea acum mulți ani.
Apropierea de credință și depărtarea de fotbal
Mult prea ocupat să-i calce pe urme și să-i fie pe plac lui Gigi Becali, Mihai Stoica își clădește un discurs asemănător cu cel al latifundiarului, dar, evident, cu ceva mai multe cuvinte la dispoziție.
Îndrăgostit de toate celelalte echipe și mai puțin de Real Madrid, Mihai Stoica n-a putut să vadă nimic mai mult decât NOROC în parcursul lui Real din acest sezon de Liga Campionilor. Deci, practic, așa a vrut Dumnezeu! Să treacă Real de Chelsea, PSG și Manchester City doar cu NOROC! Sau ăilalți cu prea mult ghinion.
E fix discursul lui Becali! ”Dacă Dumnezeu vrea, iau Liga Campionilor!” Numai că, surprinzător, Dumnezeu tot insistă să nu vrea să-i dea măcar titlul în Liga 1 lui FCSB, asta deși e printre puținele echipe cu mănăstire în curtea cantonamentului.
”Și acum o să ne explice ‘specialiștii’ de ce câștigă Madridul, că știu să joace finale, că o au în ADN, că nu renunță etc. Nu mai bateți câmpii. E un noroc chior cum nu s-a mai văzut la nivelul ăsta. Nu joacă nimic. Apără Courtois tot, zici că e de hochei poarta, iar Valverde vrea să dea la poartă, o lovește greșit și iese de-un assist”, a scris Mihai Stoica, pe Facebook.
Vă dați seama, în stilul ăsta, cum o fi discursul în vestiarul de la FCSB?
FCSB
VIDEO | FCSB – FC Botoșani 3-1. Petrea și Becali, mai spectaculoși decât Edi Iordănescu

FCSB – FC Botoșani 3-1 și roș-albaștrii trec cu bine peste șocul despărțirii de Edi Iordănescu. Conduși cu 1-0, fotbaliștii pregătiți de Toni Petrea au întors soarta meciului în repriza a 2-a, când au înscris de trei ori și au mai ratat alte trei situații mari.
Venind pe un val total de nepopularitate, Anton Petrea avea doar varianta victoriei pentru a mai stopa ”lacrimile” de după Edi Iordănescu. FCSB a avut posesia, dar n-a avut nicio ocazie clară de gol în primele 45 de minute.
Botoșani – o repriză bună, alta de coșmar
Atât timp cât a putut să alerge și să facă un pressing excelent, FC Botoșani a avut-o pe FCSB în mână. La pauză, băieții lui Marius Croitoru au condus cu 1-0, după golul lui Braun, venit în urma unor erori pe filiera Șut, Miron, Ovidiu Popescu.
Becali și-a respectat dialogul cu Toni Petrea și n-a modificat la pauză nimic, dar Budescu pentru Keșeru a reprezentat prima schimbare a roș-albaștrilor, în minutul 60. Totuși, Budi, din nou cu multe exterioare (poate omul chiar îi face în ciudă patronului :D), n-a ieșit în evidență din postura de atacant, așa că a fost nevoie de alte modificări.
Vali Gheorghe și Ianis Stoica în locul inexistentului Cordea și a lui Olaru, modest de 2 luni încoace. Și de aici totul s-a schimbat. Budescu a putut să coboare, Florin Tănase a primit și el mai multă libertate, iar toate astea, coroborate cu picajul inexplicabil al oaspeților, au adus ocazii mari pentru FCSB. Și goluri.
De 8 minute a avut nevoie Vali Gheorghe pentru a marca și a face 1-1, cu un șut superb, de la marginea careului. FCSB putea face instant 2-1, dar Budescu a trimis, cu exteriorul, ați ghicit!, pe lângă poartă. Totuși, Budescu s-a revanșat cu o pasă excelentă pentru Ianis Stoica, om care a făcut 2-1.
Apropo de Ianis Stoica, fabulos de câte ocazii își face rost și absolut incredibil modul în care poate rata. 3-1 s-a făcut la ultima fază, când jucătorii de la Botoșani păreau deja plecați acasă, iar Tănase a făcut ce a vrut cu ei.
Botoșaniul putea să dea lovitura la 1-1, când Fili ratează incredibil, sau chiar la 2-1, când Crețu a avut o intervenție fantastică, în careu, la o fază în care Jaja scăpase singur cu Vlad.
VIDEO | VEZI AICI GOLURILE FCSB – BOTOȘANI 3-1
FCSB
Uite alerta, nu e alerta! Ce se întâmplă în realitate cu Vinicius și Miron la FCSB

Prosport a anunțat, în mare exclusivitate, că e alertă la FCSB, după ce Gigi Becali nu le-a propus prelungirea contractelor lui Vinicius și Miron. Informația este parțial adevărată! Vinicius își termină angajamentul curent în vara lui 2022, dar Miron mai are cel puțin un an de contract cu FCSB.
Numai că, în realitate, nu e nicio alertă! În momentul în care a semnat cu FCSB, Vinicius și-a asumat venirea pentru un sezon, cu opțiune de prelungire pe încă un an, în cazul în care va confirma și nu se va accidenta.
În acest moment, Gigi Becali este foarte mulțumit de serviciile fundașului brazilian, iar FCSB îi va activa clauza de prelungire pe încă un sezon, dacă Vinicius nu va hotărî, surprinzător, să se retragă.
Miron nu e în ultimele șase luni de contract
Situația lui Andrei Miron diferă de cea a lui Vinicius! Asta în primul rând pentru că fotbalistul venit de la FC Botoșani nu intră în ultimele șase luni de contract.
Adus în iarna lui 2020, Miron a semnat, așa cum se procedează la clubul lui Gigi Becali, un prim contract pe două sezoane, până în iarna lui 2022, dar are și un acord pentru un contract pe alte trei sezoane.
FCSB
Edi Iordănescu rămâne la FCSB! Două momente cheie în scandalul cu Gigi Becali

Edi Iordănescu va continua ca antrenor la FCSB! Asta chiar dacă Gigi Becali a dinamitat atmosfera cu criticile din ultima perioadă! Edi Iordănescu va rămâne cel puțin până în iarnă, iar dacă jocul se va îmbunătăți și echipa va rămâne în cursa pentru titlu, atunci va sta până la finalul sezonului.
În miez de noapte, Gabi Safta aruncă pe piață informația că Gigi Becali i-a cerut lui Edi Iordănescu să renunțe și să-și dea demisia! Nu discutăm despre surse, fiecare le are pe ale lui și le folosește când vrea și cum vrea.
Edi Iordănescu nu va demisiona de la FCSB
Realitatea e însă doar una: Edi Iordănescu a hotărât că momentul său de la FCSB să nu se asemene cu ce s-a întâmplat la CFR Cluj. Asta înseamnă că Edi își dorește să depășească supărările și pornirile către anumite decizii radicale! Adăugând aici și contractul serios prin care Gigi Becali trebuie să achite 500.000 de euro dacă vrea să-l dea afară, dar și susținerea puternică a vestiarului, Edi Iordănescu nu-și va da demisia atât timp cât lucrurile vor merge bine.
Într-adevăr, răbdarea lui Gigi Becali a ajuns la cote minime. Supărat că nu mai are jucărie, omul cu banii de la FCSB a început să încalce înțelegerea cu Edi Iordănescu și să atace în public atât jucătorii, vezi cazul Budescu, cât și antrenorul, vezi cerințele de posesie.
De ce nu plătește Gigi Becali clauza de reziliere
”Nici nu mă interesează ce scrie în contract, a pus el acolo ce a vrut, niște tâmpenii. Dacă vreau să plece îi dau 500.000 de euro lui Edi și gata!”, a spus, printre altele, Gigi Becali. Până la urmă, printre puținele lucruri reale spuse de Becali.
În momentul în care nu-l va mai dori pe Edi Iordănescu, va achita clauza de reziliere. Desigur că pare mai comod financiar să-ți forțezi angajatul să plece și tu să rămâi cu banii în buzunar, dar Gigi Becali e iute la mânie și dacă ar fi fost atât de deranjat de exterioarele lui Budescu ar fi plătit încă din minutul 29 cei 500.000 de euro ca să-l poată schimba pe ”Artist” în minutul 30.
Becali nu plătește pentru că nu vrea să renunțe la Edi Iordănescu: ”Încă mai am încredere în el!”. Gigi știe că Edi a aranjat lucrurile la FCSB, că e iubit de jucători și că produce rezultate. E încă supărat că nu există spectacol în joc, că jocul în sine suferă în multe momente, dar e conștient că asta se poate regla.
Cel puțin până la prima înfrângere… că de victorii ne-am lămurit că toate i-au aparținut lui Dumnezeu!
FCSB
EXCLUSIV | Mirel Rădoi nu vine la FCSB! FRF îl forțează să rămână la echipa națională

Mirel Rădoi nu vine la FCSB! Și nu doar pentru că Edi Iordănescu va rămâne cel puțin până la finalul campionatului la formația patronată de Gigi Becali, ci pentru că Federația Română de Fotbal insistă ca Rădoi să-și prelungească înțelegerea care expiră în noiembrie!
Recent, în presa din România apăruseră informații conform cărora Mirel Rădoi ar negocia cu Gigi Becali o revenire la FCSB. Cum contractul lui Rădoi cu FRF expiră la finalul lunii noiembrie, iar antrenorul a declarată că nu va mai continua la echipa națională, s-a speculat că Rădoi e gata să preia o echipă de club.
Edi Iordănescu rămâne până la finalul sezonului la FCSB
Zvonurile care îl dădeau pe Rădoi la FCSB erau amplificate și de ”nesincronizările” dintre Gigi Becali și Edi Iordănescu. Nemulțumit că echipa nu joacă mai spectaculos, Becali l-a ”atins” pe Iordănescu în public, dar tehnicianul roș-albaștrilor n-a fost prea deranjat de ieșirea lui Becali.
Mai mult, finanțatorul roș-albaștrilor și-a domolit reacția cu alte câteva declarații care au reconfirmat că, per total, relația sa cu Edi Iordănescu a rămas una bună. În prezent, FCSB are 7 victorii consecutive cu Edi Iordănescu antrenor și continuă lupta de urmărire a liderului CFR Cluj.

Stoichiță îl vrea pe Rădoi selecționer în continuare
”Știu ce a declarat Mirel Rădoi, dar ceea ce vă pot spune e că eu, Răzvan Burleanu și Mirel Rădoi ne vom întâlni pentru a discuta prelungirea contractului”, a fost reacția lui Mihai Stoichiță, șeful Comisiei Tehnice de la FRF.
După ce și-a anunțat plecarea de la națională, Mirel Rădoi n-a ieșit să comenteze niciuna dintre informațiile apărute în ultima perioadă. Surse apropiate lui Rădoi confirmă că antrenorul a fost deranjat de faptul că Stoichiță și Burleanu nu l-au susținut în momentele dificile, dar nu exclude acum să-și extindă mandatul de la națională.
Dinamo
FCSB – Dinamo | Vești excelente pentru fanii roș-albaștrilor! Ce se întâmplă cu Budescu și Keșeru la Derby de România

FCSB – Dinamo se joacă azi, de la 21:00, în fața a peste 37.000 de spectatori, pe Arena Națională. Episodul 149 din Derby de România vine cu schimbări în ambele tabere. Dinamoviștii au transferat puternic în ultima perioadă, iar FCSB a răspuns prin aducerile lui Budescu și Keșeru.
Atât Edi Iordănescu cât și Dario Bonetti pregătesc nume noi în formulele de start pentru derby-ul din această seară. La FCSB va fi titular Claudiu Keșeru, în timp ce Constantin Budescu, dat incert în ultimele zile, va fi doar pe banca de rezerve. Ceea ce reprezintă o veste bună, totuși, pentru fanii roș-albaștrilor, pentru că se zvonea că Budescu va rata complet derby-ul.
Dincolo, Dinamo îi va avea din primul minut pe teren pe Cosmin Matei, Gabi Torje și Ivanovski, toți trei veniți doar de câteva zile în lotul ”câinilor”
FCSB – DINAMO | Echipele probabile
FCSB: Vlad – Crețu, Miron, Vinicius, Radunovici – Olaru, Ovidiu Popescu, Oaidă – Cordea, Keșeru, Octavian Popescu
Dinamo: Iliev – Radu, Giafer, Ricardo Grigore, Filip – Crețu, Răuță, Cosmin Matei – Torje, Ivanovski, Sorescu
Derby-ul dintre FCSB și Dinamo va fi arbitrat de Istvan Kovacs, central contestat în mai multe rânduri de oficialii și fotbaliștii celor de la FCSB. ”Centralul” a avut probleme atât cu Florinel Coman cât și cu Florin Tănase, ambii absenți acum, dar a fost acuzat direct și de patronul Gigi Becali, în special după duelurile cu CFR Cluj.
FCSB
ANALIZĂ | Cum schimbă Budescu și Keșeru tactica lui Edi Iordănescu la FCSB! Cine sare din noua schemă

Constantin Budescu și Claudiu Keșeru sunt transferurile de top pe care FCSB le-a reușit în această perioadă. Pe lângă cei doi fotbaliști, care au mai îmbrăcat tricoul roș-albastru, a mai fost adus și Valentin Gheorghe, iar Edi Iordănescu va modifica puternic așezarea vicecampioanei României.
În prezent, cu Florinel Coman și Florin Tănase accidentați, lucrurile par destul de simple la nivel de prim 11. Keșeru, Budescu și Vali Gheorghe au șanse mari să apară în formula de start chiar de la meciul cu Dinamo. Unicul semn de întrebare e la Budescu, ultimul sosit.
Unde va juca Budescu?
În urmă cu ceva timp, când Becali era încă antrenor principal, mesajul pentru Budescu a fost clar: ”Vine la FCSB doar dacă vrea să joace vârf!”. Și Budescu n-a venit atunci. Acum, ținând cont că a fost adus și Keșeru, iar pe bancă mai sunt Dumiter și Mamut, Edi Iordănescu îl va folosi pe Budescu în zonele unde acesta s-a și remarcat. Tocmai din acest motiv, FCSB varianta de toamnă ar putea fi în 4-2-3-1 și nu în 4-3-3 cum a fost până acum.
Keșeru va ocupa, în mod cert, poziția de atacant, iar Budescu, Octavian Popescu și Cordea vor fi cei trei jucători din spatele său. Vali Gheorghe ar urma să-și înceapă aventura la FCSB din postura de rezervă, dar fotbalistul știe că a fost adus pentru back-up, la nevoie. O rezervă scumpă, dar o rezervă capabilă să-ți schimbe jocul în momentul în care va intra pe teren.
Desigur, zona mijlocașilor centrali va fi asigurată de Darius Olaru și Ovidiu Popescu, cu Oaidă și Perianu variante de rezervă.
Echipa probabilă pentru meciul cu Dinamo
În acest moment, unicul semn de întrebare pe care Edi Iordănescu îl va avea e dacă Budescu poate sau nu să joace din primul minut în ”El Clasico” de România. Dacă testele vor arăta că e apt, atunci Budi va fi titular, dacă nu, Vali Gheorghe va debuta la FCSB direct într-un derby cu Dinamo.
Straton – Crețu, Miron, Vinicius, Radunovici – Olaru, Ovidiu Popescu – Cordea, Octavian Popescu, Vali Gheorghe – Keșeru
Există și posibilitatea ca Edi Iordănescu să fie mai precaut și să utilizeze o formula mai defensivă în fața ”câinilor”, asta doar în cazul în care Budescu nu va juca din primul minut. Vali Gheorghe ar rămâne pe bancă, sistemul ar rămâne și el 4-3-3, iar Oaidă ar completa zona de trei a mijlocașilor, Cordea, Tavi Popescu și Keșeru rămânând cei 3 oameni ofensivi.
Regula U21 îi dă bătăi de cap lui Edi Iordănescu
Octavian Popescu, jucător aflat într-o continuă scădere de formă, va rămâne în continuare în primul 11, profitând de regula U21. Altădată fără emoții în ceea ce privește introducerea unui jucător tânăr în teren, acum FCSB se află în situația de a avea probleme cu jucătorul sub limita de vârstă.
Tavi Popescu joacă slab, dar e peste Perianu, alt candidat eligibil pentru regula U21, și peste Ianis Stoica, jucător care se încadrează și el aici. Astfel, indiferent dacă FCSB îi va avea disponibili pe Budescu, Coman, Tănase, Keșeru, Cordea sau Vali Gheorghe, unul dintre locurile din ofensivă va fi ocupat de Octavian Popescu. Asta pentru că pare greu de crezut că Edi Iordănescu va miza pe Ovidiu Perianu la mijlocul terenului sau pe Târnovanu în poartă, în fața lui Straton sau Vlad.
FCSB
Sezon nou, obiceiuri vechi! Primul jucător OUT din echipa FCSB! Becali, enervat în 45 de minute

FCSB a început cu dreptul noul sezon competițional, scor 3-0 pe terenul Astrei, dar Gigi Becali s-a enervat deja pe unul dintre fotbaliștii titularizați de Toni Petrea!
Iulian Cristea a fost ridiculizat de mai multe ori în primele 45 de minute ale meciului de la Giurgiu de Denis Alibec, iar Gigi Becali a ordonat schimbarea fundașului la pauză. Petrea s-a conformat și a fost introdus Briceag, jucător adus de Becali și transformat din fundaș stânga în fundaș central.
Pentru că Briceag s-a descurcat decent, Becali le-a transmis celor din staff că vrea să-l vadă pe jucătorul dat afară de Craiova titular în meciul din Europa League, cu armenii de la Shirak.
Partida FCSB – Shirak se joacă joi seară, de la 21:30, pe Arena Națională, în turul I preliminar al Europa League.
FCSB
EXCLUSIV | Becali s-a răzgândit! Decizie de ultimă oră la FCSB! S-a terminat vacanța pentru vedete

FCSB a folosit o echipă formată din mai mulți juniori în meciul cu Gaz Metan Mediaș, iar presa a vorbit despre faptul că vedetele roș-albaștrilor au intrat în vacanță după câștigarea Cupei României.
Realitatea e însă alta, iar FotbalTop.ro a aflat că Florinel Coman, Dennis Man, Ovidiu Popescu, Valentin Crețu și căpitanul Florin Tănase s-au întors luni la baza de pregătire din Berceni. Jucătorii vor reintra în programul normal al echipei și vor fi pe teren la ultimele două jocuri din playoff-ul Ligii I.
De altfel, deși s-au vehiculat mai multe scenarii, cei cinci fotbaliști n-au fost niciodată anunțați că vor intra într-o vacanță prelungită. Din contră, imediat după finalul partidei din Cupă, cu Sepsi (1-0 pentru FCSB), jucătorii au fost anunțați că au liber până luni, 27 iulie, și că vor rata doar partida de la Mediaș.
Așa cum a declarat în mai multe rânduri, Becali vrea ca FCSB să aibă pe teren cea mai bună garnitură în meciul cu CFR Cluj pentru a respecta competiția, asta chiar dacă roș-albaștrii au obținut deja calificarea în Europa League.