Sursa foto: libertatea.ro

Demararea lucrărilor pentru reconstrucția arenei ”Valentin Stănescu-Giuleşti” au intrat pe ultima sută de metri. După studiul de fezabilitate, s-a încheiat și licitația pentru executare, câștigată de o firmă de specialitate.

Conform site-ului clubulrapid.ro, noul stadion ar urma să aibă o capacitate mai mare decât cea prevăzută inițial de 14.500 locuri. În momentul de față, pe Giulești mai pot asista la meciuri maximum 12.000 de spectatori.

Lucrările de reconstrucție vor începe în prima parte a anului viitor, iar arena urmează a fi gata în toamna lui 2019, cu nouă luni înaintea EURO 2020, competiție unde România va găzdui meciuri din faza grupelor.

Rămâne de văzut câte partide va mai apuca Academia Rapid să dispute pe actualul stadion în acest sezon. În orice caz, lucrările pentru modernizarea stadionului din Giulești sunt mult mai avansate decât cele pentru arena din Ștefan cel Mare.

LASA UN RASPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here