Era normal ca Moratti să aibă o reacţie mai puternică decât o plecare de la stadion înainte de finalul partidei. Şi iată că a venit.
“Haideţi să mergem în continuare pe mâna lui Ranieri şi vedem ce se va întâmpla în viitor. Este un moment greu, dar acesta va trece”, zice preşedintele Moratti. Dacă voi înţelegeţi altceva decât o ultimă şansă, atunci vă rog să-mi spuneţi. Patru înfrângeri consecutive sunt prea greu de digerat pentru o echipă de seama Interului, iar Claudio Ranieri are o singură scăpare: victorii. Cât mai multe şi, pentru binele său şi al echipei în acest sezon, cât mai legate. Altfel, vom vedea antrenorul cu numărul trei pe banca nerrazurrilor. Figo? Zenga?




În sfârşit pot spune că-mi place să asist la o etapă din Italia. Fraţilor, în runda a 12-a s-au putut vedea goluri şi meciuri deschise.
După acceptarea demisiei lui Marius Lăcătuş, Becali şi-a intrat, de data aceasta oficial, în rolul de antrenor al Stelei. Dacă până mai ieri trimitea foile antrenorului, astăzi îşi face propria tactică pentru acest final de sezon. Cum au mai rămas doar trei etape şi în acelaşi timp trei meciuri grele pentru echipa din Ghencea, contra lui Poli Timişoara, Unirii Urziceni şi Universităţii Craiova, patronul-antrenor al Stelei va avea mult de muncă.
După ce părăsirea băncii tehnice a Stelei de către Marius Lăcătuş devenise o chestiune de zile, marele pas a fost făcut astăzi. După o discuţie de 15 minute, fostul “şeptar” din Ghencea şi-a dat demisia şi a lăsat Steaua pe mâinile secundului Pedrazini în ultimele trei partide care au mai rămas de disputat în acest sezon: în deplasare la Poli Timişoara şi acasă cu Universitatea Craiova şi Unirea Urziceni.



