Tag Archives: tottenham

Anglia | Egal alb între Liverpool şi Tottenham

liverpool tottenham 0-0 / 06.02.12

Liverpool şi Tottenham au terminat exact aşa cum au început ultimul meci al etapei a 24-a din Premier League.

Deşi a expediat 10 şuturi pe spaţiul porţii, trupa lui Kenny Dalglish n-a fost în stare să-l învingă pe bravul Brad Friedel. Cum nici Tottenham n-a jucat rău, egalul pare unul echitabil, numai că nu le ajută prea mult pe niciuna dintre echipe. Liverpool ajunge astfel la a 9-a remiză din acest sezon, acumulând 39 de puncte şi ocupând ezamăgitoarea poziţie a 7-a. De cealaltă parte, Tottenham rămâne pe 3, cu 50 de puncte strânse în 24 de runde. A fost cu siguranţă etapa celor de la Manchester City, care după victoria categorică cu Fulham, 3-0, se distanţează la 2 puncte de ocupanta locului doi, United, şi la 7 de Tottenham.

Anglia | Dos Santos este dorit de Villarreal

dos-santos-tottenham

La 16 ani era văzut ca un nou Ronaldinho la Barcelona. N-a progresat aşa cum şi-ar fi dorit catalanii, iar în 2008 a plecat la Tottenham. N-a apucat nici acolo să joace prea mult căci a fost împrumutat destul de repede.

Şi-au urmat destinaţii ca Ipswich, Galatasaray sau Racing Santander, cu escale după fiecare echipă înapoi la Tottenham, acolo unde mereu i s-a mai dat o şansă. Ratată, căci mereu a fost încercat şi prin alte părţi. În acest sezon de Premier League, Giovani Dos Santos a jucat 20 de minute în totalul celor patru apariţii pe final de joc. Dezamăgitor, dar Dos Santos pare a mai avea norocul unei alte şanse, căci Villarreal s-a interesat de el: Tottenham cere 10 milioane euro pentru un transfer definitiv. Nu cred că spaniolii vor da atât.

Anglia/ West Ham-Stoke 0-1, Tottenham-Portsmouth 2-0

rezultate-fotbaltoproWest Ham United a pierdut pe teren propriu în faţa celor de la Stoke cu scorul de 1-0 şi este din ce în ce mai aproape de liga secundă din Anglia. Unicul gol partidei a fost marcat în minutul 69 de către Fuller, care a adus echipei sale cele trei puncte puse în joc.

De partea cealaltă, Portsmouth continuă seria înfrângerilor. După ce miercuri a fost învinsă cu scorul de 5-0 de către Chelsea, aceasta a pierdut şi pe terenul lui Tottenham, scor 2-0.

Anglia/ Stoke-Tottenham 1-2: Victorie pentru Ligă

rezultate-fotbaltoproTottenham a învins astăzi cu scorul de 2-1 în deplasare la Stoke şi îţi consolidează poziţia a patra ocupată în Premier League, ultima ce duce o echipă engleză în Liga Campionilor.

Elevii lui Harry Redknapp vor rămâne pe locul al patrulea cel puţin pănă săptămâna viitoare, următoarea clasată, Liverpool, aflându-se la patru puncte distanţă.

Anglia/ Sunderland-Manchester City 1-1: Johnson îl salvează pe Mancini

rezultate-fotbaltoproElevii lui Roberto Mancini au obţinut astăzi un egal important, în ultimul minut de joc,  în deplasare la Sunderland. Deşi a obşinut, pe ultima sută de metri, un punct din această partidă, Manchester City a ratat şansa de a egala la puncte ocupanta locului patru din Premier League, Tottenham

De partea cealaltă, Sunderland rămâne pe locul 14 în clasament, îndepărtându-se la şase puncte de locurile retrogradabile

Scoţia/ Robbie Keane a semnat cu Celtic Glasgow

robbie-keaneAtacantul irlandez Robbie Keane a fost împrumutat de Tottenham Hotspur până la finalul sezonului la Celtic Glasgow.

Căpitan al naţionalei de fotbal a Irlandei, pentru care a marcat 41 de goluri în cele 96 de selecţii, Robbie Keane a evoluat în 29 de partide în actualul sezon pentru Tottenham, reuşind să marcheze de 11 ori.

Anglia/ Chelsea revine pe primul loc!

burnley-chelseaChelsea a învins la limită, pe “Turf Moor”, scor 2-1, pe Burnley, într-un meci din etapa a 24-a, din Premier League. În ciuda faptului că au dominat partida, în mare parte, londonezii au fost aproape să nu se întoarcă din această deplasare cu toate cele trei puncte. Deschiderea de scor a venit în minutul 26, când Nicolas Anelka a marcat în urma unui contraatac pornit după o repunere a lui Cech.

Povestea celor 5 goluri ale lui Defoe

Cele 5 goluri marcate de J. Defoe în partida cu cei de la Wigan au şi ele povestea lor. Cum a reuşit fotbalistul lui Tottenham să nimicească, aproape de unul singur, adversarul? Datorită ghetelor purtate şi a antrenorului Clive Allen.

Şi când vine vorba de antrenor, nu ne referim tocmai la indicaţiile tactice sau pregatirea făcută de acesta. Nu, nu.

VIDEO/ Se putea şi mai bine. Se putea!?

Ce anume se putea? Poi, cum, nu aţi auzit cu cât a învins astăzi Tottenham pe Wigan?  Eh, dacă nu ştiaţi, staţi liniştiţi. Pentru asta există FotbalTop. Pentru a vă punea la curent cu tot ce e nou într-un stil care să vă aducă zâmbetul pe buze.

Dar să revenim la subiectul nostru. Cum spuneam mai sus, Tottenham a înregistrat astăzi cel mai mare scor din Premier League în ultimii ani, 9-1. Şi nu oricum.

Anglia | Arsenal-Tottenham 3-0: Tunarii se impun în derbyul londonez

arsenal-vs-tottenhamArsenal a învins-o fără drept de apel, scor 3-0, pe Tottenham într-o partidă controlată de la un capăt la celălalt de elevii lui Arsene Wenger.

După un început de joc lipsit de ocazii, gazdele au stabilit, practic, soarta meciului în numai două minute, atunci când Robin Van Persie (42) şi Cesc Fabregas (43) au reuşit să marcheze, aducând-o astfel pe Arsenal în avantaj la intrarea la cabine.

Wembley Cup/ Celtic a câştigat turneul!

wembley_cupCeltic, avantajată poate şi pentru că nu a jucat şi împotriva Barcelonei, a câştigat Wembley Cup după ce a învins şi pe Tottenham, singura echipă care nu a avut ocazia să întâlnească pe Al-Ahly, în al doilea ei meci din cadrul acestei competiţii invitaţionale.

Pe 24 şi 26 iulie 2009 s-a desfăşurat ediţia inaugurală a Cupei Wembley, un nou turneu amical. Competiţia avut loc pe “Wembley Stadium”, din Londra şi a aliniat la start patru formaţii:

Liga Transferurilor/ Tottenham îl curtează pe Tevez

08.Walker.Utd20455914Atacantul argentinian al celor de la Manchester United, Carlos Tevez, nu duce lipsă de oferte. Cum zvonurile din Marea Britanie spun că Tevez s-ar putea despărţi în vară de Sir Alex Ferguson şi compania, mai multe cluburi engleze şi-au anunţat deja intenţia de a-l transfera pe micuţul vârf.

Ultimii intraţi pe firul negocierilor sunt cei de la Tottenham, care ar fi dispuşi să achite aproximativ 25 de milioane de lire sterline. Totuşi, pentru ca mutarea să se materializeze, Tevez ar trebui să refuze, pe rând, oferte de la cluburi precum Manchester City, Chelsea sau Real Madrid, cluburi ce-l tatonează pe argentinian.

Powered by WordPress | Designed by: search engine optimization company | Thanks to seo service, seo companies and internet marketing company