Fotbalul se spune ca e al suporterilor. Se spune doar, deoarece, in realitate, fotbalul a fost de mult amanetat intereselor financiare si politice ale oamenilor din lojele personalizate.
Supercupa din acest an, prima din istorie care se disputa intre doua echipe provinciale, va avea un numar extrem de mic de suporteri.



SuperCupa României este, de câţiva ani, un trofeu care nu prea stârneşte interesul echipelor, obligate parcă să-l joace după regulile competiţionale. Iată că, în acest an, organizatorii par să se confrunte şi cu o altă problemă, cea a spectatorilor.



