Rubrica noastră, de mare succes bineînţeles, ar fi trebuit să se numească în cazul de faţă “Ştii şi (poate) salvezi stadionul”, nu de alta, dar aşa s-ar fi potrivit mult mai bine ceea ce a descoperit Cristi Borcea.
Preşedintele executiv al lui Dinamo a simţit nevoia să facă un apel la forţele de ordine pentru a le spune acestora să fie extrem de vigilente la ora jocului deoarece are nişte informaţii conform cărora suporterii Stelei ar încerca să dea foc la tribună.



Dumitru Dragomir revoluţionează favoritele în fotbal. Aşadar, în viziunea preşedintelui Ligii Profesioniste de Fotbal, o echipă are şanse mai mari să câştige o partidă cu o rivală dacă evoluează în deplasare decât dacă ar juca în faţa propriilor fani.
Ştii şi (poate) câştigi are astăzi un nou invitat. Dacă până acum am vorbit de antrenori sau jucători, iată că în această nouă ediţie oaspetele nostru este nimeni altul decât finanţatorul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu.
Pentru Oţelul lui Dorinel Munteanu urmează un meci extrem de greu, contra Timişoarei lui Sabău.
Steliştii mai că au prins glas după victoria de la Timişoara, iar acum privesc cu încredere partida din Europa League, din Turcia, contra lui Fenerbahce.



