Schalke 04 a învins-o cu scorul de 2-1 pe Steaua Bucureşti şi s-a calificat în primăvara europeană a Europa League. Steliştii vor trebui să bată Larnaca pe teren propriu şi să spere că Schalke nu va pierde la Haifa pentru a merge alături de nemţi mai departe.
De Ziua României Steaua n-a reuşit nimic altceva decât să ne confirme faptul că este o echipă modestă în aceste vremuri, care nu are un creier limpede la mijlocul terenului şi nici un om de gol în atac. Papadopoulos (25′) a profitat de lipsa de marcaj din defensiva Stelei, dar şi de adormirea lui Tătăruşanu şi a deschis scorul cu o frumoasă lovitură de cap. Împinşi în propria jumătate, fricoşi, defensivi şi fără vlagă, steliştii reuşesc totuşi să marcheze la unica fază de atac din prima repriză. Brandan îl găseşte excelent pe Rusescu (33′) şi fostul atacant al Urziceniului înscrie cu un şut la colţul lung. E 1-1, dar e mincinos.
Dreptatea se împarte din nou în mitanul secund. Mai precis în minutul 57, când în urma unei greşeli în lanţ a defensivei bucureştene Raul face 2-1. Finalul de meci a fost unul incredibil. Steaua n-a avut nicio ocazie, dar nici măcar puterea de a-şi crea una. Echipa lui Ilie Stan se mulţumea să paseze de-a latul terenului în ultimele secvenţe în loc să arunce, măcar în implorarea norocului, mingile în faţă pe înaltul Nikolici.
2-1. E frig în Germania, dar gheaţa a fost în această seară în rândul Stelei.



Steaua Bucureşti şi Schalke 04 au destul de multe bătăi de cap în privinţa accidentările pe care fotbaliştii lor le suferă. Dacă la români situaţia cu care se confruntă Ilie Stan este una mai veche, tehnicianul fiind mereu până acum să improvizeze în unsprezecele de start de la etapă la etapă, iată că şi nemţii iau contact cu subţierea lotului.
În fotbal există jucători de fotbal şi fotbalişti. Din prima categorie putem da o grămadă de exemple, însă cea de-a este una mai selectă, unde porţile nu sunt deschise oricui. Iar dacă există, în acest moment, un nume care să facă faţă cu brio titlului de fotbalist, acesta este cu siguranţă Raul.
Bayern Munchen a câştigat cu scorul de 2-1 derby-ul cu Schalke din fruntea campionatului şi trece pe primul loc în Bundesliga.
Bayern Munchen s-a calificat în finala Cupei Germaniei după ce a învins miercuri seara, în semifinalele competiţiei, pe Schalke.
Bayern Muenchen a trecut, cu 3-2, de Werder Bremen, chiar pe “Wesserstadion”, şi, profitând de remiza lui Schalke 04, 2-2 la Bochum, a trecut pe primul loc, cel puţin pentru o zi, până la meciul lui Bayer Leverkusen, de la Hoffenheim.



