S-a mai terminat un weekend fotbalistic, iar stranierii noştri s-au aflat din nou la datorie. Semnele din afara României se împart în bune şi rele, având fotbalişti care se dovedesc a fi decisivi pentru echipele la care joacă, dar şi fotbalişti care au pierdut contactul cu prima echipă sau sunt utilizaţi doar câteva minute.
Bănel, primul gol pentru Saint Etienne
Remarcatul weekendului este, fără doar şi poate, Bănel Nicoliţă. Fostul stelist a marcat primul său gol la Saint Ettiene şi dă semne că se simte din ce în ce mai bine în Franţa. În minutul 32 al partidei cu Montpellier Bănel a marcat cu capul după o centrare trimisă de Lemoine şi a deschis scorul pentru echipa sa. Nu a fost, însă, suficient pentru Saint Etienne, care s-a văzut egalată în minutul 57. Cu toate acestea, golul lui Nicoliţă s-a dovedit unul decisiv, iar evoluţia sa a încântat, mai ales, ţinând cont de faptul că a fost primul meci în care a fost integralist. Saint Ettiene se află pe locul 10 în clasament, cu 17 puncte.
Torje, neutilizat
Udinese, echipa lui Torje, este lider în Serie A după victoria obţinută pe teren propriu, 2-1, împotriva celor de la Siena. Fostul dinamovist nu a jucat, însă, niciun minut în acest meci, având apariţii destul de rare în tricoul lui Udinese în ultimele meciuri.
Mutu şi Cesena au uitat gustul victoriei
Adrian Mutu a revenit după suspendarea care l-a ţinut departe de gazon 3 etape, dar nu a reuşit să aducă prima victorie a Cesenei în acest sezon. Folosit al doilea vârf, românul a avut un joc bun, trecându-şi în cont şi câteva ocazii bune de a marca. Cu toate acestea, Cesena a pierdut în faşa celor de la Lecce, 0-1, iar viitorul echipei lui Adi Mutu nu sună deloc a Serie A. Cesena ocupă ultimul loc al clasamentului, cu numai 3 puncte.
Marica, pe făraş
Ciprian Marica a evolut doar 3 minute în partida pe care Schalke a terminat-o la egalitate, 2-2, cu Hannover. Cu toate că accidentarea lui Huntelaar părea să-i deschidă porţile spre titularizare fostului dinamovist, acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult, evoluţiile proaste şi lipsa golurilor, precum şi utilizarea acestuia doar pe finalul partidelor, par a fi semne clare că viitorul lui Marica la Schalke este unul sumbru, germanii căutându-i deja înlocuitor.
Dan Petrescu, 1-1 cu liderul
În Rusia, Dan Petrescu a reuşit încă un rezultat important cu Kuban. Calificat în play-off-ul campionatului, antrenorul care a dus Unirea Urziceni în Champions League a obţinut un rezultat de egalitate, 1-1, contra liderului din Rusia, Zenit Sankt Petersburg. Golul lui Kuban a fost marcat de Traore în minutul 66, din penalty.
Niculae, gol de 3 puncte
Daniel Niculae dă semne că se simte din ce în ce mai bine la Nancy. Acesta a marcat al doilea gol pentru echipa sa, după cel înscris contra lui Nice de acum două săptămâni. Fostul rapidist a adus victoria lui Nancy în minutul 87, printr-un şut imparabil în diagonală. Cu două goluri marcate în 800 de minute jucate în acest sezon, Nicular a adus şase puncte echipei sale, puncte ce se dovedesc a fi decisive în lupta pentru evitarea retrogradării. În acest moment Nancy se află pe locul 18 în clasament, cu 11 puncte.
Şahtior, locul doi la finalul turului
Răzvan Raţ şi Mircea Lucescu au terminat turul în Ucraina pe locul secund, la un punct distanţă de Dinamo Kiev. Şahtior a învins în etapa a 15-a pe Obolon Kiev în deplasare, scor 2-0, şi se va bate cu Dinamo Kiev şi Metalist Harkov pentru titlul de campioană. Răzvan Raţ a jucat toate cele 90 de minute.



Seara de marţi a adus meciuri spectaculoase, rezultate neaşteptate, goluri multe şi recorduri doborâte. Balul a fost deschis cu surpriza egalului dintre BATE şi Milan, scor 1-1. Din păcate, seara n-a fost una deloc bună pentru români, atât Mircea Lucescu şi Raţ (cu Şahtior) cât şi Săpunaru (cu Porto) fiind învinşi.
Fotbalul spectacol se întoarce. Gata, am vorbit destul de pumni, huligani, drogaţi şi restul scursurilor care ne îmbolnăvesc campionatul intern. E marţi, iar Champions League-ul ne propune partide extrem de interesante.
>
Cristi Tănase, mijlocaşul echipei FC Argeş, este, fără îndoială, unul dintre cei mai curtaţi jucători din campionatul intern în această pauză competiţională. Dacă la începutul perioadei de transferuri de numele lui Tănase se interesau echipe precum Steaua sau Dinamo, iată că acum şi marile nume ale Europei şi-l doresc pe “noul Mutu”.
Mircea Lucescu a dovedit încă o dată că este un antrenor mare. De această dată nu o spun doar vorbele prietenoase ale unui alt român ci titlul pe care Şahtiorul condus de “Il Luce” l-a adus aseară în Ucraina.
Astăzi, 10 aprilie 2009, FotbalTop.ro lansează o nouă rubrică. “Jurnal de Top” va fi locul în care vei fi la curent cu cele mai noi informaţii ale zilei.



