Weekend-ul a venit iar fotbalul ne acaparează din nou atenția.
În cele mai importante campionate din Europa se dau lupte grele pentru supremația clasamentului, iar această nouă etapă ne propune din nou meciuri interesante, cum ar fi partida dintre AC Milan și AS Roma.
Să privești un meci de Liga I în ziua de azi înseamnsă să te înarmezi cu kilograme de curaj și tone de răbdare. E ca atunci când bagi un bilet la Loto și duminica aștepți numerele câștigătoare.
Glumele despre fotbal și femei care circulă pe internet spun că cele din urmă văd fotbalul ca pe “un joc în care 22 de băieți aleargă după o minge”. Știți care este partea cea tristă? Că pe plaiurile mioritice toată lumea vede același scenariu.
De câţiva ani se tot vorbeşte despre o nevoie reală de schimbare în fotbalul nostru, menită să aducă în fruntea lui oameni integri şi capabili de-a reforma întregul fenomen.
De 22 de ani, în societatea noastră, în mod democratic s-au făcut numeroase alegeri şi numeroase schimbari, cu rezultate care au generat multe discuţii, dar s-au făcut. Singurele organisme neatinse de vreo schimbare la vârful lor fiind cele care hotărăsc soarta sportului rege, FRF şi LIGA PROFESIONISTA.
Amintirile-au murit de mult de-a lacrimilor depănare. Dacă am fi putut să ne plătim timpul cu marile succese, atunci generaţiile trecute ne-ar fi zâmbit şi-acum de pe teren şi poate-ar fi ales şi altă metodă de celebrare decât “Ai si eu te pego”.
Ce frumos ar fi să mai ieşim o dată-n piaţă şi să ne bucurăm cu toţii ca nişte necunoscuţi înfrăţiţi de-un gol, de-o pasă, de-un şut. Cum ar fi dacă fotbalul ar împărţi din nou bucurie? De viaţă, de speranţă, de români. N-aţi avut niciodată nostalgia vechilor încurajări, în care acel lungit “Rooomâniaaa” era secretul nostru?
Naţionala României a terminat la egalitate, scor 1-1, meciul amical disputat în compania Uruguayului. Pentru tricolori a înscris Bogdan Stancu (50′) în timp ce pentru oaspeţii din această seară punctase încă din minutul doi Edison Cavani.
“Au fost două reprize diferite: prima a noastră, cealaltă a României”, zicea, pe bună dreptate, Cavani la finalul partidei. Dar ce a stat la baza începutului catastrofal al României? În primul rând cei trei mijlocaşi centrali trimişi din primul minut au fost total depăşiţi. Torje n-a mişcat în faţa lui Caceres, în timp ce Pintilii şi Neagu au fost depăşiţi de miza meciului şi, poate, de cerinţele unei prime reprezentative.
NOI, de ani de zile, etapă de etapă, ne aşezăm răbdători în tribune ori în faţa televizorului. Luptăm la casa de bilete pentru amărâtul de tichet ori acasă pentru telecomandă…
Băgăm adânc mâna în buzunar- uneori prea adânc-, iar acasă suportăm cu stoicism reproşurile partenerelor: “ziceai că nu te mai uiţi, fi-ţi-ar ăştia ai dracu’!”
O echipă naţională trebuie întotdeauna să se respecte. Aşa a făcut şi naţionala României. A jucat cu Turkmenistan pe un teren de antrenament şi unde mai punem că a rămas şi fără lumină, reflectoarele fiind convinse să termine partida de un generator.
E România 2012. Dar nu vă faceţi probleme. Noi n-avem obiective apropiate. CM 2090 e departe, iar Victor Piţurcă a promis că ne va duce acolo. Şi dacă nu ne vom califica, oricum nu va fi cu supărare, că ne-am obişnuit.
Ştiu că titlul poate părea ciudat. Dacă eram în anii 90′. Dar aşa suntem în 2012, perioadă în care naţionala României nu mai reprezintă nimic, pentru că noi ca ţară nu mai reprezentăm absolut nimic în fotbalul european sau mondial, cum vreţi.
Am câştigat cu 4-0. După o repriză în care am avut doar 1-0. Piţurcă a promovat tot ce era de promovat din campionatul nostru, dar la gol s-au lipit Marius Niculae (x2) şi Cristi Tănase (x2), unul la final de carieră şi altul care încearcă să şi-o salveze. Dar pe amândoi îi ştiam. Cumva ei au ieşit în faţă până acum. Mă aşteptam să poată face faţă unui meci cu Turkmenistan şi jucători care acum au debutat. Să poţi scrie despre ei.
AZ Alkmaar şi Ajax, Petrolul-Steaua, Catania-Roma sunt doar câteva dintre partidele disputate recent care au fost întrerupte din diferite motive înainte de ultimul minut regulamentar al jocului. Fie că a fost vorba de huliganism, fie că starea vremii a intervenit, multe dintre partidele disputate în trecut, în special în Premier League, acolo de unde vă vom da cele mai multe exemple, “nu au sfârşit de terminare bună”.
Cel mai scurt meci de fotbal din istorie a durat doar 8 minute. Se întâmpla la data de 10 ianuarie 1953, când meciul dintre Newcastle United şi Swansea City a fost întrerupt din cauza ceţei. În tribune se aflau nu mai puţin de 63.499 suporteri.
FotbalTop.ro te invită să urmăreşti în timp real cele mai interesante meciuri ale zilei fotbalistice. Începând cu ora 16:30, atunci când deschidem balul cu etapa din Germania, şi până la 19:00 vom fi în direct cu dumneavoastră în maratonul de live, marca FotbalMania.
Aveţi mai jos comentariile partidelor, cu menţiunea că şi dumneavoastră vă puteţi aduce aportul atât cu noutăţi cât şi cu păreri sau ponturi despre partidele ce vor urma.
UPDATE: La 17:00 transmitem în direct meciul dintre Astra şi CFR Cluj.
FotbalMania îţi prezintă clasamentul formaţiilor care stau cel mai bine la capitolul “goluri marcate” în acest sezon competiţional. În clasament vor intra campionate precum Liga I, Premier League, Primera Division, Bundesliga, Serie A, Ligue 1 şi Eredivise.
Din cele 7 campionate enumerate mai sus am ales cele mai bune două echipe în clasamentul celor mai productive atacuri.
Iată ce a ieşit!
1. Real Madrid 46 goluri – 13 meciuri
2. Manchester City 43 goluri - 13 jocuri
3. Barcelona 42 goluri – 14 meciuri
4. PSV 42 goluri - 14 meciuri
5. Ajax 37 goluri - 14 meciuri
6. CFR Cluj 35 goluri - 16 jocuri
7. Bayern Munchen 34 goluri - 14 jocuri
8. Montpellier 32 goluri – 15 meciuri
9. Manchester United 30 goluri - 13 jocuri
10. Dinamo 30 goluri - 15 jocuri
11. Borussia Dortmund 29 goluri - 14 jocuri
12. AC Milan 27 goluri - 12 jocuri
13. Rennes 27 goluri – 15 meciuri
14. Juventus 22 goluri - 12 jocuri
De 1 decembrie avem un meniu extraordinar: fasole cu fotbal românesc. Cel din urmă este de mult timp un ciolan din care se înfruptă toţi pofticioşii cu ştate vechi în an(O)alele ligilor sau federaţiilor ce-l conduc.
Fotbalul ni se aseamănă cu autostrăzile: ÎNTOTDEAUNA la stadiul de proiect. Iar dacă vine vorba de finalizarea lucrărilor, atunci ne aruncăm cu panglica abia prin 2016, c-aşa suntem noi… migăloşi.
Când vine vorba de selecţia jucătorilor, noi suntem cei mai buni. Plătim mult pentru proşti şi ne zgârcim la mărunţiş pentru cei buni. C-aşa suntem noi… “bisnismeni”.
Avem cel mai tare campionat. Doar într-un top cu Bangladesh, Somalia şi Insulele Virgine.
Şefii fotbalului de la noi sunt mai buni ca toţi ceilalţi la un loc. Păi dar ar fi în stare să-şi facă un nou sediu la Mititica, doar de dragul funcţiei. C-aşa suntem noi… devotaţi funcţiei.
În Europa suntem simpatici tuturor. Oferim câte trei puncte la fiecare duel cu ăi de-afară. C-aşa suntem noi… darnici din fire.
La mulţi ani, România! Cu tot cu fotbalul ce ni-l oferi! Totuşi, mândră patrie, poate în anul ce urmează vei catadicsi să oferi mai mult fotbalului tău. C-aşa suntem noi… microbişti de viţă veche.
Trăim vremuri triste în fotbalul românesc. Visele se năruie imediat după naştere, la fel ca şi echipele. Oamenii nu sunt oameni, iar patronii sunt doar nişte poante fumate de pe marginea unor bulevarde rămase fără culoare. Sportul rege ne moare pe zi ce trece, iar acţiunile DNA nu par a fi nimic mai mult decât o încercare tardivă de resuscitare.
România a fost capabilă să ofere, după mulţi ani, o campioană din provincie. Tot România a avut “plăcerea” să asiste la ruinarea unei astfel de echipe. Unirea Urziceni e tipul de grupare la care nu apuci prea bine să te obişnuieşti cu numele că trebuie să conştientizezi dispariţia ei. La proba de “dispariţii”, fosta echipă a lui Petrescu şi MM s-ar cocoţa pe prima treaptă a podiumului. Apoi, poate, ar dispărea şi podiumul.
Când vorbeşti despre naţionala României ca despre o echipă fără speranţă deşi tocmai ce ai antrenat-o, atunci există câteva neconcordanţe. Îmi închipui că atunci când eşti un tehnician tânăr alegi să munceşti din pasiune, aşadar eliminăm partea financiară. Mai apoi, mă mai gândesc că atunci când mergi undeva ai convingerea, sau măcar speranţa, că poţi realiza lucruri măreţe, de care suporterii să fie mândrii.
Numai că Lucescu Jr spune într-un interviu acordat Gazetei că el nu vede speranţe în fotbalul românesc. Şi de aici se nasc două întrebări (una pentru trecut, alta pentru timpuri actuale): de ce ai acceptat să mergi la naţională? De ce mai stai în fotbalul nostru fără de speranţă?
Desigur, răspunsul nu-l vom primi niciodată, că doar micul Lucescu e mai preocupat să le răspundă lui Hagi sau Iordănescu. Practic, dacă ar fi să facem o comparaţie îndrăzneaţă, atunci l-am asemăna pe selecţionerul Răzvan cu fostul preşedinte al ţării, Emil Constantinescu. Juniorul a fost învins de interese, iar Constantinescu a fost învins de servicii.
Apropo de interese, oare cum se face că la ultimele meciuri ale României cu Lucescu pe bancă s-au regăsit în teren fotbalişti care pe urmă au semnat cu Rapid?Rapid care, culmea, a devenit mai apoi şi echipa lui Răzvan.
Există fel şi fel de personaje în fotbalul românesc. Mulţi dintre ei stau la birou, dau ordine, creează conflicte sau aruncă acuze. Undeva, departe de gazon, dar nu în birou, îşi face apariţia şi un fotbalist. Fost fotbalist. Îl cheamă Alin Stoica, iar ca performanţă în fotbal iese cel mai bine în evidenţă cu cea reuşită de tată său, Tudorel, campion al Europei în 1986 cu Steaua.
Alin Stoica a urmat exemplul din familie şi şi-a început cariera de jucător profesionist la Steaua. A mai trecut pe la Anderlecht, Brugge, Siena, Naţional Bucureşti, Poli Timişoara, Gent, Mouscron, Braşov, Vojvodina şi Unirea Urziceni. 11 echipe în 16 ani, adevărată performanţă. În prezent este liber de contract, dar mai dă cu subsemnatul prin presă. Cea belgiană, căci cea din România nu ajunge la nivelul său.
Şi ca să mai acapareze puţin prim-planul, ce credeţi că declară? Că regretă că a ales naţionala României şi nu pe cea a Belgiei. Hai, nu, pe bune?
Înţelegeam, în limitele posibile, aceste vorbe dacă ieşeau din gura lui Mutu, care putea alege naţionala Angliei, a lui Chivu, care putea opta pentru Olanda sau Italia, sau chiar a lui Rădoi, care putea îmbrăca tricoul arabilor. Ca să nu mai vorbim de Hagi sau Popescu. Dar tu ce ai făcut, Aline, atât de important în acest fotbal, că acum îl renegi? Spui că alta ar fi fost cariera ta dacă optai pentru Belgia. Dar ce legătură are ce ai făcut, sau mai bine zis nu ai făcut, la echipele de club cu trei, patru meciuri pe an la naţională?
Ţin să-ţi reamintesc palmaresul tău în tricoul tricolor: 13 meciuri, 0 goluri.
Deci, ce anume regreţi tu?
