Rapid va juca în această seară, de la ora 22:00 pe Naţional Arena, ultima partidă pe teren propriu din grupa C a Europa League, contra celor de la Hapoel Tel Aviv. Rămaşi fără nicio şansă de calificare mai departe, elevii lui Răzvan Lucescu joacă ultimele două partide din Europa pentru palmares, suporteri şi coeficientul de ţară al României.
Pentru prima oară în Europa League
Al treilea sezon al noului format Europa League a fost primul cu care rapidiştii au luat contact, aceştia fiind lăsaţi în afara competiţiilor europene în ultimele două sezoane. În sezonul 2008-2009 Rapid a terminat abia pe locul 8 în clasament şi a ratat participarea în competiţia care tocmai luase denumirea de Europa League. Un an mai târziu, Rapid a terminat pe locul 7 , fiind devansaţi de cei de la Dinamo, care au ocupat ultimul loc european din clasament. Drept urmare, primele două sezoane ale noului concept de Europa League au fost ratate de alb-vişinii, care continuau să respire cu gândul de sfertul românesc disputat cu Steaua în Cupa UEFA. 2011 a fost anul în care echipa din Giuleşti a făcut cunoştinţă cu Europa League, dar nici de data aceasta lucrurile nu au fost atât de roz pentru rapidişti.
Tipic rapidiştilor: început în forţă, final de coşmar
La prima vedere, tragerea la sorţi părea a da semne bune pentru Rapid, fiind sortită în grupa C, cu PSV, Legia Varşovia şi Hopel Tel Aviv, ultimele două echipe considerate a fi, ca valoare, sub echipa lui Lucescu Jr. Cu toate acestea, rapidiştii s-au împiedicat din nou de tradiţia care nu le dă pace: încep bine, fac spectacol, fac furori, dar termină cum nu se poate mai prost. După o victorie la Tel Aviv, în prima etapă a grupelor, totul mergea bine pentru giuleştenii, iar mirosul primăverii era din ce în ce mai simţit printre suporteri. Cu toate acestea, primele trei puncte au rămas şi singurele în următoarele etape. PSV şi Legia au învins fără probleme Rapidul, iar cu două etape înainte de finalizarea grupelor, Răzvan Lucescu şi elevii săi nu mai au nicio şansă de a merge în primăvara europeană.
Grupă încheiată din etapa a 4-a
Dacă, de exemplu, în grupele Stelei şi a celor de la Vaslui lucrurile sunt din ce în ce mai complicate şi mai mult ca sigur vor fi rezolvate la finalul utlimului joc din grupe, în Grupa C a Rapidului cărţile sunt făcute încă de la terminarea etapei cu numărul patru. PSV şi Legia vor merge mai departe, singurul lucru aflat sib semnul întrebării fiind locul pe care acestea vor termina. Olandezii conduc grupa cu 10 puncte, în timp ce polonezii au acumulat până în acest moment 9 puncte. Astăzi, în timp ce Rapidul întâlneşte Hapoel Tel Aviv într-un meci fără miză al perdantelor grupei, PSV se va deplasa la Legia pentru a încerca să tranşeze problema locurilor din clasament. Însă, în cazul în care meciul se va termina la egalitate, ultima etapă va pune la dispoziţie meciuri încinse, în care Legia şi PSV vor căuta cele trei puncte la Tel Aviv, respectiv pe teren propriu cu Rapid.