
Golul lui David Villa din minutul 54 al partidei a adus victoria Spaniei într-o partidă în care naţionala Irakului n-a îndrăznit să atace, sau n-a avut forţa s-o facă, nici după ce s-a văzut condusă pe tabela de marcaj.
Ibericii fac şase puncte în clasamentul Grupei A şi îşi asigură astfel participarea în semifinalele competiţiei deşi mai au de disputat o partidă în grupă contra Africii de Sud, gazda competiţiei.



Cupa Confederaţiilor a adus în prim-plan, pe lângă spectacolul oferit de Brazilia şi Spania, şi un moment extrem de amuzant oferit de jucătorii Africii de Sud în partida terminată la egalitate, scor 0-0, contra Irakului.



