Fraţi nu sunt, dar poate nişte rude la un “mu” depărtare au şanse de a fi. Acum, partea interesantă e aceea că nu ştim cum a devenit Phelps mega-campion. Cu cost sau cu costum. Aici e întrebarea care de mâine înainte va măcina întreaga lume sportivă, mă-nţelegeţi?
“Poanta”, v-aţi prins, vine tot de la GsP, care s-a gândit să “mănâncă” şi gura noastră o pâine şi să ne meargă bine showul aici, la De râsu’-plânsu.



Sub deviza “Linişte că vine bossul”, România a putut să afle, într-un final, cine controlează fotbalul românesc. Informaţia nu vine din partea vreunui tabloid dornic de senzaţional, ci chiar de la sursă.
FotbalTop.ro lansează o nouă rubrică în care vei fi pus în temă cu tot ceea e cel mai interesant în lumea fotbalului. Vom încerca, de cele mai multe ori, să găsim materiale interesante din România, dar nu vor lipsi şi “linkurile” pe care noi le vom considera utile de pe paginile din străinătate.
Pe tabela de marcaj,



