Înfrângerea din meciul cu Chiajna, 0-1, şi egalul de pe propriul teren cu Ceahlăul, 0-0, i-au scos din minţi pe şefii Oţelului, care au trecut la amenzi pentru a-şi trezi atât echipa, cât şi staful tehnic.
Astfel, pentru prestaţiile dezamăgitoare din acest an, conducerea clubului din Galaţi a emis un comunicat în care se spune că “am decis sancţionarea jucătorilor şi antrenorilor cu câte 1000 euro, iar în cazul în care situaţia nu se remediază îi vom sancţiona cu 10 la sută din salariu”.




În fotbal, şi nu numai, transferurile fotbaliştilor de la o echipă la alta sunt întotdeauna subiectele ce fac deliciul presei. S-a cheltuit prea mult? Prea puţin? Merită un jucător o asemenea investiţie? Este normal ca în zilele în care sunt milioane de oameni care nu au ce mânca, alţii să se joace cu milioanele de euro?
Dăm premii peste premii. Împodobim brazi. Împărţim cadouri. Oferim distincţii. Toate acestea după un an catastrofal al echipelor româneşti în Europa.
Pe-nserat, atunci când în majoritatea “manualelor pentru obţinerea performanţei” se indică faptul că sportivii ar trebui să meargă să-şi odihnească organismul solicitat după o zi de antrenament, băieţii noştri, incluşi sau neincluşi în generaţii care mai de care mai ratate sau mai puţin ratate, aleg să-şi facă apariţia în viaţa vie a nopţii.
Pe la noi pe aici, pe plaiurile mioritice, a circulat mereu vorba aia cu “Cine n-are bătrâni, să-şi cumpere“. Eh, pare-se că în ziua de azi termenul de valabilitate al acesteia se apropie de expirare.



