Tag Archives: Cupa Confederaţiilor

Cupa Confederaţiilor: Retrospectivă

confedcuptrophyCupa Confederaţiilor – ediţia South Africa 2009 s-a încheiat cu o nouă victorie a Braziliei, a treia din istorie şi a doua consecutivă, care i-a făcut echipa cu cele mai multe trofee în această competiţie. Locul doi a fost ocupat de Statele Unite, în timp ce podiumul a fost completat de Spania.

Câştigătorul “Balonului de Aur” (cel mai bun jucător al turneului) a fost brazilianul Kaka (declarat şi omul finalei). “Balonul de Argint” şi “Balonul de Bronz” au fost ofertite lui Luis Fabiano (Brazilia) şi, respectiv, Clint Dempsey (Statele Unite).

Cupa Confederaţiilor/ SUA-Brazilia 2-3: Revenire echivalentă cu un trofeu

luciofabianoBrazilia a câştigat pentru a doua oară consecutiv şi pentru a treia oară în istorie Cupa Confederaţiilor, după victoria cu 3-2, în faţa Statelor Unite ale Americii, din finala ediţiei Afrac de Sud 2009. Sud-americanii au avut o revenire spectaculoasă în repriza a două, după ce la pauză au fost conduşi cu 2-0. Clint Dempsey şi Landon Donovan au marcat primele două goluri ale meciului, dorind să arate că victoria cu Spania n-a fost întâmplătoare. Deşi au vrut, americanii n-au mai putut rezista în partea secundă, când Luis Fabiano, de două ori, şi Lucio au întors scorul, aducând titlul pentru Seleção.

Cupa Confederţiilor/ Spania-Africa de Sud 3-2(dp): Prelungiri de bronz

esp-rsaSpania a învins Africa de Sud cu 3-2, după prelungiri, şi încheie pe podium ediţia din acest an a Cupei Confederaţiilor. După aproape 75 de minute de plictiseală, finalul a salvat acest joc. Patru goluri în ultimul sfert de oră, plus alte treizeci de minute de prelungiri au făcut din această partidă un meci plin de dramatism. Rezervele Mphela şi Guiza au reuşit câte o dublă în finalul timpului regulamentar, în timp ce Xabi Alonso a adus victoria ibericilor în a doua repriză a prelungirilor.

Cupa Confederaţiilor/ Şi s-a ajuns în ultima zi…

confederationsUltima zi a Cupei Confederaţiilor 2009 programează cele două finale, cea mică şi cea mare. În meciul pentru locul trei, aşa cum mai este denumită finala mică, se vor întâlni Spania şi Africa de Sud, de la ora 16:00, ora României, în timp ce marea finală, le va opune, de la ora 21:30, ora României, pe Statele Unite ale Americii şi Brazilia.

Mulţi s-ar fi aşteptat la o finală Spania vs Brazilia, însă SUA a încurcat toate socotelile, ajungând în mod surprinzător în finală.

Iată şi scurte prezentări ale ultimelor două partide de la această ediţie a Cupei Confederaţiilor:

Cupa Confederaţiilor/ Brazilia-Africa de Sud 1-0: Dani Alves califică Seleção în finală!

danialvesBrazilia a învins Africa de Sud, cu 1-0, prin golul marcat de Dani Alves, în minutul 88, şi s-a calificat pentru a doua oară consecutiv în finala Cupei Confederaţiilor, în urma unui meci în care sud-americanii nu au fost cu mult peste ţara organizatoare a competiţiei.

Cupa Confederaţiilor/ A doua semifinală

confedcup5Brazilia, câştigătoarea grupei B, şi Africa de Sud, ocupanta locului secund în grupa A, se vor întâlni în a doua semifinală de la Cupa Confederaţiilor 2009, la Johannesburg, pe Coca-Cola Park / Ellis Park Stadium, de la ora 21:30, în direct pe TVR1. Câştigătoarea Copa America 2007 pleacă, de departe, ca favorită în faţa ţării organizatoare a aceste competiţii, dar şi a Cupei Mondiale din vara viitoare, însă, aşa cum s-a întâmplat şi aseară, când Statele Unite au învins Spania, nu ar fi exclusă o surpriză nici în acest meci, sud-africanii neavând nimic de pierdut, dar având publicul de partea lor.

Cupa Confederaţiilor/ Italia-Brazilia 0-3: Umiliţi şi trimişi acasă!

ita-bra0-3Brazilia s-a calificat în semifinale la Cupa Confederaţiilor în stil de mare echipă după ce a câştigat grupa B în urma umilinţei adresate campioanei mondiale, Italia, pe care a învins-o la scor de neprezentare. Deşi părea incredibil, în urma rezultatului celuilalt meci, Egipt-SUA 0-3, americanii sunt cei care merg mai departe, de pe locul doi. Luis Fabiano, de două ori, şi Andrea Dossena, în proprie poartă, au fost marcatorii celor trei goluri ale meciului de la Tswane/Pretoria.

Cupa Confederaţiilor/ Egipt-SUA 0-3: Calificare incredibilă pentru americani

egy-usa0-3Având o mentalitate de învingători incredibilă, americanii au crezut în şansa lor până la capăt, nu s-au dat bătuţi, au insistat până au obţinut ce doreau şi, ajutaţi de brazilieni care au învins Italia cu 3-0, s-au calificat în semifinale, după ce au învins, cu acelaşi scor, Egiptul, formaţie care avea înaintea meciului şanse destul de mari de a merge mai departe. Charlie Davies, Michael Bradley şi Clint Dempsey au punctat pentru o victorie incredibilă a Statelor United.

Cupa Confederaţiilor/ Cea mai importantă zi de până acum

confedcup4Ultima zi cu meciuri din faza grupelor poate fi considerată şi cea mai interesantă, dar şi cea mai importantă, de până acum deoarece vom avea un prim duel între două dintre cele trei mari favorite ale turneului, Brazilia şi Italia. Mulţi s-ar fi aşteptat ca această întâlnire să decidă doar câştigătoarea grupei, însă niciuna dintre cele două echipe nu este calificată matematic în semifinale. Celalalt meci din grupa B va fi Egipt vs Statele Unite ale Americii, care va începe la aceeaşi oră, 21:30, cu Italia vs Brazilia.

Cupa Confederaţiilor/ Spania-Africa de Sud 2-0, dar gazdele se califică!

esp-rsaSpania a câştigat şi cel de-al treilea meci al ei de la Cupa Confederaţiilor 2009, chiar în faţa ţării gazdă, Africa de Sud, cu 2-0. Golurile ibericilor au fost marcate de către David Villa, care ratase un penalty cu doar un minut înainte să puncteze, şi Fernando Llorente, jucător intrat în locul lui Fernando Torres. În ciuda aceste înfrângeri, sud-africanii au prins locul secund în grupa A şi merg în semifinale după ce Iraq a remizat doar, 0-0, cu Noua Zeelandă, în celălalt meci al zilei, disputat la aceeaşi oră.

Cupa Confedaraţiilor/ Africa de Sud sau Iraq? Află cum s-ar putea ajunge într-o situaţie inedită!

confedcup3Astăzi începe etapa a treia şi, în acelaşi timp, şi ultima faza grupelor de la Cupa Confederaţiilor 2009. Ultimele două jocuri din grupa A vor fi Iraq vs Noua Zeelandă şi Spania vs Africa de Sud, ambele urmând să înceapă la aceeaşi oră, 21:30, ora României.

Pentru a nu sta cu gândul la ceea ce se petrece la Johannesburg, Africa de Sud are nevoie de o remiză în faţa Spaniei.

Cupa Confederaţiilor/ Africa de Sud-Noua Zeelandă 2-0: Sărbătoare

confederations_cup2Dacă în meciul de debut, contra Irakului, sud-africanii nu au reuşit să marcheze, terminând la egalitate, scor 0-0, iată că în al doilea joc al grupei, gazdele competiţiei au spart gheaţa şi au învins cu 2-0 pe Noua Zeelandă.

Cel mai probabil, după această înfrângere nici fotbaliştii Noii Zeelande nu ar trebui să fie supăraţi. Chiar dacă au ratat accederea în semifinalele competiţiei, aceştia au făcut un progres uriaş, atât în jocul prestat cât şi în privinţa rezultatului final. Dacă în jocul cu Spania au încasat nu mai puţin de cinci goluri, iată că acum au primit doar două.

Cupa Confederaţiilor/ Spania-Irak 1-0: Victorie pentru semifinale

confederations_cup1

Golul lui David Villa din minutul 54 al partidei a adus victoria Spaniei într-o partidă în care naţionala Irakului n-a îndrăznit să atace, sau n-a avut forţa s-o facă, nici după ce s-a văzut condusă pe tabela de marcaj.

Ibericii fac şase puncte în clasamentul Grupei A şi îşi asigură astfel participarea în semifinalele competiţiei deşi mai au de disputat o partidă în grupă contra Africii de Sud, gazda competiţiei.

Cupa Confederaţiilor/ SUA-Italia 1-3: Squadra Azzura începe cu dreptul

giuseppe-rossi-italia-fotbaltoproPrima reprezentativă a Italiei a început cu bine Cupa Confederaţiilor, reuşind să câştige, scor 3-1, prima partidă disputată la turneul din Africa de Sud.

Deşi scorul final al jocului pare unul destul de liniştitor, italienii au avut serios de muncă, fiind conduşi după primele 45 de minute cu scorul de 0-1. Golul americanilor a fost înscris de Donovan, în minutul 41, dintr-o lovitură de pedeapsă. Jucătorii Statelor Unite au fost nevoiţi să evolueze în inferioritate numerică încă din minutul 33, atunci când Clark a văzut direct cartonaşul roşu după o intrare dură asupra lui Gatusso.

Cupa Confederaţiilor/ Kaka aduce victoria Braziliei în ultimul minut (VIDEO)

kaka-marcheaza-contra-egiptuluiBrazilia a început în forţa Cupa Confederaţiilor şi a învins Egiptul într-un meci cu multe goluri şi cu toate ingredientele necesare unei partide spectaculoase.

Aşa cum era de aşteptat, pionul principal al meciului a fost nimeni altul decât noul fotbalist al lui Real Madrid, Kaka. În minutul 5, atunci când colegii şi adversarii din teren abia se obişnuiau cu gazonul, brazilianul a arătat de ce Florentino Perez a plătit 67 milioane de euro pentru a beneficia de serviciile sale din sezonul viitor, şi a deschis scorul după o fază individuală de mare spectacol.

Powered by WordPress | Designed by: search engine optimization company | Thanks to seo service, seo companies and internet marketing company