Ştiu, titlul este unul lung, dar mă gândeam să rămânem în spiritul sărbătorii. Suntem tot mai agasaţi de faptul că românul Cristi Chivu intră în ultimele şase luni de contract la Inter, putând aşadar să intre în discuţii cu alte cluburi pentru un viitor angajament.
Se vorbeşte de Ajax şi de Real Madrid, dar nu se pune şi altfel problema. Chivu intră în ultimele luni de contract, iar Inter, vizibil lămuriţi de ce mai poate aduce în plus acesta, nu-i mai oferă o altă înţelegere. Sigur, pe unii îi deranjează să privească şi partea mai umbrită a ecuaţiei, preferând să chicotească prostesc la auzul unor nume precum Mourinho şi Real.
Iar acum sincer, fie vorba între noi, cam cât de nesănătos la cap să fie Mourinho să-l ia pe Chivu la Real? Un Chivu predispus la accidentări, un Chivu cu ani trecuţi peste el, un Chivu trecut de prima parte a celei de-a doua tinereţi.
Dacă am fi avut un campionat intern mai de Doamne ajută, atunci era momentul să-i repatriem pe Mutu şi Chivu. Dar cum Liga I rămâne doar un fîs fotbalistic şi un boom mediatic, atunci probabil că Adrian va mai rămâne în subsolurile Seriei A, cu Cesena, în timp ce Cristi va prefera să se întoarcă în Olanda.