Universitatea Craiova a învins formaţia Astra Ploieşti într-o partidă contând pentru etapa a 27-a a Ligii I, disputată sâmbătă la Turnu Severin.
Nicolo Napoli, actualul antrenor al ploieştenilor, nu a reuşit să se răzbune pe fosta sa echipă, ba mai mult, părea a fi mulţumit cu rezultatul înregistrat pe tabela de marcaj încă de la fluierul e start al arbitrului.



Pandurii şi Dinamo Bucureşti au remizat, scor 0-0, într-o partidă din cadrul etapei a 26-a a Ligii I, disputată la Târgu-Jiu.
Speranţele rapidiştilor de a reveni în cursa pentru titlu şi Europa după meciul câştigat cu Internaţional Curtea de Argeş, par a se nărui în urma egalului obţinut de aceştia joi, în Giuleşti, contra celor de la Ceahlăul Piatra Neamţ.
Unirea Urziceni a terminat la egalitate, scor 1-1, partida de pe teren propriu cu Gaz Metan Mediaş din cadrul etapei a 26-a a Ligii I.
Campionatul italian programează în Sâmbăta Mare toate partidele etapei a 32-a.
Şi după terminarea etapei cu numărul 29, fruntea clasamentului a rămas neschimbată în Spania. Astfel, în urma victoriilor obţinute în faţa lui Atletico Madrid şi Mallorca, Real Madrid, respectiv Barcelona, continuă, cap la cap, lupta pentru titlul dn Primera Division.
Începând de azi şi până la terminarea sezonului, după fiecare etapă disputată, FotbalTop îţi prezintă luptele incendiare care se dau în cele mai importante campionate ale Europei, pentru titlul de campioană.
Etapa aceasta a fost duelul oraşelor Milano şi Roma în Serie A. Dacă sâmbătă, AS Roma a învins pe Inter cu scorul de 2-1 şi a relansat campionatul, duminică seara, cealaltă echipă din capitala Italiei, Lazio, nu e reuşit decât un rezultat de egalitate pe terenul lui AC Milan.
Livorno şi Bari au încheiat nedecis, scor 1-1, partida directă din cadrul etapei cu numărul 31 din campionatul italian.
Universitatea Craiova luptă din greu pentru a rămâne pe scena Ligii I şi, după victoria de etapa trecută din faţa lui Poli Iaşi, oltenii au mai notat încă un succes sâmbătă seara, pe terenul celor de la Rapid.
Cu opt etape înainte de finalul sezonului, AS Roma şi Inter, cărora li se mai alătură şi AC Milan, continuă lupta pentru titlu.



