Mitică Dragomir a interzis posturilor de televiziune să mai filmeze mesajele jignitoare ori ironice la adresa şefilor de cluburi, a Ligii Profesioniste şi a Federaţiei Române de Fotbal.
În spiritul directivelor şefului Ligii, am conturat un viitor comentariu de partidă, care ar primi acceptul lui Dragomir, ba chiar, eventual, şi dreptul etapă de etapă la prima opţiune.
“Niciodată nu mi-au plăcut meciurile de fotbal. Desfăcută şi golită pe repezeală, sfârşeam aruncată la marginea terenului de vreun jucător grăbit.
De-atunci mi-am zis să nu mai stau niciodată lângă băncile de rezerve. Antrenorii strigă, jucătorii strigă. Unii mai îmi dau cu piciorul, alţii mă folosesc ca pe-un tic nervos. Ba chiar există unii care se răzbună pe mine pentru greşelile arbitrilor.
Pe 19 martie 2009 lustruiam “mobila”, iar pe 20 martie 2009 aşezam primul articol pe FotbalTop.ro. De-atunci am schimbat înfăţişarea de-o groază de ori (ruşine să ne fie), am scris o mulţime de ştiri şi editoriale, am luat câteva interviuri, am făcut ceva reportaje şi am şi luat o pauză mică prin 2010 (ruşine să ne fie).
Am primit aprecieri, încurajări, felicitări şi, inevitabil, înjurături. Indiferent ce va urma, promitem să tratăm fotbalul regeşte. Pentru că, indiferent de zilele lui proaste, fotbalul e frumos, domnilor!
Promiteam pe Twitter (@FotbalTop) că voi vorbi astăzi, la prima ediţie Tur-Retur a săptămânii, despre etapa a 26-a din Bundesliga.
Cele 9 meciuri ale etapei au produs 34 de goluri, singura partidă cu mai puţin de trei goluri înregistrându-se la Dortmund, acolo unde Borussia a învins-o cu 1-0 pe Werder Bremen. Vârfurile au fost reprezentate de Hertha-Bayern 0-6, dar şi de victoriile categorice, scor 4-1, ale lui Schalke şi Hannover.
După accidentarea lui Pancu s-au scris pagini la rând cu săptămânile necesare recuperării, ba chiar s-a pus şi problema retragerii atacantului rapidist.
Numai că Pancone n-a uitat că, în trecut, un vraci l-a ajutat şi a decis şi acum să meargă la doamna Marijana, singura femeie care pune fotbaliştii pe picioare şi nu le înmoaie genunchii. Puţin gel, puţin curent, câteva muşcături de durere şi Pancu ar putea prinde câteva minute chiar în meciul din etapa următoare. Acum, rapidiştii nu vor mai fi singuri, ci cu vracii împotriva tuturor. Oleee.
Serios că ar fi fost aiurea să reîncepem marţea o rubrică “de luni până vineri” altfel decât vorbind despre Liga Jos-Sus Mitică.
Operaţia lui Borcea a fost grăbită de rezultatul şi, mai ales, jocul “câinilor” din meciul cu Pandurii. A fost un 2-2 ca o victorie pentru trupa lui Ciubotariu, care l-a trimis pe finanţatorul cu sânge alb-roşu direct la doctorul Brănişteanu. Mai precis la cuţitul acestuia. Starea pacientului a avut un singur moment de agravare, golul lui Rusescu, apoi totul a decurs normal. Reţeta pentru o recuperare fără probleme conţine câte o victorie pe weekend şi minim un trofeu la final de an.
Amintirile-au murit de mult de-a lacrimilor depănare. Dacă am fi putut să ne plătim timpul cu marile succese, atunci generaţiile trecute ne-ar fi zâmbit şi-acum de pe teren şi poate-ar fi ales şi altă metodă de celebrare decât “Ai si eu te pego”.
Ce frumos ar fi să mai ieşim o dată-n piaţă şi să ne bucurăm cu toţii ca nişte necunoscuţi înfrăţiţi de-un gol, de-o pasă, de-un şut. Cum ar fi dacă fotbalul ar împărţi din nou bucurie? De viaţă, de speranţă, de români. N-aţi avut niciodată nostalgia vechilor încurajări, în care acel lungit “Rooomâniaaa” era secretul nostru?
După ce în această seară s-au stabilit regii filmului în 2012, iată că a venit momentul ca şi Liga I să beneficieze de Oscarurile sale.
Surprinzând momente pline de dramatism, lacrimi, scufundări, controverse şi cât mai puţine gesturi fair-play, prima astfel de ediţie de care beneficiază campionatul nostru va rămâne, cu siguranţă, în memoria publicului. Aveţi mai jos câştigătorii şi reacţiile acestora după aflarea deciziei.
L-aţi criticat mult pe Ilie Stan. Şi eu am făcut-o. L-aţi văzut demis înainte de a fi numit. Şi eu am făcut-o. L-aţi văzut plecat în stilul lui Ilie Dumitrescu după eliminarea din Cupă de la Timişoara. Şi eu am făcut-o. Acum vă puneţi în el toate speranţele.
Şi nu doar c-a terminat fulminant anul cu Steaua. Şi nu fiindcă a adus echipa în primăvara Europa League. Şi nici pentru că a învins-o categoric pe Kuban într-un amical. Nimic din toate astea. Ci pentru că am ajuns să-l cunoaştem pe omul Stan, prin antrenorul Stan. L-am văzut în toate stările unui tehnician care poate. Şi care va reuşi. Ne-a arătat că nu-şi ascultă, umil, patronul. Şi bine-a făcut-o. Ne-a arătat că există suflu şi după eşecuri. Şi bine-a făcut-o. Ne-a arătat că are şi paltoane, când toată lumea îl vedea antrenând doar până la tricou. Şi unele cu stil.
Dragă microbişti,
în numele echipei Oţelul ne cerem scuze pentru prestaţia jenantă pe care am avut-o în Champions League, dar altfel ar fi stat situaţia dacă eram transmişi şi noi pe Pro TV. Păi cum să dea gol Pena dacă nimeni nu-i zice “Du-te, du-te, du-te”. Voi sunteţi supăraţi pe noi că n-am reuşit niciun punct. Eu zic să fiţi fericiţi c-am dat trei goluri. Noi chiar am deschis şi-o şampanie.
Vă mai plângeaţi că n-am investit nimic în echipă pentru Ligă. Oare cine se aştepta ca arbitrii ăştia să nu fie ca Avram, Kovacs şi compania de la noi. Noi, jucătorii, le-am zis şefilor că pe PlayStation e greu, darămite în realitate. Păi Antal n-a reuşit în faţa monitorului niciun dribling la Evra, cum s-o facă pe teren?
Plus că, deşi nimeni nu recunoaşte, noi şi cu Manchester am fost ghinioniştii Ligii. Păi cine în afară de noi să aibă neşansa să pice cu echipe gen Basel şi Benfica. E normal să nu te califici. Dar jurnaliştii, care n-au dat niciodată cu piciorul în minge, care n-au ieşit şi ei în club, n-au de unde să ştie şi scriu numai lucruri urâte.
Cel mai rău ne pare că aveam şi noi un steag, să-l arborăm cum a făcut nea Mircea în finala Uefa. Dar nu e problemă, că dacă ne-ajută nea Stan poate merge în excursie şi anul viitor. Măcar în Liga mai mică, dacă aia mare a fost aşa de respingătoare.
Cu stimă,
echipa din Galaţi.
#pamflet.
De 1 decembrie avem un meniu extraordinar: fasole cu fotbal românesc. Cel din urmă este de mult timp un ciolan din care se înfruptă toţi pofticioşii cu ştate vechi în an(O)alele ligilor sau federaţiilor ce-l conduc.
Fotbalul ni se aseamănă cu autostrăzile: ÎNTOTDEAUNA la stadiul de proiect. Iar dacă vine vorba de finalizarea lucrărilor, atunci ne aruncăm cu panglica abia prin 2016, c-aşa suntem noi… migăloşi.
Când vine vorba de selecţia jucătorilor, noi suntem cei mai buni. Plătim mult pentru proşti şi ne zgârcim la mărunţiş pentru cei buni. C-aşa suntem noi… “bisnismeni”.
Avem cel mai tare campionat. Doar într-un top cu Bangladesh, Somalia şi Insulele Virgine.
Şefii fotbalului de la noi sunt mai buni ca toţi ceilalţi la un loc. Păi dar ar fi în stare să-şi facă un nou sediu la Mititica, doar de dragul funcţiei. C-aşa suntem noi… devotaţi funcţiei.
În Europa suntem simpatici tuturor. Oferim câte trei puncte la fiecare duel cu ăi de-afară. C-aşa suntem noi… darnici din fire.
La mulţi ani, România! Cu tot cu fotbalul ce ni-l oferi! Totuşi, mândră patrie, poate în anul ce urmează vei catadicsi să oferi mai mult fotbalului tău. C-aşa suntem noi… microbişti de viţă veche.
Trăim vremuri triste în fotbalul românesc. Visele se năruie imediat după naştere, la fel ca şi echipele. Oamenii nu sunt oameni, iar patronii sunt doar nişte poante fumate de pe marginea unor bulevarde rămase fără culoare. Sportul rege ne moare pe zi ce trece, iar acţiunile DNA nu par a fi nimic mai mult decât o încercare tardivă de resuscitare.
România a fost capabilă să ofere, după mulţi ani, o campioană din provincie. Tot România a avut “plăcerea” să asiste la ruinarea unei astfel de echipe. Unirea Urziceni e tipul de grupare la care nu apuci prea bine să te obişnuieşti cu numele că trebuie să conştientizezi dispariţia ei. La proba de “dispariţii”, fosta echipă a lui Petrescu şi MM s-ar cocoţa pe prima treaptă a podiumului. Apoi, poate, ar dispărea şi podiumul.
El este Ilie Stan, omul care se încrede în spusele lui Gigi Becali. Poate singurul. Poate nu, dacă luăm în seamă şi oameni de tipul lui Luţu. A fi antrenor la Steaua, e clar!, pentru Ilie Stan reprezintă cel mai frumos moment al vieţii fotbalistice. Dar tocmai asta îl face să devină naiv în relaţia sa cu Gigi Becali.
Stan crede în promisiunea lui Becali de a-l lăsa la echipă până în vară. Sigur, ce anotimp frumos! Vedeţi, ce ironie!, oare Stan îl credea pe Becali şi când latifundiarul zicea că se spânzură dacă nu câştigă cu Sportul? Bine, nu era vorba de vară. Antrenorul Stelei pare ca un copil care se încrede în orice promisiune fantasmagorică a părinţilor. Sunt sigur că Ilie Stan încă mai crede în Moş Crăciun. El, practic, încă mai crede în câştigarea campionatului atunci când e martorul, şi poate autorul, unei prestaţii precum cea din meciul cu Chiajna.
A veni la Steaua e ca un joc de ruletă rusească. Dacă pistolul se întoarce spre tine şi nu are glonţul pe ţeavă, atunci mai duci o etapă. Stan a avut noroc. Uneori mult noroc, vezi meciul cu Haifa din tur. Promisiuni de tipul celor în care se încrede actualul tehnician al roş-albaştrilor au mai avut şi Bergodi, Lăcătuş, Hagi, Zenga, Ilie Dumitrescu, Edi Iordănescu, Rony Levi sau Mihai Stoichiţă. Ordinea este indiferentă. La fel ca şi atitudinea lui Becali. Stan crede în Becali, numai că întrebarea firească e dacă Becali crede în Stan?
Toţi au avut o promsiune. Toţi au avut o poză. Toţi au avut, numai că acum vorbim de ei la categoria “FOŞTI ANTRENORI AI STELEI”, iar patronul Becali nu e deloc străin de asta. Doar el i-a dat afară, mai mult sau mai puţin “fortuit”, nu-i aşa domnule Dumitrescu?
În final, ca un sfat pentru Ilie Stan, dacă şi-ar dori cu adevărat să reuşească la Steaua, atunci n-ar trebui să se încreadă în nimic altceva în afara celor unsprezece bărbaţi pe care-i trimite înainte de fiecare meci în teren. Acolo are singura certitudine. În rest sunt doar vise frumoase.
P.S: Ilie, cândva, Becali făcuse şi o echipă care “va câştiga Champions League-ul”. Sigur ai auzit de ea, nu?
editorial de Alberto Boţoghină
Sunt încă persoane care îndrăznesc să pronunţe expresia “primăvară europeană” atunci când vine vorba de echipele româneşti din Europa League. Desigur, suntem o naţie soră cu boemia şi frate cu inconştientul. Avem mereu speranţe, dar la noi ele mor primele. Din primele meciuri, din primele puncte, din primele vise.
Steaua a pierdut cu 5-0. Sigur, istoria ne joacă încă o dată feste. Recordurile negative le batem mai repede decât bate Bolt suta de metri. C-aşa suntem noi rapizi. Cum pierdem, aşa mergem la calcule. Dacă ăia pierd cu ăia, iar ăilalţi fac egal, atunci ăia sunt mai slabi ca noi. Asta e regia noastră, indiferent de domeniu sau nivel. C-aşa suntem noi strategi.
Rapid a pierdut cu 1-0. Sigur, 88-ul ne-a înmuiat picioarele pe final. C-aşa suntem noi, timizi la mal. Ne pleacă preşedinţii, dar nu ăia pe care am pus ştampila. C-aşa suntem noi ghinionişti. În Europa şinele trosnesc doar în gara noastră, iar asta n-ar fi un dezastru dacă, pe final, n-am deraia cu toţii. C-aşa suntem noi, obişnuiţi cu Naşu-n frunte.
Vasluiul a pierdut cu 2-0. Sigur, Wesley nu-i român. C-aşa sunt excepţiile, să fie încălcate-n România. Ai noştri încă mai speră la un miracol, dar mai posibil decât o calificare ar fi asfaltarea a încă 1 km de autostradă. C-aşa suntem noi, facem doar lucrurile mai grele.
În final, nu-i bai. Mai avem atâtea calificări de ratat, încât ar fi culmea să ne lamentăm la primele 100.
Mihai Stoica este, fără îndoială, un personaj în adevăratul sens al cuvântului în Liga I. S-a remarcat la Galaţi, a fost în mijlocul performanţei la Steaua atunci când credea că începe hegemonia, iar acum face acelaşi lucru şi la Urziceni. Numai că aici n-a pomenit nimic de dominaţie.
Gigi Becali, cel mai probabil, regretă despărţirea de MM. Steaua a pierdut ceea ce caută acum cu disperare în încercarea de a-l aduce pe Dinu Gheorghe. Odată cu plecarea lui MM Stoica, Steaua a pierdut “vocea”. Da, a rămas Becali, dar lumea s-a obişnuit cu “bam, bam, bam” şi “pac-pac”, mă-nţelegi?
