Marius Șumudică nu dă uitării titlul pierdut cu Rapid în 1998 nici după 20 de ani. Antrenorul de la Kayseri a dezvăluit ce s-a întâmplat în partida cu Universitatea Craiova, în urma căreia trofeul a mers către rivala Steaua.

Șumi, un jucător emblematic în istoria echipei din Giulești, crede că oltenii au fost influențați la acea vreme de Giovani Becali, apropiat al clubului Steaua.

“Am dat gol ultima etapă la Craiova, am făcut 2-2, şi n-am putut să-i batem. N-am putut să batem Craiova cu toate că erau împărţiţi. Unii îşi doreau să câştigăm noi, unii îşi doreau să câştige Steaua, dar, până la urmă, tot ei au avut de pierdut, că n-au mai jucat în cupele europene şi i-am bătut în Cupă noi.

Alergam după minge, să iau mingea şi erau ăia care puneau ledurile, prin spate, angajaţi pe la Giovani Becali, şi nu ne dădeau mingile, pasau între ei, că era Giovani Becali cu Steaua, cu Intercontinental, cascavalul. N-am putut să luăm campionatul, l-am luat anul următor, am avut un an extraordinar, am dat 20 şi ceva de goluri. Am dat 3 goluri cu Astra mi-aduc şi acum aminte. Un an impecabil după care au început să vină ofertele din străinătate”, a declarat, exclusiv Telekom Sport, Marius Şumudică.

LASA UN RASPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here