dan petrescu

De câteva zile, a apărut informaţia că Dan Petrescu va pleca de la ASA Tg Mureş, formaţie unde a fost numit antrenor principal la jumătatea lunii iunie. S-au făcut transferuri, au venit oamenii pe care i-a cerut, iar acum zvonul plecării prinde contur! Mai mult, sechestrul pus de DNA pe conturile clubului confirmă problemele.

Dar, pe lângă situaţia judiciară problematică a mureşenilor, evidenţiem şi scăpările lui Dan Petrescu. A încercat să-şi facă loc la Steaua, chiar dacă a negat acest lucru, a negociat până în ultima clip un contract în străinătate înainte să semneze cu ASA, iar acum, când îşi dă seama că a greşit, se foloseşte de-o clauză din contract pentru a zbura în China, pentru două milioane de euro anual.

Aruncă visele celor din Târgu Mureş, periclitează Supercupa României de miercuri, 8 iulie, şi, poate cel mai important, lasă baltă câţiva jucători care au spus încă de la început că au venit la ASA pentru Dan Petrescu.

Cu o asemenea responsabilitate în spate, Petrescu alege calea cea mai simplă. Fuge de probleme, dar şi de fotbalul european, fie el şi în România. Alege, pentru a câta oară, banii în locul performanţei. Aşa s-a întâmplat şi când a mers în liga a doua din Rusia, şi când a antrenat-o pe Al Arabi.

În altă ordine de idei, când vicecampioana ţării are, după un singur an în Liga I, probleme atât de grave, ne dăm seama, încă o dată, că managementul în Liga I se face după formula ştiinţifică „dăm lovitura şi plecăm”. Numai că, vedeţi voi, ASA nici măcar n-a apucat să dea lovitura…

LASA UN RASPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here