Sursa foto: Facebook Petrolul Ploiesti

Petrolul Ploiești a câștigat cu scorul de 4-2 meciul cu Atletic Bradu și a urcat pe prima poziție în Seria a 3-a a Ligii a 3-a. ”Lupii galbeni” au plecat ca din tun și aveau deja patru goluri marcate după prima jumătate de oră.

Arnăutu (încă din minutul 1), Ciocâlteu (minutul 18), Claudiu Tudor (minutul 23, din penalty) și, din nou, Arnăutu (minutul 29) au semnat golurile petroliștilor, care au defilat efectiv pe teren.

Oaspeții au demonstrat că sunt în meci în puține momente, dar au reușit touși să marcheze două goluri, prin Preda și Golban.

Astfel, după nouă meciuri disputate, Petrolul Ploiești a adunat 25 de puncte și a depășit-o în clasament pe AFCM Alexandria, care s-a împiedicat pe teren propriu cu Voința Măgurele, scor 1-1, și rămâne cu 23 de puncte. Podiumul e închis de cei din Măgurele, cu 21 de puncte.

Petrolul a evoluat în următoarea formulă:

Bolboaşă – Catană, Olaru, Antoche, Velisar – Chindriş – Saim Tudor (58 Lambru), Cl. Tudor (cpt) (58 Stănescu), Ciocâlteu, N. Popescu (65 Niţescu) – Arnăutu (65 Păun).
Antrenor: Octavian Grigore.

sursă foto: fcpetrolul.ro

LASA UN RASPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here