Peluza Sud nu a putut rata momentul în care câţiva fani dinamovişti s-au bătut cu o poartă deschisă şi au pierdut. Ultraşii stelişti şi-au înţepat rivalii cu un mesaj savuros pe internet.

Pentru cei care nu ştiu despre ce este vorba, în meciul cu Viitorul, pierdut la scor de Dinamo, 0-4, fanii „câinilor” au vrut să meargă spre tribuna oficială pentru a se răfui cu conducătorii echipei. În calea lor a stat o biată poartă… care pur şi simplu refuza să se deschidă. Pentru că era deschisă! Numai că dinamoviştii împingeau în direcţia greşită.

În aceste momente grele, Peluza Sud dorește să fie alături de eternii rivali și să le ofere o mână de ajutor. Considerăm că nici cei mai mari dușmani nu merită să fie tratați așa cum s-a întamplat acum două zile pe stadionul cu pistă din Ștefan cel Mare, unde o poartă blestemată a stat în calea unei acțiuni ce se putea termina cu mii de like-uri în mediul virtual. Faptul că poarta a refuzat să cedeze în fața celor 40 de câini, dintre cei 150 aflați pe stadion, ce alcătuiau o haită demnă de basme, nu ne face decât să ne întrebăm, pentru nu știm a câta oară: ”Până când?”

Pentru a da o palmă tuturor porților din lumea aceasta și pentru a demonstra că spiritul ultras nu a murit, Peluza Sud dorește să îi cheme pe toți suporterii dinamoviști în Ghencea la meciul de rugby ce va avea loc sâmbătă„, se arată în mesajul ultraşilor stelişti din Peluza Sud.

Mesajul complet îl puteţi vedea puţin mai jos, pe pagina oficială SudSteaua.

LASA UN RASPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here