reghe

A schimbat total modul de lucru la Steaua, a băgat milioane în conturile unui patron răcorit ceva timp şi a adus trofee. Strângea 55.000 de oameni pe Arena Naţională, o lăsa acasă pe Ajax după o dublă nebună, o făcea pe Chelsea să tremure şi începea superioritatea roş-albastră în Liga I.

Nu e greu de ghicit că vorbim despre Laurenţiu Reghecampf. Numai că lucrurile se opresc din păcate brusc. Pleacă după aurul şeicilor, dar eşuează rapid. Apoi îşi forţează revenirea când Steaua succesorului Gâlcă avea probleme. Şi-ar fi reuşit să vină dacă, atât în timpul mandatului cât şi după, nu exista o singură persoană care să-l saboteze în credinţa ei de a-l ajuta.

Gigi e tipul de om în care femeia e nevastă, iar nevasta e acasă, având grijă de familie. Reghecampf are de-a dreapta sa o persoană mai vizibilă decât el. La cât de mult vorbeşte, mai că n-ar fi fost exclus ca ea să ne spună că a câştigat trofeele. Televiziunile nu i-au mai pronunţat numele o perioadă, ziarele la fel. Păcat că perioada a fost scurtă.

Ea e capul familiei care mânuieşte, după cum notează şi Ştucan, mai mult de 100 de jucători din Liga I. Pe unii la grătare, pe alţii, în mod corect, prin contracte. Dar când nu există control, din Nevastă în Nefastă se trece rapid.

Şi când ajungi să te iei de Emerich Ienei, poate cel mai calm personaj, retras de multă vreme din nebunia campionatului nostru, atunci ai o problemă. Una mare.

Nu mă cobor la nivelul ei„, e răspunsul dat de nea Imi. Nici n-ar avea cum, i-ar fi aproape imposibil unui domn ca el să străbată mirosul grătarelor şi să spargă notele definite ale manelelor de Las Vegas.

De ea n-are cum să-ţi pară rău, însă de Reghecampf da. Omul şi-a făcut treaba, dar acum plăteşte pentru că nu ştie să-şi tempereze nevasta aşa cum a reuşit cu fotbalişti poate mult mai temperamentali şi capricioşi.

LASA UN RASPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here