Faza 16-imilor din Cupa României ar putea aduce un duel șoc, așteptat de toți suporterii. Echipele din primul eșalon vor intra în competiție, iar sorții ar putea produce un derby care să bată recordul de asistență de pe Arena Națională.

Rapid București a câștigat cu 2-1 meciul cu Daco Getica și s-a calificat în 16-imile Cupei României. Giuleștenii vor un singur adversar pentru următorul duel din Cupă: FCSB.

Mi-aş dori să joc cu Steaua. Jucătorii îşi doresc asta, fanii îşi doresc acest lucru. Ar veni foarte multă lume la stadion. Noi avem ca obiectiv promovarea în Liga a 2-a, dar nu ne vom da la o parte nici în Cupa României”, a fost mesajul lui Constantin Schumacher.

FCSB ar fi cel mai frumos adversar pentru că s-ar face o atmosferă senzaţională în tribune. Să-i batem şi pe FCSB 2, iar apoi să jucăm cu FCSB”, a spus şi portarul Drăghia.

În sezonul trecut, în liga a 4-a, Rapid Bucureşti s-a duelat cu cei de la CSA Steaua, iar acum ar putea avea şansa de a juca şi cu FCSB, de această dată în Cupa României. Din faza 16-imilor, în Cupă vor intra şi formaţiile din primul eşalon.

În cazul în care sorţii le vor aduce faţă în faţă pe Rapid şi FCSB, atunci meciul s-ar putea disputa chiar pe Arena Naţională. ”Vin 55.000 de oameni la meci şi batem recordul de asistenţă dacă va fi aşa”, anunţă rapidiştii, conform telekomsport.ro.

LASA UN RASPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here