Sursa foto: Răzvan Păsărică / Sport Pictures

Academia Rapid a disputat vineri ultimul amical din Antalya, impunându-se cu 2-1 în fața celor de la Vejle BK. Ambele reușite i-au aparținut lui Daniel Pancu.

FotbalTOP.ro a realizat pentru fanii giuleșteni cele mai importante concluzii care pot fi trase după cele două cantonamente. Băieții lui Schumacher revin în țară duminică, iar pe 28 februarie dispută ultimul amical al iernii cu Farul Constanța.

REZULTATE AMICALE RAPID
2-0, FC Argeș (D. Niculae, Vlada)
2-2, FCM Bacău (Nițu, D. Niculae)
1-1, Sokol Markovo (Voicu)
2-3, FC Dnipro (D. Niculae x2)
4-2, Ballerup SF (Vlada, Maftei, Duriță, Stancu)
2-1, Vejle BK (Pancu x2)
28 feb, Farul

Aspectele pozitive

  • Veteranii au poftă de joc. Niculae, Pancu, Voicu și Maftei au marcat în Antalya
  • Marian Vlada s-a integrat bine și poate fi om de bază în retur
  • Atacul funcționează excelent, Rapid marcând 13 goluri în șase partide de pregătire

Aspectele negative

  • Fundașii Bratu și Iacob sunt accidentați, iar ambii pot rata meciul cu CS Progresul
  • Pe fază defensivă lucrurile nu merg tocmai bine: 9 goluri încasate în cele șase amicale
  • Goge nu a strălucit în pauza de iarnă, terminând jocurile fără gol și fără assist

Îngrijorare în apărare

Doru Bratu a ratat întreg cantonamentul din Antalya din cauza unei accidentări la mână suferite în partida cu FCM Bacău. Mai mult, un alt om de bază din apărare, Alexandru Iacob, s-a accidentat la rândul său la mână în timpul meciului cu Dnepr și nu a mai evoluat în ultimele două amicale.

Bratu are șanse să revină înaintea returului, programat să ia startul în primul weekend din luna martie. În schimb, Iacob va rata cu siguranță primul meci oficial al Rapidului. E o pierdere grea pentru giuleșteni chiar și la nivel ofensiv. În cele 12 partide jucate în turul de campionat, Alex a marcat șase goluri!

Absențele celor doi, cât și venirile altor jucători în această pauză de iarnă au dus la probleme în compartimentul defensiv. Astfel, Rapid a încasat 9 goluri în cele 6 amicale din această iarnă. Nu a primit gol decât în jocul cu FC Argeș.

Optimism în atac

Giuleșteni nu doar că au marcat în fiecare joc amical, ba chiar în cinci dintre ele au făcut-o de minimum două ori. Veteranii au în continuare poftă de joc. Daniel Niculae a înscris patru goluri, Daniel Pancu a reușit o “dublă”, în timp ce Ionuț Voicu și Vasile Maftei au simțit și ei bucuria golului în cantonamentul din Antalya.

Un alt câștig pe faza ofensivă este aducerea lui Marian Vlada. Jucătorul crescut în Giulești a marcat două goluri la revenirea sa în tricoul alb-vișiniu, primul cu FC Argeș și cel de-al doilea în victoria 4-1 cu Ballerup.

LASA UN RASPUNS

Please enter your comment!
Please enter your name here