Fotbal Top

Aici, fotbalul chiar e Rege

Entries for the ‘Liga 1’ Category

Liga I/ Steaua-Oţelul 1-0: Au prins moral pentru derby

Cu o înfrângere şi două egaluri obţinute până aseară în returul acestui sezon, Steaua a intrat pe teren hotărâtă să obţină cele trei puncte puse în joc contra celor de la Oţelul Galaţi. Lucru care s-a şi întâmplat datorită reuşitei lui Bogdan Stancu din minutul 10.
Fostul fotbalist al Unirii Urziceni, revenit după accidentarea care nu i-a [...]

Liga I/ Ceahlăul-Gaz Metan 0-0: Egal sub Pietricica

Ceahlăul Piatra Neamţ şi Gaz Metan Mediaş au terminat la egalitate, scor 0-0, prima partidă a etapei cu numărul 21 din Liga I.
Pentru nemţeni, rezultatul de vineri reprezintă al doilea egal consecutiv, după 1-1 cu Dinamo, de la instalarea pe banca tehnică a antrenorului Zoran Filipovici.

Meciurile etapei a 21-a din Liga I

Weekendul acesta Liga I are programtă etapa a 21-a din acest sezon. Capul de afiş al acestei etape îl reprezintă derbyul de la Cluj, unde CFR va întâlni pe Dinamo Bucureşti.
Meciul are o miză importantă pentru ambele echipe, orice pas  greşit al CFR-ului putând însemna pierderea poziţiei de lider, în timp ce un eventual eşec [...]

Avancronică: Steaua-Oţelul (20:30)

Dorinel Munteanu vine cu Oţelul Galaţi în Ghencea pentru a-şi lua revanşa după experienţa neplăcută trăită ca antrenor al Stelei. De partea cealaltă, Mihai Stoichiţă, joacă partida cu sabia deasupra capului, în ciuda asigurărilor venite din partea patronului Gigi Becali.
Steliştii pot conta din nou pe Mihăiţă Pleşan, după ce mijlocşaul şi-a ispăşit în meciul cu [...]

S-a schimbat schimbarea! Etapa a 22-a se joacă normal

Numai campionatul României ne poate oferi un asemenea spectacol. Federaţia Română de Fotbal a respins cererea Ligii Profesioniste pentru decalarea cu trei zile a etapelor 22 şi 23 din cadrul Ligii I.

Ninsoarea amână derby-ul Dinamo-Steaua

Comitetul Federal a decis amânarea etapei a 22-a din Liga I. Motivul principal este ninsoarea abundentă căzută zilele acestea, dar unele surse susţin că meciurile acestei runde au fost mutate deoarece trebuiau să se dispute în timpul săptămânii, iar etapa conţine şi derby-ul Dinamo-Steaua, care ar aduce mai mulţi telespectatori dacă s-ar juca în weekend [...]

Începe să ne placă fotbalul.. la masa verde

Fotbalul a devenit o industrie. Şi nu sunt puţini cei care afirmă acest lucru. Bătăliile nu se duc doar la nivelul gazonului.
Acum războiul e format din lupte în toate compartimentele unui club. Se ceartă patronii, suporterii, preşedinţii, directorii, scouterii, antrenorii, fotbaliştii, doctorii, responsabilii cu apa plată, băieţii cu targa ori copiii de mingi.

Steaua a închis Peluza Sud pentru meciul cu Oţelul

Clubul Steaua Bucureşti a anunţat pe site-ul oficial că a restricţionat accesul în Peluza Sud pentru partida cu Oţelul Galaţi, de pe stadionul Ghencea, din “raţiuni organizatorice”. Totodată, fanii care vor să-şi cumpere bilete vor trebui să prezinte un act de identitate pentru achiziţionare. Această decizie fusese scoasă de oficialii Stelei după returul campionatului, dar [...]

Jurnal de TOP: Ştirile care-ţi privesc echipa (09.03.2010)

Într-o zi în care scandalul dintre Gigi Becali şi Mihai Stoica (vi se pare că vă spun ceva nou sau incendiar??) a acaparat toate paginile site-urilor de sport, noi vă vom oferi şi câteva informaţii care s-ar putea să vă intereseze. Cel puţin aşa sperăm
Jurnal de TOP: Azi, 9 martie 2010

CFR Cluj/ Mandorlini, campionatul sau demiterea

Andrea Mandorlini, antrenorul celor de la CFR Cluj, are o singură variantă pentru a continua şi în sezonul viitor în Gruia, aceea de a câştiga titlul în acest an.
Multe voci s-au înghesuit să spună că, în cazul în care Clujul va pierde derbyul cu Dinamo din etapa viitoare, atunci tehnicianul italian va fi îndepărtat, dar [...]

LigaI/ Iaşi-Rapid 2-1: Start ratat pentru vişinii

Cu gândul la titlu încă de la sfârşitul turului şi pe toată perioada pauzei competiţionale, Rapidul a început cu stângul acest retur, pierzând în deplasare, la Poli Iaşi, cu scorul de 2-1.

  • ABONARE

    Introdu adresa ta de e-mail:

    Delivered by FeedBurner

  • Publicitate

    liverpoolfanclubromania
  • FotbalMania

    fotbalmania-banner-fotbaltopro
  • Hagee.ro

  • Calendar

    March 2010
    M T W T F S S
    « Feb    
    1234567
    891011121314
    15161718192021
    22232425262728
    293031  
  • Comentarii recente

    • maria: OK
    • admin: Maria, mulţumim pentru vot. Vom arunca şi noi o privire pe blogul tău şi vom vedea cui acordăm votul :D
    • maria: TE VOTEZ LA SPORT . TE ROG, MA POTI VOTA LA POPULAR?
    • Bianca: Asa ma gandeam si eu :)
    • RiviOnze: nici nu se punea in discutie alt rezultat anu asta
  • Statistică