Category Archives: Ultimă ORĂ

Steaua-Rapid 0-0: Puţin fotbal, multă încrâncenare

E vreme rece în Capitală, dar bună pentru fotbal. Cu două ore înainte de meci, jandarmii păzesc ordinea şi disciplina şi.. atât. Suporterii n-au venit. Nu încă. Cu un sfert de oră înainte de startul meciului, pe stadion nu vedeai mai mult de 10 mii de fani. Semn că am intrat şi noi în Europa, la fluierul de început al lui Tudor, Naţional Arena aproape se umpluse. Câteva mii de fani încă aşteptau să intre în stadion.

Dinamo – vreme rea

andoneFie vreme bună, fie vreme rea… amicalele nu sunt specialitatea mea“, ar putea spune Andone după ce abia, abia a pierdut patru jocuri de pregătire în primul cantonament.

Cum victoriile aduc victorii, iar înfrângerile aduc înfrângeri, rămâne doar o singură întrebare: Cine aduce calificarea în Champions League?

Despre presă.. cu trei de D (de la Deontologie)

Nu ştiu de la ce vine D-ul atunci când vorbim despre presa sportivă din România, dar disputa GSP-Prosport trebuie neaparat să amuze. Da, doar să amuze. În afara faptului că, uneori (vedeţi, am fost diplomat), “EXCLUSIVURILE” le au ambele site-uri în acelaşi timp pe acelaşi subiect, acum “ne râdem” în 3D de Gazeta Sporturilor şi Prosport.

Gsp.ro anunţă că vineri, 2 iulie 2010, ziarul va apărea în format 3D, urmând a fi citit cu ajutorul unor ochelari speciali. Nu trece mult timp şi ProSport-ul anunţă că joi, 1 iulie 2010, va apărea în, aţi ghiciti, format 3D. Aşa cum funcţionează şi pasele de ştiri, aşa şi inovaţiile. Vă aşteptăm în 4D.

P.S: Nu, 3D nu vine de la Dan Diaconescu Direct.

Bine am revenit, plus două vorbe despre Mondial

lampard-goalDupă vacanţa neanunţată pe care am luat-o, evident pentru a urmări mai bine disputele tactice de la Campionatul Mondial din Africa de Sud, am decis că este momentul să mai înşir câteva rânduri pe site pentru că prea au început să mă enerveze greşelile de arbitraj.

Aşadar, vrei nu vrei, în Africa de Sud trebuie să te scoată din sărite ceva. La început au fost vuvuzelele, acum arbitrajele. Nu, nu se poate ca golul lui Lampard să fie văzut până şi de eschimoşi, numai de arbitrii nu. Nu, nu se poate ca Argentina să fie lăsată să marcheze dintr-un offside imens. Învingea fără probleme şi singură.

Acum, a venit rândul portughezilor să fie dezavantajaţi. Cum Spania nu a putut o repriză întreagă şi încă vreo câteva minute din a doua parte să înscrie, tuşierul a simţit că este timpul să acorde o mână de ajutor lui David Villa şi să nu sancţioneze offside-ul din care spaniolul a înscris unicul gol al victoriei cu Portugalia. Păcat. Păcat şi de Cristiano Ronaldo, care a fost absolut inexistent. Măcar el a înscris o dată în Africa de Sud, pe când Messi, care ce-i drept merge mai departe, încă mai trebuie să aştepte.

P.S: Marţi am văzut şi primele lovituri de departajare de la CM 2010. Am ţinut cu Japonia. Bineînţeles că a câştigat Paraguayul.

CM 2010/ CRONICILE meciurilor de sâmbătă, 19 iunie 2010

olanda-japonia1-0Zi destul de interesantă în Africa de Sud, deşi numele grele ale Mondialului nu-şi vor face apariţia astăzi.

Primul meci al zilei a avut loc la Durban, acolo unde Olanda a câştigat cu 1-0 meciul cu Japonia şi şi-a asigurat, practic, calificarea în Optimile de finală ale Campionatului Mondial. Unicul gol al unei partide destul de modeste a fost marcat de Wesley Sneijder.

Liga I/ Steaua renunţă la 6 jucători

robinson-zapata-steauaRobinson Zapata, Eugen Baciu, Alexandru Tudose, Ducu Ninu, Mihai Onicaş şi Cosmin Vâtcă nu au fost reţinuţi în lotul pe care Victor Piţurcă îl va deplasa în primul cantonament al verii pentru Steaua.

Cei 6 fotbalişti sunt liberi să-şi găsească noi angajamente pentru sezonul următor, în mare măsură clubul din Ghencea găsindu-le deja înlocuitori.

ANALIZĂ | De ce nu se impune Anglia?

capelloFanii englezi şi-au dorit ca egalul cu Statele Unite din prima etapă a Mondialului să fie doar un accident, însă îngrijorarea s-a instalat de-a binelea după ce naţionala lui Fabio Capello nu a fost în stare să se impună nici în faţa mai puţin cotatei Algeria.

Dacă în partida cu americanii portarul Robert Green a fost scos ţap ispăşitor, deşi întreagă echipă a jucat lamentabil, iată că după meciul cu Algeria, încheiat cu scorul de 0-0, vina apasă atât pe Capello, cât şi pe unii jucători folosiţi.

Steaua – două meciuri amicale în primul cantonament

steaua-stpatricksSteaua Bucureşti pleacă sâmbătă în primul cantonament de la reunirea lotului. Destinaţia aleasă de roş-albaştrii este Austria, acolo unde elevii lui Victor Piţurcă vor disputa două jocuri de pregătire:

Steaua – Apoel Nicosia # 27 iunie 2010

Steaua – V. Plzen # 30 iunie 2010

În lotul deplasat vor face parte şi ultimele achiziţii ale Stelei, Dorel Stoica, Iordan Todorov, Octavian Abrudan, Mihai Răduţ, Florin Gordoş, Alex Păcurar şi Răzvan Stanca.

CM 2010/ Grupa D: Germania-Serbia 0-1

germania-vuvuzela-fan

Serbia s-a impus cu scorul de 1-0 în meciul contra Germaniei şi încinge lupta de calificare în Grupa D.

Unicul gol al unei partide extrem de spectaculoase a fost marcat în minutul 39 de Jovanovic, în urma unei pase a lui Zigic. Reuşita sârbilor a venit la două minute după ce Germania a rămas în inferioritate numerică, Klose fiind eliminat în urma cumului de cartonaşe.

CM 2010/ Grupa A: Franţa-Mexic 0-2

mexic-frantaCum România plânge după Hagi, aşa şi Franţa lăcrimează după Zidane. Diferenţa este că francezii, totuşi, reuşesc şi fără Zizou să se califice la turneele finale. Mă rog, fără mâna lui Henry poate şi ei erau la tv, ca noi!

Mexicul s-a impus cu 2-0 şi a luat o opţiune serioasă pentru calificarea în optimi. Franţa a disputat două jocuri la CM 2010, nu a înscris niciun gol, şi e ca şi trimisă acasă.

CM 2010/ Grupa B: Argentina-Coreea de Sud 4-1

argentinaHattrick-ul lui Higuain şi autogolul lui Chu-Young au îngropat-o pe Coreea de Sud în meciul cu Argentina lui Maradona.

Este primul meci care se ridică la nivelul unui Campionat Mondial. După ce am văzut cum Spania s-a făcut de râs cu Elveţia, iar Brazilia s-a chinuit cu Coreea de Nord, atunci pot spune că după primele evoluţii, Argentina se anunţă una dintre marile favorite la câştigarea trofeului în Africa de Sud.

NU UITAŢI DE VOT!!! Spune-ne cine crezi că va câştiga Mondialul!

CM 2010/ Canal+ a oprit vuvzeaua

vuvuzeleDupă ce francezii s-au revoltat că nu pot urmări în linişte meciurile de la Campionatul Mondial, postul Canal+ a reuşit să elimine sunetul vuvuzelor fără a afecta ambianţa stadionului.

Alo, TVR, se aude şi la voi? Probabil că nu, din moment ce până acum nu s-au sinchisit să facă ceva pentru a mai “înmuia” din suntele vuvuzelelor.

SONDAJ/ Cine va câştiga Campionatul Mondial?

În cazul în care favorita dumneavoastră nu se află în opţiunile din sondajul nostru, vă rugăm să bifaţi “Altă echipă” şi să ne spuneţi numele acesteia într-un comentariu la acest articol!

[poll id="23"]

CM 2010/ Grupa G: Brazilia-Coreea de Nord 2-1

elano-maicon-brazilia-coreeaN-2-1Vă spuneam înainte de meciul Braziliei că încă mai aştept un meci FRUMOS şi un stadion PLIN OCHI la Mondialul din Africa de Sud. Mă gândeam că o să-l văd aseară, la jocul brazilienilor lui Dunga.

Surpriză! După primele 45 de minute scorul era 0-0, iar în minte îmi rămăseseră doar două lucruri: Bicicleta lui Robinho şi curajul nord-coreenilor. Partea a doua începe cu noroc pentru Brazilia, care reuşeşte să deschidă scorul prin Maicon cu largul concurs al portarului Myong-Guk.

Aştept şi eu un meci FRUMOS la Mondial

brasilŞi tot aştept aşa de pe 11 iunie. Suntem în 15 iunie, adică la 5 zile de la startul Campionatului Mondial de Fotbal din Africa de Sud. Şi.. şi n-am văzut nicio partidă frumoasă.

Bun, am văzut meciuri oribile, ca Ghana-Serbia sau ca Algeria-Slovenia. Într-adevăr, am văzut şi meciuri acceptabile, ca Argentina-Nigeria sau Germania-Australia, cu specificaţia că meciul nemţilor a fost mai mult un antrenament cu public decât o partidă de campionat mondial.

Powered by WordPress | Designed by: search engine optimization company | Thanks to seo service, seo companies and internet marketing company