Category Archives: Ligue1

Franța | Wenger, favorit pentru înlocuirea lui Blanc la naţionala Franţei

Arsene-Wenger

Din 1996 pe banca tehnică a celor de la Arsenal, Arsene Wenger, conform presei franceze, va părăsi banca tunarilor la finalul acestui sezon de Premier League.

Deși mai sunt patru luni până la Campionatul European din Polonia și Ucraina, jocurile de la turneul final se pare că vor fi ultimele ale lui Laurent Blanc pe banca tehnică a Franței.

Franţa | Meciul St. Etienne-Lorient a fost întrerupt după doar zece minute

saint etienne lorient amanat

Partida dintre Saint Etienne şi Lorient a fost întreruptă după doar zece minute de joc din cauza condiţiilor de joc nefavorabile.

Centralul partidei a decis după consultările cu cei doi tehnicieni să întrerupă jocul din cauza terenului impracticabil, îngheţat aproape pe toată suprafaţa.În cursul săptămânii, oficialii gazdelor au acoperit terenul pentru a-l proteja de zăpadă, dar n-au avut ce face împotriva îngheţului. Meciul se va relua mâine doar în cazul în care vremea va permite acest lucru.

Franţa | PSG a semnat cu Alex

Paris Saint Germain a anunţat oficial achiziţionarea fostului fundaş al englezilor de la Chelsea, Alex. Francezii au plătit şase milioane de euro şi s-au înţeles cu Alex asupra unui contract pe două sezoane şi jumătate.

Fundaşul de 29 de ani a declarat că un factor decisiv în alegerea celor de la PSG l-a constituit Carlo Ancelotti, Alex şi managerul italian colaborând destul de bine în perioada în care actualul antrenor al PSG-ului era pe banca londonezilor de la Chelsea. “Totul a decurs perfect, ştiu unde am venit şi tocmai de aceea vreau să pun umărul la succesul unui mare club”, a spus Alex, fotbalist care va evolua cu numărul 13 la PSG.

Franţa | PSG defilează în cupă: 4-0 cu Sable

Paris Saint-Germain merge mai departe în Cupa Franţei după victoria categorică, scor 4-0, pe terenul lui Sable, echipă din liga a 5-a franceză.

Pentru formaţia antrenată de Carlo Ancelotti au marcat Nene (35′ pen şi 90+1′) şi Gameiro (64′ şi 74′). Sunt convins că nu se aştepta nimeni la o surpriză, neputând să ne mire nici măcar golurile multe, lucru mai puţin obişnuit în Franţa. Numai că diferenţa dintre cele două grupări şi-a spus clar cuvântul, iar bogaţii din capitala Franţei trec în următoarea fază a competiţiei.

Franţa | PSG nu renunţă la Pato

Noul manager al celor de la Parins Saint-Germain, Carlo Ancelotti, nu şi-a luat definitiv gândul de la atacantul Alexandre Pato. Chiar dacă brazilianul a refuzat mutarea în Franţa, Milan rămâne în continuare deschisă la negocieri, iar mutarea s-ar putea perfecta la finalul sezonului în cazul în care disensiunile între Pato şi Allegri vor continua.

Orice ar fi, Ancelotti îşi doreşte neapărat un vârf de atac pentru partea a doua a sezonului din Ligue 1, iar acesta ar putea fi unul dintre Berbatov, Tevez sau Llorente. “Vom vedea ce se va întâmpla până la finalul perioadei de transferuri. Avem nevoie de plusuri în atac, iar agenţii ne-au propus pe lângă Carlos Tevez, nume precum Berbatov, Llorente sau Cavani”, a declarat Ancelotti, care deşi are la dispoziţie un buget consistent încă n-a reuşit să creeze din PSG o destinaţie destul de atractivă pentru numele mari ale fotbalului european.

Franţa | PSG e gata să dea 100 milioane pe doi jucători

Era Ancelotti la Parin Saint-Germain pare a fi una destul de scumpă, date fiind ultimele oferte pe care francezii le-au făcut în ultima perioadă.

PSG oferă 40 de milioane de euro pe Pato, dar e gata să mai pluseze cu încă 10 în cazul în care Milan refuză prima ofertă. Intrat în dizgraţia lui Allegri, atacantul brazilian ar fi de acord cu transferul, ţinând cont de faptul că ar putea fi antrenat de unul dintre tehnicienii săi preferaţi, Carlo Ancelotti.

Nici starul Borussiei Dortmund, Mario Goetze, nu putea să treacă neobservat de banii celor de la PSG. Clubul francez a făcut o ofertă de 40 de milioane euro, dar la fel ca în cazul lui Pato sunt gata să ridice ştacheta la 50.

Astfel, în cazul în care ambele transferuri s-ar realiza Paris Saint-Germain ar fi nevoită să bage mâna adânc în buget. Adică nu prea adânc, ştiind bine situaţia financiară a noului patronat.

Franţa/ Monaco-Le Mans 1-1: Punct fără folos

monaco-lens 1-0 AS Monaco şi Le Mans au terminat la egalitate, scor 1-1, o partidă din cadrul etapei a 35-a din Ligue 1.

Oaspeţii aveau nevoie disperată de victorie pentru a rămâne în cursa pentru salvarea de la retrogradare şi au deschis scorul în minutul 10, prin Dossevi. Le Mans s-a închis bine şi a intrat în avantaj la cabine după primele 45 de minute ale partidei.

Franţa/ Grenoble-PSG 4-0: Retrogradează frumos

psgGrenoble a executat-o, scor 4-0, pe Paris Saint-Germain într-o partidă din cadrul etapei a 35-a a campionatului francez.

Retrogradaţi în liga secundă deja, Grenoble a câştigat fără apel meciul cu PSG, o echipă care se gândeşte la finala Cupei Franţei, ultima şansă pentru a mai salva sezonul dezamăgitor.

Franţa/ Quevilly-PSG 0-1: Minunea n-a ţinut pasul

quevilly-psgQuevilly, minunea din Cupa Franţei, nu a reuşit să ajungă până în finala competiţiei, fiind învinsă la limită, scor 0-1, de Paris Saint-Germain.

Unicul gol al partidei a fost marcat în minutul 51, atunci când Erding a punctat pentru PSG. Echipa din capitala Franţei va întâlni în ultimul act al Cupei Franţei pe Monaco, învingătoarea celeilalte semifinale, scor 1-0, contra celor de la Lens.

:VIDEO: Franţa/ Quevilly, echipa care a uimit Hexagonul

quevilly-frantaCâţi dintre voi aţi auzit de oraşul Le Petit-Quevilly? Probabil că puţini. Locuitorii oraşului, în jur de 20.000, au un motiv special de bucurie: echipa de fotbal!

Quevilly evoluează în liga regională de fotbal a Franţei, dar acest lucru nu i-a împiedicat deloc pe jucători să ajungă în semifinalele Cupei, acolo unde, miercuri, se vor lupta cu PSG pentru un loc în finală.

Franţa/ Monaco-Lens 1-0: Monegaştii merg în finala Cupei

monaco-lens 1-0Monaco s-a calificat dramatic în finala Cupei Franţei după ce a învins-o în prelungiri pe RC Lens.

Golul care îi duce pe monegaşti în finala cupei a fost marcat de Maazou în minutul 110. Monaco, fosta echipă a lui Ladislau Boloni, o va întâlni în ultimul act al competiţiei pe câştigătoarea dintre Quevilly şi Paris Saint-Germain.

:VIDEO: Olympique Marseille a câştigat Cupa Ligii Franţei

marseille-cupa-franteiOlympique Marseille a spart gheaţa şi a câştigat primul trofeu după o pauză de 17 ani. Formaţia antrenată de Didier Deschamps a învins cu scorul de 3-1 pe Bordeaux în ultimul act al Cupei Ligii Franţei.

Golurile lui O.M. au fost marcate de Diawara (min. 61), Valbuena (min. 67) şi Chalme (min. 77 – autogol), în timp ce pentru Bordeaux, golul de onoare a fost reuşit de Sane, în minutul 84.

Franţa/ Montpellier învinge pe OM!

montpellier-omMontpellier Herault s-a impus cu 2-0, pe teren propriu, în faţa lui Olympique Marseille şi rămâne pe locul doi, în Ligue 1, la şase puncte de liderul Girondins Bordeaux, care a remizat, 0-0, pe “Stade Chaban-Delmas”, cu penultima clasată, Boulogne. Scorul a fost deschis, în minutul 49, când Karim Ait Fana l-a învins pe Mandanda, după ce a înşirat apărarea lui OM în spatele său.

CAMPIONATE 2009/ Franţa – Bordeaux, cu cântec înainte

gourcuff-bordeauxÎn Franţa, se pare că echipele campioane se obişnuiesc cu gustul succesului şi nu renunţă la trofeu decât după o domnie de câţiva ani. Aşadar, după ce Lyon se confunda cu denumirea de campioană, iată că acum a venit rândul celor de la Bordeaux să domine campionatul francez.

După succesul din sezonul trecut, Bordeaux se află şi în acest an competiţional pe prima poziţie, la o distanţă de cel puţin 5 puncte de Marseille, echipă cu un joc mai puţin disputat.

FotbalMania/ Franţa – Etapa a 14-a (CRONICĂ)

franta-ligue-1-logoL-au detronat pe Daniel Niculae din postura de lider în Franţa. :( Vinovaţi de această “răscoală” fotbalistică sunt cei de la PSG, care, fără milă şi remuşcări, i-au bătut, scor 1-0, pe Nico şi compania de la Auxerre.

În altă ordine de idei, Bordeaux s-a instalat pe scaunul lăsat liber de Auxerre, în timp ce pe locul al doilea o găsim pe Lyon, formaţie care a reuşit doar un egal, scor 1-1, pe teren propriu, contra lui Rennes.

Powered by WordPress | Designed by: search engine optimization company | Thanks to seo service, seo companies and internet marketing company