CSU Craiova-AC Milan 0-1. Rezultat onorabil în meciul sezonului pentru olteni

UPDATE: CSU Craiova a pierdut cu 0-1 meciul cu AC Milan, dar formaţia din România a reuşit o prestaţie peste aşteptări. Din păcate, italienii au punctat doar în prima repriză, iar pariul încercat de noi nu a fost câştigător.

Joi, de la 21:00, CSU Craiova joacă în Misiune Imposibilă 1, la Severin, în faţa celor de la AC Milan. Partea a doua va avea loc, săptămâna viitoare, în Italia, dar până atunci haideţi să vedem cum putem să ne dublăm investiţia cu un singur pariu.

Chiar dacă a lăsat acasă mai multe vedete, Montella urmează să alinieze o formulă extrem de puternică în meciul cu CSU Craiova. Oltenii au nevoie de curaj şi, trebuie să recunoaştem, de foarte mult noroc să scape cu un rezultat pozitiv după această confruntare.

Nu e întotdeauna bine când o echipă mare nu vine cu numele grele, pentru că pe teren vor intra nişte băieţi care vor dori să demonstreze că merită să joace la Milan. Tocmai din acest motiv cred că oltenii n-ar trebui să se încurajeze prea tare.

În altă ordine de idei, până să vă spunem recomandarea noastră, să trecem în revistă şi cotele principale date de casele de pariuri. AC Milan primeşte 1,25 pentru victorie, egalul prinde un 6,00, în timp ce Craiova are cotă 11,00 pentru un succes.

RECOMANDAREA NOASTRĂ:

AC Milan marchează în ambele reprize – cotă 2,02 la Unibet

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *