Anglia | Liverpool sparge gheaţa, United şi Arsenal pierd derby-urile / Etapa a 6-a

Etapa a 6-a din Premier League a venit cu o premieră, victoria lui Liverpool, dar şi cu două derby-uri încheiate cu victoria oaspeţilor. Tottenham a învins-o pe United, iar Chelsea pe Arsenal.

“Cormoranii” s-au descătuşat după patru runde fără succes şi au înscris de cinci ori pe terenul celor de la Norwich. Au şi primit, ce-i drept, două goluri, dar acestea pălesc în faţa primelor trei puncte aduse dintr-un foc din acest sezon.

“Tunarii” bifează a doua etapă tristă şi pierd derby-ul cu Chelsea. Căpitanul Koscielny şi-a îngropat echipa, având o contribuţie semnificativă la ambele reuşite ale “albaştrilor”. De menţionat şi golul lui Torres, ajuns la a treia reuşită, dar şi echilibrul arătat de statisticile de după fluierul final al centralului Martin Atkinson.

Posesie: 50-50

Şuturi pe poartă: Arsenal 5-5 Chelsea

Şuturi spre poartă: Arsenal 9-9 Chelsea

Cornere: Arsenal 6-5 Chelsea

Sigur că ultimul meci al zilei s-a încheiat cu o surpriză (măcar pentru mine) teribilă. Tottenham, cu Villas Boas pe bancă, a învins-o cu 3-2 pe Manchester United. A fost a doua înfrângere stagională pentru trupa lui Ferguson şi al treilea succes pentru Hotspur. Degeaba United a dominat la toate capitolele, dacă “diavolii” au fost “mieluşei” în defensivă, acolo unde au greşit copilăreşte la golurile oaspeţilor.

PREMIER LEAGUE: Etapa a 6-a

Arsenal-Chelsea 1-2

Everton-Southampton 3-1

Fulham-Man. City 1-2

Norwich-Liverpool 2-5

Reading-Newcastle 2-2

Stoke-Swansea 2-0

Sunderland-Wigan 1-0

Man. United-Tottenham 2-3

Aston Villa-WBA / duminică, 18:00

QPR-West Ham / luni, 22:00

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *