Spania | Pe cine trimite Camp Nou în finală?

Valencia v Barcelona - Copa del Rey Semi Final

În urma rezultatului înregistrat marți seara între Bilbao și Mirandes, cumoaștem prima echipă calificată în finala Cupei Regelui, și anume Athletic. În această seară, de la 0ra 22:00, vom avea posibilitatea de a vedea și a doua finalistă.

Barcelona și Valencia se înfruntă pe Camp Nou după 1-1 în tur și cu gândul la faptul că acest trofeu poate fi singurul din campionatul intern pe care cele două îl pot câștiga, în condițiile în care Real Madrid s-a distanțat în clasament și lasă impresia că va fi greu să se împiedice pe viitor.

Meciul va fi unul strâns, care, cel mai probabil, va fi decis ori de erorile uneia dintre echipe, ori de forma mult prea bună a celeilalte.

În condițiile în care anul trecut au pierdut trofeul în fața rivalei Real Madrid, catalanii își doresc foarte mult să ajungă în finala pe care sunt siguri că au șanse mari să o câștige, mai ales din prisma numelui adeversarului, Atheltic Bilbao.

De cealaltă parte, Valencia este într-o adevărată secetă de formă, peformanțe și trofee și își pune foarte mari speranțe în această semifinală, Cupa Regelui fiind un obiectiv care i-ar mulțumi pe suporterii ce așteaptă de ani de zile ca vitrina clubului să fie îmbogățită.

Partida Barcelona-Valencia va avea loc în această seară de la ora 22:00.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Powered by WordPress | Designed by: search engine optimization company | Thanks to seo service, seo companies and internet marketing company