Anglia/ Rooney-Hull 4-0 (plus rezultatele din Cupă)

manutd-hullManchester United a învins, pe “Old Trafford”, pe Hull City cu scorul de 4-0, după ce Wayne Rooney a înscris toate cele patru goluri ale “diavolilor”, atacantul britanic realizând un nou record personal, el nemaireuşind să marcheze atâtea goluri într-un singur meci. În urma acestei victorii, United trece pe primul loc în campionat, cu două puncte avans faţă de Arsenal şi Chelsea, care au însă şi unul, respectiv, două jocuri mai puţin disputate.

.

Deschiderea de scor a avut loc în minutul şapte, când Rooney a înscris din apropiere, în urma unei respingeri în faţă a lui Myhill, după un şut de la mare distanţă al lui Scholes. Decarul lui Man United a avut de aşteptat pentru următorul gol, până în minutul 82, când a punctat din interiorul careului după o pasă a lui Gibson, fază în urma căreia, oaspeţii au contestat faptul că jucătorii adverşi nu au trimis balonul în afara terenului, întrucât un “tigru” era căzut lângă poartă. 3-0 s-a făcut în minutul 85, după ce acelaşi Rooney a trimis, cu capul, în poartă, centrarea lui Nani, de pe partea dreaptă. În al treilea minut de prelungiri, după o preluare şi o pasă superbă a lui Berbatov, “decarul” venit la Manchester de la Everton a închis tabela cu un şut de la 12-13 dintre trei apărători de la Hull.

.

Meciul Manchester United – Hull City a fost singurul din etapa cu numărul 23 care s-a disputat în acest weekend, celelalte partide urmând a avea loc marţi şi miercuri, din cauza meciurilor din turul patru al Cupei Angliei, acolo unde s-au înregistrat următoarele rezultate:

  • Tottenham – Leeds 2-2
  • Southampton – Ipswich 2-1
  • Derby – Doncaster 1-0
  • Cardiff – Leicester 4-2
  • Notts County – Wigan 2-2
  • West Brom – Newcastle 4-2
  • Everton – Birmingham 1-2
  • Accrington – Fulham 1-3
  • Bolton – Sheffield Utd 2-0
  • Portsmouth – Sunderland 2-1
  • Aston Villa – Brighton & Hove Albion 3-2
  • Wolverhampton – Crystal Palace 2-2
  • Reading – Burnley 1-0
  • Preston North End – Chelsea 0-2
  • Duminică: Stoke – Arsenal (15:30), Scunthorpe – Man City (18:00)

Informaţii:

text: Gabriel Ilcu

sursă foto: premierleague.com

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Powered by WordPress | Designed by: search engine optimization company | Thanks to seo service, seo companies and internet marketing company