Share
-
Editorial | Pierdută în nepăsare
Obişnuiam a trăi fiecare meci al Stelei ca şi cum ar fi propriul meu meci cu destinul. Steaua câştiga, câştigam şi eu. Steaua pierdea, pierdeam şi eu. Obişnuiam a pune “în joc” o multitudine de stări şi emoţii.
Plângeam, mă bucuram. Treceam repede de la agonie la extaz şi invers.
.
Obişnuiam să revăd marile victorii de infinite ori. Mereu eram cuprinsă de aceleaşi sentimente, de aceeaşi melancolie.
.
Obişnuiam a trăi prin tot ceea ce însemna Steaua. Obişnuiam a fi la curent cu tot ceea ce însemna Steaua. Eram dependentă de culorile roş-albastre.
.
Obişnuiam a mă certa cu toată lumea care avea ceva de comentat împotriva Stelei. Că erau prieteni buni, rude sau simpli necunoscuţi, cui îi mai păsa?
.
Obişnuiam multe. Pe scurt, obişnuiam să-mi trăiesc propria viaţă depinzând în cea mai mare parte de Steaua.
.
Bine zis, OBIŞNUIAM. Adică, a fost odată ca niciodată…
.
Pentru că astăzi lucrurile s-au întors cu 180 de grade. Sincer să vă spun, nu ştiu dacă jucătorii s-au reunit, dacă au făcut vizita medicală, ce transferuri s-au realizat sau se vor realiza, cu cine se joacă amicale, când începe returul şi aşa mai departe.
.
Lucruri pe care, odată, le ştiam cu lux de amănunte, astăzi nu numai că nu le cunosc, dar nu am nici cel mai mic impuls de a mă interesa de ele.
.
De ce? Datorită a tot ceea ce înseamnă Steaua acum. Pe scurt, haos total.
.
Da, sunt pierdută într-o crudă nepăsare şi cred că voi rămâne aşa pentru mult timp de acum încolo. De ce?
.
Pentru că, “asta nu e Steaua noastră….”
Informaţii:
text: Bianca Dumitru
