Mihai Stoichiţă a anunţat că în cazul în care nu va cuceri titlul de campion cu Steaua îşi va da demisia. Probabil considerând că i-au fost îndeplinite cerinţele în ceea ce priveşte jucătorii, dar n-a reuşit să îmbine lucrurile pentru a gusta şampania succesului final.
Vom face, bineînţeles, un exerciţiu de imaginaţie şi vom scrie în carneţelul nostru informat fotbalistic faptul că Steaua a ieşit pe locul secund în Liga noastră mult blamată.
.
Ţinând cont de declaraţiile bine întipărite în mintea microbiştilor, Stoichiţă va renunţa. Acum, depinde şi poziţia şi modul în care va trece Steaua linia de finiş. Dacă vor fi vicecampioni, atunci omul din lojă se va gândi de două ori înainte de a semna hârtia care va conţine aşezări de cuvinte ca următoarele: “am decis să renunţ“… “cu prietenie, Stoichiţă Mihai“.
.
Şi acum să analizăm situaţiile. Steaua a terminat precedenta ediţie pe onorabilul loc 6, la doar 14 puncte de prima poziţie. Noi înţelegem că se doreşte performanţa, cel puţin asta ni se aruncă în faţa ochilor prin declaraţiile de presă. Mai înţelegem şi că există şi sezoane mai proaste. Steaua l-a bifat pe cel despre care am amintit. O poziţie secundă ar fi tot un sezon ratat după un loc 6?
.
Probabil îmi veţi spune că pentru o echipă de talia… şi ştiţi continuarea, dar talia Stelei nu poate fi adusă în discuţie în momentul citirii lotului sau privirii sumei totale a investiţiei. Factori importanţi. Ba chiar foarte importanţi.
.
Steaua e pe plus, cel puţin de la venirea lui Stoichiţă. Dar pe minus, cel puţin de la plecarea lui Olăroiu. A nu se înţelege vreo simpatie pentru vreunul dintre tehnicienii enumeraţi mai sus.
.
Ce va fi, sau cine va avea de câştigat, este greu de spus sau de presupus. Cum va începe corespondenţa din vară dintre Becali şi Stoichiţă sau cum se va finaliza ea, prin hârtie sau cecuri, nu ştim. Dar vom afla, chiar dacă răspunsul corect va veni în sezonul care va urma.
Informaţii:
text: Alberto Boţoghină