Tragem în piept fumul FRF?!

fumigenaComitetul Executiv al FRF a luat decizia ca salariile fotbaliştilor să poată fi reduse cu 50%.

Să încercăm să citim printre rânduri: alegerile pentru şefia FRF s-au devansat, anunţ făcut după cel cu reducerea salariilor. Sandu Mircea e băiat deştept, trăgându-şi, practic, de partea lui conducătorii din fotbal cu această hotărâre pe care el a blamat-o, vezi Doamne, în public.

.

Mitică Dragomir a găsit imediat explicaţia salvatoare: dacă se reduc cheltuielile cu echipa mare, banii se redirecţionează către juniori.

.

Adică să înţelegem că de la 1 ianuarie aproximativ 50 de cluburi vor băga milioane juniori?! Aşteptăm s-o vedem şi p-asta. Explicaţie puerilă şi pe sub mână, aşa cum îl ştim noi pe Mitică.

.

Argăseală sare şi el şi spune că la el în ogradă lumea e mulţumită, iar dacă se va negocia se va ajunge la un rezultat, invocând faptul că unii jucători puteau fi liberi de contract dar nu doreau asta, ci aşteptau salariul de la club. O analogie de  doi bani.

.

Costin “sindicalistul” se transformă brusc în spectator şi întreabă retoric: da’ ei joacă ceva ca să merite atâţia bani? Întrebare stupidă din partea unui lider sindical care are altceva în fişa postului de muncă.

.

Jucătorii au sărit ca arşi si au spus clar: grevă. Motivul? “Păi avem credite bancare şi nu le putem acoperi dacă ne înjumătăţesc salariile”. CUM VINE ASTA? Adică din 100.000 de “frumuşei” pe an nu îţi poţi face o casă decentă şi nu îţi poţi face un concediu normal oriunde în lume, trebuie să ai 300.000 pe an ca să faci un credit bancar să îţi poţi rezolva problemele vieţii?!

.

Gică Popescu e nemulţumit de devansarea datei alegerilor, spunând că nu are timp să îşi facă un program şi un proiect. Lupescu vine cu o logică  imbatabilă: dacă vrei să candidezi îţi faci din timp un plan, nu laşi pe ultima clipă totul. “Baciul” a fost prins în ofsaid, iar Lupescu i-a servit acum celebra lui pasă de 10 metri… în lateral.

.

În concluzie Sandu Mircea a dat startul după ce a apucat să alerge jumătate din cursă. De aceea sigur va câştiga, iar fotbalul românesc va avea aceleaşi performanţe la nivel de club pe care le-a avut în ultimii 20 de ani.

.

P.S. În toată nebunia asta găsim şi o ştire normală: Tamaş a schimbat buturuga pe malţ. Doar pentru 6 luni, de probă. După care aşteptăm cu interes opinia ficatului: isi prelungeşte contractul ori nu.

Informaţii:

text: Victor “Ashu” Alexandrescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Powered by WordPress | Designed by: search engine optimization company | Thanks to seo service, seo companies and internet marketing company