Anii în care fotbaliştii naţionalei erau lăsaţi să facă ce vor, doar pentru că “Naţionala fără X sau Y nu există” au apus. Nu de mult timp, ci abia acum, câteva săptămâni.
Şi asta pentru că cineva, undeva în sânul echipei “tuturor românilor”, vede mai mult decât o naţională inexistentă fără Mutu, Chivu sau oricare alt jucător. Valoarea unui grup nu constă într-un singur nume. Grupul este cel care oferă valoarea, individualităţile doar o fac să strălucească ceva mai mult.
Noi asta nu am înţeles niciodată. Iar dacă, ieri, azi, mâine, Mutu sau Săpunaru au greşit, greşesc sau vor greşi, este datorită nouă.
Nouă, cei care am ridicat în slăvi peste măsura, am dat verdicte mult prea grele pentru a putea fi cărate, am tăcut când trebuia să vorbim şi am închis ochii când trebuia să vedem.
Haideţi, să fim serioşi, cei care îl contestă pe Răzvan Lucescu pentru ceea ce face acum, au un temei “legal”. Păi, ce, e prima oară când greşeşte Mutu? E prima oară când se bea alcool în cantonamente? S-a băut şi în avion, darămite acolo… E prima oară când fotbaliştii ce îmbracă tricoul naţional înjură ca la uşa cortului?
NU! Dar e prima oară când avem un selecţioner cu capul pe umeri. E prima dată când un antrenor îndrăzneşte să-i dea peste nas lui Mutu şi e prima oară când un selecţioner pune pe primul loc disciplina, lăsând la o parte numele sau prestanţa.
Era nevoie să depăşim pragul laşităţii. Iar pentru asta, era nevoie de Răzvan Lucescu.
Informaţii:
text: Bianca Dumitru