Daily Archives: November 16, 2009

Mega transfer: de la Poli Iaşi la Atletico Madrid

Cine credea ca un transfer de la Poli Iaşi la Atletico Madrid e greu, sau chiar imposibil de realizat, s-a înşelat. Cele două echipe au încheiat, se pare, în aceste zile contractul de transfer al lui AH1N1.

Din câte se pare, AH1N1 a ajuns sub comanda lui Quique Sánchez Flores, antrenorul madrilenilor, singurul impediment în realizarea oficială a transferului fiind … negocierile intense.

Gura lui Borcea…adevăr grăieşte?

Obişnuiţi cu celebrul “Lăsaţi-ne să ne pregătim de Champions League” sau “Aduce-ţi-ne adversari, că în România nu mai avem cu cine să jucăm”, în ultimul timp suferim enorm. Cum de ce? Pentru că un alt celebru, cel care a lansat frazele de mai sus, a cam ieşit puţin câte puţin din peisaj.

V-aţi dat seama despre cine e vorba, nu? Mhm, chiar el. Cristiaaan Borcea.

VIDEO/ Nebunii de portar

Postul de portar al unei echipe de fotbal e unul cu suişuri şi coborâşuri. Dar, mai ales, e unul care îmbină, mai mult sau mai puţin plăcut, nebunia cu inconştienţa.

Să fim serioşi, cât la sută din portari credeţi că gândesc înainte de a se arunca pentru a para o minge? Cu toate acestea, vă aducem la vedere un portar care chiar gândeşte…

Tinerii din ziua de azi

Pe la noi pe aici, pe plaiurile mioritice, a circulat mereu vorba aia cu “Cine n-are bătrâni, să-şi cumpere. Eh, pare-se că în ziua de azi termenul de valabilitate al acesteia se apropie de expirare.

Sau cel puţin aşa lasă de înţeles IMScounting. V-am băgat cumva în ceaţă? Nu ştiţi ce e cu IMScounting ăsta, nu? Ei bine, IMScounting este o companie ce deţine cele mai mari baze de date despre fotbaliştii din ziua de azi şi ale cărei informaţii sunt preluate şi analizate de multe cluburi importante de fotbal în vederea noilor achiziţii.

Messi, cel mai tare…

Nu, nu din parcare. Deşi, dacă am sta să enumerăm maşinile pe care le deţine, am putea să spunem şi lucrul acesta.

Dar să ne limităm la domeniul fotbalistic. Domeniul pe care noi îl abordăm cu plăcere şi cu zâmbetul pe buze şi căruia Messi îi face cinste cu prestaţii din ce în ce mai bune.

Bătălia pe care a dat-o pe tot parcursul acestui an cu adversarul său de la Arsenal, si, de câteva luni de la Real Madrid, a fost câştigată cu succes.

Editorial/ Momentul unui alt nivel

nationala-romania-fotbaltoproAnii în care fotbaliştii naţionalei erau lăsaţi să facă ce vor, doar pentru că “Naţionala fără X sau Y nu există” au apus. Nu de mult timp, ci abia acum, câteva săptămâni.

Şi asta pentru că cineva, undeva în sânul echipei “tuturor românilor”, vede mai mult decât o naţională inexistentă fără Mutu, Chivu sau oricare alt jucător. Valoarea unui grup nu constă într-un singur nume. Grupul este cel care oferă valoarea, individualităţile doar o fac să strălucească ceva mai mult.

Dumitru Dragomir, reales în fruntea LPF

mitica-singurul-de-la-ligaAvea cineva vreun dubiu? Nu cred. Mitică a fost singurul candidat pentru şefia următorilor patru ani la Liga Profesionistă de Fotbal.

Pandurii Târgu-Jiu nu s-a prezentat, în timp ce Unirea Urziceni a preferat să nu voteze, nesimţindu-se reprezentată cum trebuie de către Dumitru Dragomir. Probabil e o chestie legată de standarde. :)

PROMO: FotbalTop.ro poate fi găsit pe Messenger şi Twitter

Pentru cei care încă nu ştiau de faptul că FotbalTop.ro poate fi găsit şi pe Twitter, deşi nu mai este un lucru nou, iată că acum puteţi afla.

FotbalTop.ro pe TWITTER: http://twitter.com/FotbalTop

Noutatea pentru toată lumea, inclusiv pentru noi :) , este aceea că, de astăzi, puteţi găsi (sperăm noi cât mai des) FotbalTop.ro şi pe Yahoo!Messenger.

FotbalTop.ro pe Messenger: id=fotbaltopro

——

Vă aşteptăm în lumea Fotbalului de Top,

Echipa FotbalTOP.ro

Jurnal de TOP: Ce mai e nou?! (16 noiembrie 2009)

jurnal-de-topDupă salutul “prietenos” cu jurnaliştii, Cristian Săpunaru are mari şanse ca meciul amical cu Polonia să fi fost ultimul pentru el în tricoul echipei naţionale, cel puţin în mandatul lui Răzvan Lucescu. Selecţionerul s-a arătat dezamăgit de reacţia fundaşului de la FC Porto şi ia în calcul neconvocarea pe viitor a fostului rapidist.

> Alibec a făcut pasul la Interul “mare”. Atacantul român a bifat primul său joc la echipa mare a Interului în jocul amical disputat contra formaţiei FC Vaduz. Interul, pentru care fotbaliştii prezenţi la echipele naţionale nu au evoluat – inclusiv Chivu, s-a impus cu scorul de 2-1.

> Steaua pregăteşte o nouă telenovelă pentru a încălzi paginile ziarelor în această iarnă. “Îl vrem pe Ogă” va fi titlul producţiei de succes a echipei din Ghencea, care a pus ohii pe George Ogăraru în căutarea disperată de a nu mai transfera “petarde” de pe DVD-uri. După ultima aventură în Ghencea, atunci când a plecat mai mult din cauza patronului, Ogăraru pare-se că le va răspunde steliştilor cu filmul “Doriţi-mă, nu-mi pasă!“. :)

> Liga I o mai pune de-un transfer între două rivale?! E greu de crezut, pentru că în această ecuaţie intră Dinamo şi Rapid. Totodată, necunoscuta se adânceşte odată cu, ironia sorţii, aflarea personajelor: Copos şi Zicu. N-aţi înţeles. Rapidul îl vrea pe Zicu. Fotbalistul nu pare să zică NU. Dinamo încă se mai gândeşte. Rămâneţi aproape! :)

Powered by WordPress | Designed by: search engine optimization company | Thanks to seo service, seo companies and internet marketing company