S-a întâmplat la pauza meciului cu Şeriff. Detaliile sunt nefolositoare, dar trebuie apreciat faptul că acum nu s-a mai folosit telefonul, omul din lojă coborând, val vârtej, în vestiarul echipei pentru a-i lua la rost (motiva, pe propriul său limbaj) pe cei care în meciul cu pricina n-au mai fost “viteziştii dirijorului”.
Bergodi a fost dat afară pentru că, la rândul său, a avut “tupeul” de a-l da afară pe Becali din vestiar, locul unde, în fotbalul mare, cel în care n-avem nicio şansă, patronul intră doar la inaugurarea stadionului sau, eventual, în timpul săptămânii.



Pe calea undelor şi profitând de simţul porţii, FotbalTop.ro a aflat numele celor două echipe din prima ligă spaniolă cu care Marius Lăcătuş a fost în discuţii în această vară.
Exact cum a făcut-o şi cu Steaua, Sevilla nu a dat impresia că s-a chinuit foarte tare cu Galamaz şi compania pentru a obţine cele trei puncte în prima etapă a noului sezon de Liga Campionilor.
Timp de 3 săptămâni aţi putut vota în Sondajul FotbalTop.ro cu privire la numărul de puncte pe care Unirea Urziceni îl va face în grupele Ligii Campionilor.
Şi noi, necunoscătorii acestor tipuri de “mişcări”, credeam că Becali l-ar fi dorit la Steaua pe Dinu Gheorghe pentru calitaţile manageriale pe care acesta, de-a lungul timpului, le-a arătat. Iată că, nu-i aşa, nu întotdeauna contează ce ştii să faci, ci mai degrabă ce prieteni şi cunoştinţe ai. Nu de alta, dar, câteodată, nu ştii când mai răsare câte-un penalty neaşteptat.
Nici nu mai ştiu de câte ori am auzit, şi nici din gura a câtor patroni din Liga I, că jucătorii CFR-ului din Cluj creează de departe cea mai puternică echipă din campionatul intern.
Argentina a mai înregistrat încă o înfrângere în preliminariile pentru Cupa Mondială din 2010, după ce a pierdut în Paraguay, 0-1, şi a ajuns pe locul cinci, cel care duce la baraj. Atacantul Borussiei Dortmund, Nelson Valdez, marcat unicul gol al meciului în minutul 27, când l-a învins pe Sergio Romero, cu un şut la colţul lung din interiorul careului. Prin această victorie, Paraguay a devenit a doua echipă, după Brazilia, care-şi obţine calificarea matematică pentru turneul final din Africa de Sud. Chile mai are nevoie de un punct pentru a fi sigură de prezenţa la “Mondial”, în timp ce pentru locul patru se luptă cinci echipe: Ecuador, Argentina, Uruguay, Venezuela şi Columbia.
După ce sâmbătă, pe “Stade de France”, România a obţinut o remiză importantă, 1-1, cu Franţa, dar care nu a ajutat-o cu nimic, “tricolorii” au repetat scorul şi în această seară, pe “Ghencea”, contra Austriei.
Sub deviza “Linişte că vine bossul”, România a putut să afle, într-un final, cine controlează fotbalul românesc. Informaţia nu vine din partea vreunui tabloid dornic de senzaţional, ci chiar de la sursă.
Astăzi, 8 septembrie 2009, Petre Marin – 36 ani (Steaua), Dinu Todoran – 31 ani (Unirea Urziceni) şi Attila Hadnagy – 29 ani (FC Braşov) îşi serbează ziua de naştere.
Nu întotdeauna cifrele aduc o dimineaţă tocmai plăcută, dar am decis să vă prezentăm cea mai cuminte şi cea mai nervoasă grupare din Liga 1, luând în calcul numărul de cartonaşe galbene şi roşii primite.
Toate publicaţiile au intrat în alertă după un calcul matematic nu prea promiţător pentru Portugalia şi Cristiano Ronaldo. Să spunem că înţelegem până într-un anumit punct agitaţia aceasta, totuşi, să vezi un Campionat Mondial fără cel mai scump transfer din istorie şi fără unul dintre cei mai buni fotbalişti din lume este un pic ciudat, dar doar atât.




