Europa League/ Omonia-Vaslui 1-1: Calificare cu incidente

omo-vasFC Vaslui s-a calificat în Play-off-ul Europa League după ce a remizat, scor 1-1, 3-1 la general, în returul dublei manşe cu Omonia Nicosia, din turul trei preliminar. Moldovenii îşi vor afla adversarul vineri, atunci când vor avea loc tragerile la sorţi, atât pentru Liga Europa, cât şi pentru Champions League, a ultimei faze a competiţiei înainte de cea a grupelor.

Wesley Lopes da Silva a deschis scorul în minutul 60 cu ajutorul barei, printr-un şut din lovitură liberă, din afara careului. Polonezul Maciej Żurawski a egalat în minutul 84, după a egalat dintr-un penalty obţinut de Konstantinou, care a fost faultat de portarul Kuciak în interiorul careului. Finalul a fost marcat de două eliminări. Mai întâi, Kuciak a văzut cartonaşul roşu, în minutul 88, atunci când a aruncat înapoi unul dintre obiectele venite din tribună. Cu toate că Genchev a intrat în poarta vasluienilor, ciprioţii nu au mai reuşit să înscrie, iar în al cincilea minut de prelungire, Charalambous a fost şi el eliminat pentu că l-a lovit pe Burdujan.

În prima parte, cele mai mari ocazii au aparţinut Omoniei, care a trecut pe lângă gol prin Konstantinou (15′, 17′, 40′). În partea secundă, echipa antrenată de Cristian Dulca a fost mult mai activă, dovadă fiind şi golul marcat de Wesley, însă Charalambous reia în bară o centrare, în minutul 76. Într-o fază ce a precedat eliminarea goal-keeper-ului slovac Dušan Kuciak, ciprioţii au reuşit să marcheze, însă golul a fost anulat pentru fault la portar.

Aşadar, FC Vaslui se califică în Play-off, acolo unde se află deja Dinamo şi CFR Cluj şi probabil va ajunge şi Steaua care a învins în prima manşă, cu 3-0, pe Motherwell, returul urmând să aibă parte joi. O altă echipă românească, FC Timişoara, va juca în Play-off, dar rămâne de văzut dacă în cel al Ligii Campionilor sau tot în cel al Europa League. Bănăţenii vor juca cel de-al doilea meci cu Shakhtar Donetsk miercuri.

Informaţii:

text: FotbalTop.ro

sursă foto: gsp.ro

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *