Cristi Tănase, mijlocaşul echipei FC Argeş, este, fără îndoială, unul dintre cei mai curtaţi jucători din campionatul intern în această pauză competiţională. Dacă la începutul perioadei de transferuri de numele lui Tănase se interesau echipe precum Steaua sau Dinamo, iată că acum şi marile nume ale Europei şi-l doresc pe “noul Mutu”.
Cotat la 4 milioane de euro de conducerea piteşteană, Tănase este curtat de echipa lui Mircea Lucescu, Şahtior Doneţk, dar şi de italienii de la Juventus Torino, conform Goal.com, ambele grupări putând oferi suma cerută de FC Argeş.



Conducerea lui FC Barcelona s-a sucit. După ce zilele trecute dorea să scape cu orice preţ de Samuel Eto’o, catalanii i-au oferit camerunezului prelungirea contractului cu încă două sezoane. Manchester City a fost oferit pentru atacantul camerunez 29,3 milioane de euro (25 milioane de lire sterline). Conform unor speculaţii, antrenorul Pep Guardiola şi-ar fi dorit ca jucătorul de 28 de ani să părăsească clubul în această vară, întrucât mai avea un singur an de contract.
Campionatul European rezervat jucătorilor sub 21 de ani – ediţia Suedia 2009 s-a încheiat cu triumful reprezentativei Germaniei,
După ce s-au înţeles cu mijlocaşul polonez Rafal Grzalek, în vârstă de 27 de ani, Steaua Bucureşti a mai reuşit, astăzi, parafarea unui nou contract. Este vorba despre mijlocaşul portughez Tiago Gomes, jucător ce a evoluat şi în sezonul trecut la echipa din Ghencea, dar care plecase în ţara natală în urma expirării împrumutului.
Germania a câştigat Campionatul European de tineret, din Suedia, în urma unei finale cu Anglia, în care şi-a spulberat marele rival, cu 4-0. Într-o mare măsură, antrenorul Horst Hrubesch, care anul trecut cucerea, cu Germania Under 19 “Europeanul” rezervat acestei categorii de vârstă, are un mare merit în acest succes reuşind să formeze o echipă puternică cu puţini jucători care posedă calităţii individuale excepţionale.



