Brazilia a câştigat pentru a doua oară consecutiv şi pentru a treia oară în istorie Cupa Confederaţiilor, după victoria cu 3-2, în faţa Statelor Unite ale Americii, din finala ediţiei Afrac de Sud 2009. Sud-americanii au avut o revenire spectaculoasă în repriza a două, după ce la pauză au fost conduşi cu 2-0. Clint Dempsey şi Landon Donovan au marcat primele două goluri ale meciului, dorind să arate că victoria cu Spania n-a fost întâmplătoare. Deşi au vrut, americanii n-au mai putut rezista în partea secundă, când Luis Fabiano, de două ori, şi Lucio au întors scorul, aducând titlul pentru Seleção.
În minutul zece, Spector centrează de pe partea dreaptă, iar Clint Dempsey deviază la colţul long şi deschide scorul. Peste trei minute, Robinho ratează egalarea. În minutul 27, americanii dau lovitura pe contraatac, Davies pasează pentru Landon Donovan, care face 2-0. În minutele 35 şi 41, Howard se opune şuturilor lui Andre Santos şi Robinho, iar brazilienii nu reuşesc să înscrie până la pauză. Chiar în primul minut al reprizei secunde, Luis Fabiano primeşte un balon de la Maicon, îl driblează pe DeMerit şi-l învinge pe Howard. În minutul 58, Gilberto Silva trece pe lângă egalare, iar peste două minute, lui Kaka îi este refuzat un gol valabil, arbitrii nesesizând că balonul respins în bară de portarul american a depăşit linia porţii. În minutul 74, Kaka a centrat pentru Robinho, acesta a reluat în transversală, dar mingea a ajuns la Luis Fabiano care a adus egalarea. Peste alte zece minute, Robinho centrează din corner, Lucio se înalţă, loveşte cu capul, mingea atinge bara şi apoi ajuge în plasă, 3-2, iar Brazilia arată că are un moral de fier. Ultima zvâcnire a americanilor putea să trimită meciul în prelungiri, dar lovitura de cap a lui Onyewu, din minutul 88, a trecut peste poartă.
Prin dubla de azi, Luis Fabiano a terminat primul în clasamentul golgeterilor, cu cinci goluri, devansându-i pe ibericii David Villa şi Fernando Torres, şi americanul Clint Dempsey, toţi cu câte trei reuşite.
Echipele:
STATELE UNITE: 1. Tim Howard – 21. Jonathan Spector, 5. Oguchi Onyewu, 15. Jay DeMerit, 3. Carlos Bocanegra (căpitan) – 13. Ricardo Clark, 22. Benny Feilhaber – 8. Clint Dempsey, 10. Landon Donovan – 17. Jozy Altidore, 9. Charlie Davies. Antrenor: Bob Bradley.
BRAZILIA: 1. Julio Cesar – 2. Maicon, 3. Lucio (căpitan), 14. Luisao, 16. Andre Santos (13. Daniel Alves) – 8. Gilberto Silva, 5. Felipe Melo – 18. Ramires, 10. Kaka, 11. Robinho – 9. Luis Fabiano. Antrenor: Dunga.
ARBITRII: Martin Hansson (Suedia), Asistenţi: Henrik Andren (Suedia), Fredrik Nilsson (Suedia), Oficialul 4: Benito Archundia (Mexic), Oficialul 5: Hector Vergara (Canada).
Informaţii:
Autor: Gabriel Ilcu
sursă foto: FIFA.com