Cupa Confederaţiilor/ A doua semifinală

confedcup5Brazilia, câştigătoarea grupei B, şi Africa de Sud, ocupanta locului secund în grupa A, se vor întâlni în a doua semifinală de la Cupa Confederaţiilor 2009, la Johannesburg, pe Coca-Cola Park / Ellis Park Stadium, de la ora 21:30, în direct pe TVR1. Câştigătoarea Copa America 2007 pleacă, de departe, ca favorită în faţa ţării organizatoare a aceste competiţii, dar şi a Cupei Mondiale din vara viitoare, însă, aşa cum s-a întâmplat şi aseară, când Statele Unite au învins Spania, nu ar fi exclusă o surpriză nici în acest meci, sud-africanii neavând nimic de pierdut, dar având publicul de partea lor.

Cele două echipe s-au întâlnit şi în 1996, tot la Johannesburg, la “Nelson Mandela Challenge”, atunci când Rivaldo, Bebeto, Romario & Co s-au impus cu 3-2, în faţa Africii de Sud pentru care evoluau Lucas Radebe şi Doctor Khumalo Actualul selecţioner al Braziliei, Dunga, a fost căpitanul echipei.

În faza grupelor, “Seleção” a câştigat toate meciurile,înscriind nu mai puţin de zece goluri (patru cu Egipt, trei cu Statele Unite şi Italia) şi primind trei (toate de la Egipt), în timp ce “Bafana Bafana” a câştigat un singur meci, a remizat într-unul, şi a pierdut o partidă, marcând doar de două ori (ambele în meciul cu Noua Zeelandă) şi a primind tot atâtea (amândouă de la Spania).

Şansele, ca o surpriză asemănătoare cu cea de aseară să aibă loc, sunt destul de mici, fiind greu de crezut că Teko Modise, Steven Pienaar, Bernard Parker sau Siboniso Gaxa vor face ca echipa lor să meargă în finală în dauna lui Maicon, Kaka, Luis Fabiano sau Robinho.

“Merităm să fim în semifinale, am acumulat patru puncte. Puteam avea chiar şase, pentru că am învins Noua Zeelandă şi puteam bate şi Iraqul care a fost o echipă total negativă. Sunt bucuros că am ajuns în această faza, dar acum ne aşteaptă o semifinală a unui mare eveniment FIFA,” a declarat brazilianul Joel Santana, antrenorul sud-africanilor. Omologul său, Dunga, a spus: “Africa de Sud este o echipă în devenire şi vom avea un test dificil. Sunt o echipă puternică şi rapidă, dar vom fi bine pregătiţi. Brazilia are un lot puternic, ceea ce este foarte bun pentru un asemenea tip de turneu. Fiecare jucător din echipă este un first-teamer.”

Arbitrul partidei va fi elveţianul Massimo Busacca. Acest va fi ajutat la cele două “tuşe” de către Matthias Arnet şi Francisco Buragina.

Învingătoarea din această semifinală se va bate pentru trofeu cu Statele Unite ale Americii, iar învinsa va disputa finala mică împotriva Spaniei.

Informaţii:

Autor: Gabriel Ilcu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Powered by WordPress | Designed by: search engine optimization company | Thanks to seo service, seo companies and internet marketing company